Hot News
Lavrov a acuzat țările occidentale că își întăresc propria securitate pe seama altora
24/09
Lavrov: Federația Rusă respectă integritatea Ucrainei sub condiția îndeplinirii promisiunilor din Declarația de Independență din 1990
24/09

Din declarațiile făcute de Serghei Lavrov la conferința de presă după discursul rostit la Adunarea Generală a ONU

Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov/ Foto: screenshot video

Principalele declarații ale șefului diplomației ruse, Serghei Lavrov, le-am preluat de la publicația Vzgliad:

  • Rusia a încercat să explice cât mai clar posibil abordările sale față de treburile lumii.
  • Țările Sudului global își apără interese și nu vor să se alăture sancțiunilor împotriva Rusiei.
  • Așa-zisa formulă de pace a lui Zelenski este irealizabilă, toți știu acest lucru.
  • Dacă Occidentul spune că conflictul din Ucraina trebuie rezolvat pe câmpul de luptă, înseamnă pe câmpul de luptă. Statele Unite luptă împotriva Rusiei cu mâinile și trupurile ucrainenilor. „Suntem pregătiți pentru negocieri (privind Ucraina – n.r.). Dar nu vom analiza nici o propunere de încetare a focului, pentru că o dată am luat în considerare această soluție și ne-ați înșelat.”
  • Lavrov i-a cerut Secretarului General lui ONU Guterres să explice de unde, în discursul său, a luat dovezile despre „furtul” de copii ucraineni.
  • Federația Rusă a distribuit de nenumărate ori lista copiilor aflați la noi și rămași fără părinți. „Nu am ascuns niciodată numele de familie ale acestor copii pe care i-am evacuat, și nu am ascuns niciodată locul în care ei se află, și mereu am invitat și continuăm să invităm părinții, dacă se prezintă, să vină să-și ia copiii… Spre deosebire de Bucea, unde nimeni nu ne-a dat vreun nume de familie, noi am dat de mult de tot numele copiilor în viață și așeptăm când vreuna dintre rude, dacă se anunță, să confirme că sunt rude și vor lua imediat copiii. Cei mai mulți dintre acești copii sunt cei care au trăit în case de copii, pe care părinții i-au încredințat caselor de copii din diferite motive. Când a început o operațiune militară specială, i-am evacuat într-un loc sigur”.
  • Secretarul general al ONU încă nu a prezentat niciun fapt despre Bucea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875089