Hot News
Kim Dotcom, despre îndemnurile Occidentului de a se pregăti de război cu Rusia
30/01
Ministerul român al Apărării: Avioane F-16 nu au atacat, de pe teritoriul țării, armata rusă
31/01

Lavrov a respins afirmațiile că statele baltice ar putea fi „următoarele”

Serghei Lavrov/ Foto: gazeta.ru

Afirmațiile Occidentului că țările baltice, Suedia și Finlanda ar putea fi „următoarele” după operațiunea specială sunt absurde, a declarat ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, la o masă rotundă organizată pentru ambasadori și dedicată situației din jurul Ucrainei, relatează RBC.

„Că doar o spun direct: „Dacă Rusia învinge și își va apăra interesele în război, următoarele vor fi statele baltice, Suedia, Finlanda”. Absurditatea unor astfel de afirmații este clară pentru toți, pentru oricine înțelege cât de cât istoria și înțelege obiectivele pe care noi le-am anunțat în mod deschis, fără să ne ascundem, în privința operațiunii militare speciale din Ucraina”, a explicat Serghei Lavrov.

El a subliniat că scopul operațiunii militare este de înlăturare a încercărilor de a „rescrie istoria popoarelor țării noastre, o istorie ce trebuie uitată pentru totdeauna, și de a transforma actualele teritorii unde de veacuri au trăit rușii și alte popoare ale Rusiei, într-un avanpost pe care NATO, în frunte cu SUA, l-ar fi folosit pentru a lansa amenințări la adresa securității Federației Ruse”.

Despre existența unei amenințări la adresa statelor baltice și a țărilor europene după conflictul din Ucraina a vorbit, printre alții, ministrul de Externe al Lituaniei, Gabrielius Landsbergis. „Dacă Rusia nu este oprită în Ucraina, ea poate continua. Iar atunci următoarele vor fi țările baltice”, a spus, adresându-se jurnaliștilor, pe 22 ianuarie, la Bruxelles, citat de Euobserver.

Cu câteva zile înainte de această declarație, amiralul olandez Rob Bauer, un înalt oficial NATO, lansa, pe 19 ianuarie, un îndemn: „Trebuie să realizăm că nu trăim în pace. Tocmai de aceea NATO se pregătește pentru un conflict cu Rusia.”

Declarațiile conform cărora, dupâ încheierea conflictului din Ucraina, Rusia va ataca țările baltice, reprezintă o încercare de a rezolva o problemă de moment. Vorbind zilele trecute, ministrul Lavrov a catalogat asemenea declarații drept ”prostii”, subliniind că Rusia nu dorește să atace pe nimeni, nu există o astfel de necesitate nici din punct de vedere militar, nici politic.

1 Comment

  1. Carmen spune:

    Deja încep să fie obositori toți aceștia care declară tâmpenii pentru a speria lumea sau pentru impresie artistică. Sigur, sunt destui oameni fascinați de ridicol care le vor asculta prostiile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875052