Hot News
S-a aflat cine a ajutat la identificarea lui Budanov în adăpostul lui subteran
22/06
Ceremonia dedicată Zilei Memoriei și a Doliului a avut loc la București
22/06

Prima analiză a ofensivei ucrainene realizată de experții occidentali

Foto: e-news.su

Colonelcassad, un popular canal de pe rețeaua Telegram, administrat de Boris Rojin și specializat pe expertiză militară, prezintă prima analiză a ofensivei ucrainene realizată de experții occidentali:

  • Ofensiva a fost pregătită câteva luni, fiind mobilizați aproximativ 30 000-40 000 de oameni, dintre care în jur de 10.000-15.000 au fost antrenați în Occident și echipați cu arme occidentale.
  • Decizia finală de lansare a contraofensivei a fost luată după ce armata Ucrainei a abandonat orașul Bahmut/Artiomovsk, deși autoritățile de la Kiev sperau ca orașul să reziste cel puțin până la jumătatea lunii iunie.
  • Calculul comandamentului Forțelor Armate ale Ucrainei s-a bazat pe o ruptură rapidă a frontului, așa cum s-a întâmplat toamna trecută, iar trupele ruse vor decide o retrage pentru a căștiga timp. Pentru gruparea de atac, obiectivul minim a fost ieșirea la Marea Azov cu cel puțin două grupuri de recunoaștere și diversiune pentru efect mediatic și propagandistic.
  • Forțele Armate ale Ucrainei știau despre liniile defensive ruse din Zaporojie, dar au subestimat densitatea forțelor ruse care le apără, determinarea acestora de a le menține. În plus, a existat și un eșec clar al serviccilor de informații ale NATO și ale Ucrainei în evaluarea obstacolelor. La rândul lor, rușii au reușit să desfășoare una dintre cele mai de succes operațiuni de ascundere strategică a planurilor lor din Zaporojie, dar și a măsurilor concrete de apărare.
  • Rușii se așteptau la o ofensivă pe două direcții – în sud, în regiunea Herson, și în Zaporojie, și existau rezerve corespunzătoare pentru a respinge atacurile în ambele direcții, deoarece nu era foarte clar care dintre cele două direcții va fi principala și care – secundară. Distrugerea barajului lacului de acumulare Kahovka de către ucraineni a dezlegat mâinile comandamentului rus, permițându-i să retragă o parte din trupe din această direcție. La rândul lor, prin aruncarea în aer a barajului, Forțele Armate ale Ucrainei s-au protejat temporar de contraatacul rusesc din sud, când a devenit clar că fortificațiile din Zaporojie au fost subestimate.
  • În timpul ofensivei în sine a fost descoperită din nou principala problemă a Forțelor Armate ale Ucrainei – discrepanța totală dintre nivelul de pregătire a ofițerilor superiori și realitățile moderne ale războiului: se orientează prost în diferite situații, au puțină inițiativă, sunt supuși presiunii politice, se bazează foarte mult pe consilierii NATO și pe datele serviciilor de informații. Acest lucru vine în contrast puternic cu nivelul comandanților de companii și batalioane ale Forțelor Armate ale Ucrainei, care acționează mult mai agresiv, dar succesele tactice luate separat și chiar operaționale nu se constitue într-un plan strategic general din cauza slăbiciunii conducerii militare de vârf.
  • Forțele Armate ale Ucrainei au demonstrat o incapacitate de a efectua operațiuni ofensive complexe care să implice cooptarea diferitelor tipuri de trupe în fața ripostei de foc inamice. Până acum, unitățile de inginerie și-au făcut prost datoria.
  • A început să-și spună cuvântul lipsa sistemelor militare de apărare aeriană din Forțele Armate ale Ucrainei și NATO, similare armatelor sovietice și ruse, ceea ce face trupele ucrainene vulnerabile la aviația tactică chiar și în spatele lor. A reapărut problema sprijinului aerian pentru Forțele Armate ale Ucrainei și a obținerii supremației aeriene cel puțin locale, dar care atârnă în aer.
  • La rândul lor, rușii au făcut un mare pas înainte în ultimele șase luni, nu numai în ceea ce privește nivelul de planificare și comandă, dar și în ceea ce privește dotarea trupelor cu mijloace moderne de război electronic, recunoaștere, artilerie și apărare aeriană. Un factor serios a devenit creșterea bruscă a utilizării armelor ghidate de către aviația tactică, în primul rând rachete ghidate antri-tanc și bombe ghidate de aviație.
  • Concluzia este că Forțele Armate ale Ucrainei nu și-au pierdut încă total potențialul ofensiv, nefiind încă activate toate rezervele strategice. În plus, sunt pe drum primele brigăzi, care au început să fie antrenate în acest an. Nu este exclus ca Forțele Armate ale Ucrainei să poată desfășura o operațiune ofensivă separată într-o altă zonă, fie pentru a facilita lansarea de operațiuni pe direcția Orehov, fie pentru a permite mutarea eforturilor într-o altă direcții, cu obiective decisive.

https://t.me/boris_rozhin

1 Comment

  1. Carmen spune:

    Este o prelungire la nesfârșit a conflictului din partea Ucrainei, deși ei știu că nu vor câștiga. Dar încurajările mincinoase și dispozițiile de la Washington nu fac decât să le inducă speranțe deșarte. Sunt într-o agonie și nu realizează că doar ei, ucrainenii, sunt ,,carnea de tun” pentru interesele SUA și ale Occidentului. Nu știu când și dacă se vor trezi la realitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875077