Hot News
„Stilul slav” a început să influențeze pendulul rusofobiei
14/01
Un expert ucrainean recunoaște: Există scurgeri de informații militare care ajung în Rusia
15/01

Putin: Orientul Îndepărtat și Arctica înseamnă viitorul Rusiei

Zona arctică a Rusiei/ Foto: dzen.ru

„Aceste teritorii trebuie explorate”: Președintele Putin a declarat că viitorul Federației Ruse aparține Orientului Îndepărtat și Arcticii, relatează publicația Life.ru.

Explorarea Orientului Îndepărtat și a Arcticii reprezintă un factor important în dezvoltarea Rusiei, deoarece de aceste regiuni depinde viitorul țării noastre, a subliniat președintele Vladimir Putin în interviul acordat jurnalistului Pavel Zarubin în cadrul emisiunii săptămânale „Moscova. Kremlin. Putin”.

După cum a menționat șeful statului, autoritățile ruse au început să se ocupe de proiectele de dezvoltare a uneia dintre cele mai importante regiuni ale țării noastre – Orientul Îndepărtat -, încă de la începutul anilor ‘2000, dar mai activ din 2013. Potrivit spuselor sale, aici este locul, ca și în Arctica, unde este concentrată logistica, producția și resursele minerale. Tocmai de aceea explorarea acestor pământuri este extrem de necesară, a adăugat Putin.

„Este o chestiune căreia i-am acordat, îi acordăm și îi vom acorda și pe viitor atenție, deoarece acestor regiuni aparține, fără îndoială, viitorul țării. La fel ca și în Arctica. Aici este logistică, o producție ridicată, aici sunt resurse minerale. Aceste teritorii trebuie explorate”, a subliniat Putin.

1 Comment

  1. Carmen spune:

    Da, sunt motive întemeiate pentru explorarea și exploatarea resurselor acestor teritorii: Orientul Îndepărtat și Arctica. Orientul Îndepărtat cuprinde Regiunile Amur, Magadan, Sahalin, Autonomă Evreiască, ținuturile Kamceatka, Primorie, Habarovsk, Republica Saha (Iacuția) și Districtul Ciukotka. Orientul Îndepărtat reprezintă 40% din teritoriul Federației Ruse. Aici se află jumătate din pădurile și rezervele de aur ale Rusiei, peste 70% din pește, diamante, 30% din titan și cupru. În septembrie 2023 președintele Putin a fost la Vladivostok, unde a participat la reuniunea Forumului Economic Estic. La această reuniune Vladimir Putin a prezentat progresele obținute în Orientul Îndepărtat, a arătat importanța strategică pentru Rusia a acestui ținut și proiectele pentru dezvoltarea zonei. Realizările și proiectele sunt uimitoare. Cine dorește să se convingă, poate citi acest discurs al lui Putin, pe care l-a încheitat cu vorbele: ,,Orientul Îndepărtat este prioritatea noastră strategică pentru întregul secol XXI.”
    Arctica cuprinde Regiunea Arhanghelsk, Arhipelagul Franz Josef, Insula Noua Siberie, o parte din insula Diomede, o parte din Laponia, Novaia Zemlia, Severnaia Zemlia, Insula Wrangel, Insulele Arctice Ruse și partea de nord a Siberiei. Din punct de vedere geopolitic, Arctica a început să devină o zonă ,,fierbinte”. Această zonă formată din uscat, apă, zăpadă și gheață (incluzând Oceanul Arctic) cuprinde porțiunile cele mai nordice ale Groenlandei (parte a Danemarcei), Islandei, Norvegiei, Suediei, Finlandei, SUA (Alaska), Canadei și Rusiei. Înghesuială mare! Pește, zăcăminte de petrol și gaze – sunt doar câteva resurse ce pot fi exploatate. Anul trecut SUA și-a extins zona economică exclusivă asupra unor suprafețe mari ale platformei maritime care este revendicată de Rusia. Este vorba de o suprafață de 1 milion de kilometri pătrați din Marea Bering și Oceanul Arctic. SUA susțin că decizia lor ,,afectează geografia, nu resursele”, însă ele doresc să aibă acces la mineralele disponibile acolo, inclusiv la zăcămintele de petrol și gaze. Vicleni, ca de obicei! O altă problemă care nu convine Occidentului și nici Statelor Unite este faptul că este utilizată tot mai intens ruta rusească nordică. Legăturile tot mai strânse dintre Rusia și China, cooperarea în domeniul energiei și transporturilor au dus la o creștere bruscă a transporturilor de petrol rusesc către China prin apele arctice. Președintele Putin spunea la Vladivostok despre dezvoltarea rutei Mării Nordului, despre faptul că în 2022 s-au transportat 34 de milioane tone de marfă și că până în 2030 se așteaptă la dublarea capacității totale a mărfurilor din bazinul arctic. Rusia mai are proiectul Arctic LNG-2 privind gazul natural lichefiat în Arctica. Așadar, este un teritoriu cu mare potențial, iar schimbările climatice fac din Arctica o zonă din ce în ce mai interesantă din punct de vedere economic. Să nu ignorăm faptul că Donald Trump a vrut să cumpere Groenlanda, el fiind un om de afaceri cu nasul fin. Topirea gheții scoate la iveală zăcăminte valoroase, încă protejate, printre care petrol, gaze, uraniu, aur, pământuri rare. Și Harry Truman a vrut să o cumpere, după al Doilea Război Mondial, pentru suma de 100 de milioane de dolari. Și atunci, ca și acum, guvernul danez a refuzat.
    Atât Orientul Îndepărtat cât și Arctica sunt zone foarte importante pentru Rusia, iar Vladimir Putin are mari proiecte pentru ele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875055