Hot News
Konstantin Gavrilov: Cum au fost executați prizonierii ruși de militarii ucraineni
07/03
Ambasador: În Europa a fost auzit avertismentul lui Putin despre capacitățile armelor rusești
07/03

Putin: Valorile tradiționale, fundamentul vieții în Rusia

Președintele rus, Vladimir Putin, împreună cu participanții străini la Festivalul Mondial de Tineret de la Soci/ Foto: rg.ru

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, consideră că viața în Rusia are la bază valori tradiționale, ce permit să fie construite relații armonioase cu reprezentanții altor țări, relatează Rossiiskaia gazeta.

Miercuri, șeful statului a vorbit la ceremonia de închidere a Festivalului Mondial al Tineretului, desfășurat la Sirius (Soci).

„Când v-am invitat să veniți în Rusia, ne-am propus obiective destul de simple: ne-am dorit să creăm condiții de libertate, creativitate, prietenie, care să vă permită să comunicați unii cu ceilalți, să găsiți noi prieteni și poate parteneri pentru viitoarele voastre proiecte”, a spus șeful statului.

„Cum ați reușit, totuși, să creați acest oraș al tineretului și al păcii? Cum, dacă sunteți atât de diferiți?”, a întrebat liderul de la Kremlin, adresându-se participanților la festival.

„Se pare că există ceva care ne unește pe noi toți”, este de părere președintele Rusiei. „Astăzi, în Rusia, noi definim acest lucru ca valorile noastre tradiționale. Este fundamentul vieții noastre, al existenței noastre”.

Potrivit liderului rus, inegalitatea reprezintă principala problemă a ordinii mondiale moderne. Putin a îndemnat să se tindă spre crearea de condiții egale pentru viața oamenilor pe planeta noastră.

Festivalul Mondial al Tineretului se desfășoară pe teritoriul federal Sirius (în apropierea de Soci) în perioada 1 – 7 martie 2024. Participă 20.000 de tineri lideri din domeniile educației, științei, cooperării internaționale, culturii, voluntariatului și caritabil, sportului, afacerilor, mass-media și altele, inclusiv 10.000 de participanți străini. Programul regional se va desfășura în perioada 10-17 martie, participanții vor vizita 30 de orașe din Rusia.

1 Comment

  1. Carmen spune:

    Când valorile morale și tradiționale, credința și patriotismul sunt ignorate de o societate, aceasta este sortită pieirii. Lupta Rusiei de a păstra aceste valori îi va asigura trăinicia. Festivalul Mondial al Tineretului de la Soci a reunit tineri din diferite țări, cu preocupări din multiple domenii. Este de apreciat preocuparea Rusiei pentru viitorul copiilor și a tinerilor. Timpul liber trebuie folosit în mod constructiv și benefic formării unui viitor adult. Așa cum spunea Plinius cel Bătrân, ,,Felul cum ne întrebuințăm timpul liber ne trădează caracterul.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875135