Hot News
Nu numai „Kinjal”: Sistemele occidentale de apărare aeriană din Ucraina nu pot face față nici acestui tip de rachete
27/07
Seymour Hersh: SUA au avut un rol decisiv în atacurile asupra Podului Crimeii
28/07

Discursul președintelui Vladimir Putin la sesiunea plenară a summitului ”Rusia-Africa”

27-28 iulie 2023. Cel de-al doilea Summit și Forumul economic și umanitar ”Rusia-Africa”, Sankt Petersburg/ Foto: smotrim.ru

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a luat cuvântul la sesiunea plenară a summitului ”Rusia-Africa”, în plină desfășurare la Sankt Petersburg. În acest cadru, președintele a făcut o serie de declarații referitoare la acordul cerealier, perspectivele colaborării Rusiei cu țările africane în domeniul energiei și al educației, precum și la dezvoltarea programului alimentar dedicat continentului.

Pe lângă Putin, la sesiunea plenară au participat Azali Assoumani, președintele Uniunii Africane și președintele Comorelor, Benedict Orama, președintele Consiliului de administrație al Băncii Africane de Export-Import, Dilma Roussef, președintele Noii Bănci de Dezvoltare, și Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Kirill. Sesiunea a fost transmisă de serviciul de presă al Kremlinului. Cotidianul Vedomosti a selectat principalele puncte din declarațiile lui Putin.

Foto: RIA Novosti

Despre potențialul Africii

„Potențialul Africii este evident pentru toată lumea”, a declarat Putin. Potrivit spuselor sale, în ultimii 20 de ani, PIB-ul țărilor africane a înregistrat o creștere medie anuală de 4-4,5%, peste indicatorii mondiali.

Șeful statului a atras, de asemenea, atenția asupra faptului că populația Africii crește mai repede decât oriunde în lume și se apropie de 1,5 miliarde de oameni. „Caracteristic este și faptul că creșterea clasei de mijloc, care formează principala cerere de bunuri și servicii moderne, depășește indicatorii similari din majoritatea regiunilor lumii”, a subliniat Putin.

Despre schimburile comerciale dintre Rusia și Africa

Președintele a amintit că, la sfârșitul anului trecut, schimburile comerciale dintre Rusia și țările africane s-a ridicat la 18 miliarde de dolari, iar de la începutul anului acest indicator a crescut cu 35%. În opinia lui Putin, această evoluție constituie „unul dintre rezultatele evidente” ale summitului ”Rusia-Africa”, desfășurat la Soci, în 2019. Putin a adăugat că, prin eforturi comune, volumul schimburilor comerciale poate fi „sporit în mod radical” în viitorul apropiat.

Mai mult de jumătate din livrările rusești în Africa este reprezentantă de unelte, aparatură, produse chimice, dar și produse alimentare. Șeful statului a subliniat că Moscova va continua să acorde și pe mai departe o atenție deosebită livrărilor de cereale către țările Africii. „Întotdeauna am acordat și vom continua să acordăm o atenție deosebită livrărilor de grâu, orz, porumb și alte culturi de cereale către prietenii noștri africani, inclusiv ca ajutor umanitar”, a subliniat Putin.

Președintele a prezentat cifre care reflectă starea comerțului cu produse agricole între Rusia și țările africane. Potrivit președintelui, anul trecut, volumul schimburilor comerciale pe acest segment a crescut cu 10% și a ajuns la 6,7 miliarde de dolari. În perioada ianuarie-iunie, schimburile comerciale au afișat altă creștere record, de 60%. Dacă pe întreg anul trecut Rusia a trimis 11,5 milioane de tone de cereale pe continentul african, de la începutul anului această cifră a ajuns deja la 10 milioane de tone.

Despre acordul cerealier

Pe durata de valabilitate a acordului cerealier, încheiat la 22 iulie 2022, din Ucraina au fost exportate 32,8 milioane de tone de cereale, din care peste 70% au ajuns în țări cu un nivel ridicat al veniturilor. Etiopia, Sudan, Somalia etc. au reprezentat mai puțin de 3% din volumul total – adică mai puțin de un milion de tone. Putin a subliniat din nou că niciuna dintre condițiile Moscovei nu a fost îndeplinită, motiv pentru care s-a luat decizia că valabilitatea Inițiativei de la Marea Neagră să fie stopată.

Putin a precizat din nou că Rusia este pregătită să înlocuiască livrările de alimente către țările africane atât pe bază de gratuitate, cât și pe bază comercială. „Ca să fiu mai concret, voi spune că vom fi gata în următoarele trei-patru luni să livrăm gratuit în Burkina Faso, Zimbabwe, Mali, Somalia, Republica Centrafricană, Eritreea câte 25.000-50.000 de tone de cereale. Vom asigura și livrarea gratuită a acestor produse către consumatori”, a spus el.

Foto: URA.ru

Despre cooperarea în sectorul energetic

Președintele a vorbit, de asemenea, despre dezvoltarea, cu participare rusă, a 30 de proiecte energetice de perspectivă în 16 țări africane. „Capacitatea totală a proiectelor aflate în lucru este de aproximativ 3,7 GW”, a precizat el.

Potrivit lui Putin, corporația ”Rushidro” oferă o gamă largă de servicii partenerilor africani, în timp ce Gazprom, Rosneft, Lukoil și Zarubejneft sunt companii care se ocupă de exploatarea zăcămintelor de petrol și gaze în Algeria, Egipt, Camerun, Nigeria și Republica Congo. „În ultimii doi ani, exporturile de țiței rusesc, produse petroliere, gaze naturale lichefiate către Africa au crescut de 2,6 ori”, a adăugat președintele.

El a atras atenția asupra faptului că ”Rosatom” poate furniza în Africa tehnologii pentru utilizarea atomului în scopuri pașnice. „Corporația noastră de stat [ Rosatom] poate pune la dispoziția țărilor africane experiența sa unică și tehnologii fără egal în lume în domeniul utilizării non-energetice a „atomului pașnic”, cum ar fi, spre exemplu, în medicină și în aceeași agricultură”, a spus Putin.

Curând, Rusia ar putea lansa o zonă industrială lângă Canalul Suez din Egipt, a menționat președintele. „Sper că vom lansa curând o zonă industrială rusă lângă Canalul Suez. Sperăm că acolo va începe încă din acest an construcția a primelor capacități industriale, astfel ca pe viitor mărfurile fabricate să fie exportate în întreaga Africă”, a spus liderul rus.

Despre decontări financiare

Putin a subliniat necesitatea trecerii la plăți în valute naționale, inclusiv în ruble. „Pentru extinderea în continuare a întregului spectru de legături comerciale și economice, este important să se treacă mai energic la decontări financiare la contracte comerciale în monedele naționale, inclusiv în ruble”, a declarat el.

În acest sens, a spus președintele, Rusia este pregătită să acorde ajutor partenerilor africani la dezvoltarea infrastructurii financiare a țărilor acestui continnent, inclusiv „la conectarea instituțiilor bancare la sistemul de trimitere de informații financiare creat în Rusia, ce permite efectuarea de plăți transfrontaliere, independent de unele dintre sistemele occidentale existente în momentul de față și care impun restricții”.

„Acest lucru va contribui la creșterea sustenabilității, predictibilității și securității schimburilor comerciale reciproce”, a asigurat Putin.

Despre spațiul informațional comun între Rusia și Africa

Putin a subliniat necesitatea de a forma un spațiu informațional comun între Rusia și Africa. „Propunem să lucrăm la crearea unui spațiu informațional comun al Rusiei și Africii, în cadrul căruia pentru publicul rus și african vor fi difuzate informații obiective și imparțiale despre evenimentele care au loc în lume”, a explicat el.

În prezent, se lucrează la deschiderea de reprezentanțe ale principalelor mass-media rusești în Africa, inclusiv ale agențiilor de presă TASS, RIA Novosti, ale posturilor de televiziune RT, VGTRK etc., a precizat președintele.

Despre educație

Referindu-se la educație, Putin a vorbit despre planurile de a deschide în țările Africii filiale ale principalelor universități din Rusia. În același timp, a spus el, Moscova va ajuta partenerii africani la dezvoltarea învățământului profesional general și mediu. În prezent, peste 35 000 de tineri africani fac studii în Rusia.

Putin a propus crearea în Africa a unor școli unde să fie studiată limba rusă și unde să se predea în limba rusă. Acest lucru va permite introducerea în procesul de învățământ a înaltelor standarde de educație rusească, a explicat șeful statului. „Realizarea unor astfel de proiecte, studierea limbii ruse, implementarea standardelor educaționale înalte ale țării noastre vor pune bazele unei cooperări, pe mai departe, egale și reciproc avantajoase „, a adăugat Putin.

2 Comments

  1. Carmen spune:

    Mulțumim! Sunt planuri mărețe, care sper să se realizeze cu succes. Respect pentru președintele Putin!

  2. Carmen spune:

    Documentarul ,,Agentul Zelenski” – partea a doua:

    https://rumble.com/v32ixsa-agentul-zelenski-partea-ii.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875048