Hot News
Din declarațiile făcute de Serghei Lavrov la conferința de presă după discursul rostit la Adunarea Generală a ONU
24/09
Lavrov: „Logica procesului istoric este inexorabilă”
24/09

Lavrov: Federația Rusă respectă integritatea Ucrainei sub condiția îndeplinirii promisiunilor din Declarația de Independență din 1990

Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov/ Foto: TASS

Rusia respectă integritatea teritorială a Ucrainei sub condiția îndeplinirii tuturor promisiunilor formulate de Kiev și consfințite în Declarația de Independență, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, la o conferință de presă organizată la finalul lucrărilor celei de-a 78-a sesiune a Adunării Generale a ONU, transmite TASS.

„Desigur, am recunoscut încă în 1991 suveranitatea Ucrainei pe baza Declarației de Independență, adoptată de Ucraina după ce a părăsit Uniunea Sovietică. Declarația conține o mulțime de lucruri bune, inclusiv că vor respecta drepturile minorităților naționale, vor respecta drepturile limbii ruse și ale altor limbi, rusa fiind direct menționată acolo. După care toate acestea au fost incluse în Constituția Ucrainei”, a spus ministrul.

„Dar în Declarația de Independență, unul dintre punctele principale pentru noi a fost că Ucraina va fi o țară nealiniată și nu va intra în nicio alianță militară. Conform acelei versiuni, în acele condiții, susținem integritatea teritorială a Ucrainei”, a adăugat Lavrov.

În acest sens, șeful Ministerului de Externe al Rusiei a menționat Declarația principiilor relațiilor dintre statele suverane pe baza Cartei ONU. „Și acolo se vorbește despre suveranitate și integritate teritorială – toată lumea este obligată să respecte suveranitatea și integritatea teritorială a acelor țări ale căror guverne respectă principiul autodeterminării popoarelor și, în virtutea acestuia, reprezintă întreaga populație care trăiește pe un anumit teritoriu. Adică, pentru a fi respectat, trebuie să-ți respecți populația”, a spus el.

„Nu avem probleme cu integritatea teritorială a Ucrainei; aceasta a fost distrusă de cei care au realizat și au susținut lovitura de stat, ai cărei lideri au declarat război propriului popor și au început să tragă în propriul popor”, a conchis ministrul rus.

1 Comment

  1. Carmen spune:

    Rusia respectă, doar că asta impune ca și ea să fie respectată. Mai greu de înțeles pentru unii… Adevărul este că nu poți pretinde de la o muscă să facă ceea ce face o albină. Dacă muștele ar face miere, ar fi faguri pe toți pereții!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875042