Hot News
Mesajul adresat de Putin cetățenilor după alegerile prezidențiale
22/03
Peskov: Dacă vor fi trimiși militari în Ucraina, vor exista consecințe
22/03

Nebunie. În Franța se vorbește despre previziunile lui Merkel și Sarkozy privind Ucraina

Monumentul „Patria Mamă” din Kiev cu o stemă ”actualizată”/ Foto: Serviciul de presă al președintelui Ucrainei

Aderarea Ucrainei la NATO se va termina foarte rău pentru lume, a declarat în direct la LCI redactorul șef al revistei Figaro Magazine, Guillaume Roquette, scrie RIA Novosti.

„Încă din 2008, Nicolas Sarkozy și Angela Merkel l-au avertizat pe președintele de atunci al Statelor Unite că susținerea aderării Ucrainei la NATO este o nebunie, deoarece Rusia va interpreta acest lucru ca o provocare și ar putea trimite trupe în Ucriana”, a spus el.

Roquette a adăugat că, în pofida acestui lucru, în anii care au urmat Kievul a năzuit să intre în alianța militară occidentală, ceea ce a avut ca rezultat scindarea Ucrainei.

„În cele din urmă, merită să ne punem întrebarea: oare nu ar fi mai bine dacă Ucraina rămâne mult mai neutră”, a spus el.

Anterior, revista Foreign Policy a scris, pe surse, că Statele Unite și Germania încearcă să amâne demararea procesului de aderare a Ucrainei la NATO, în ciuda dorinței statelor din Europa de Est și a Kievului însuși de a intra cât mai repede. Întrebat, în februarie, dacă este posibil ca Ucriana să primească invitație în Alianță, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că invitația va urma când toți aliații o vor susține, iar Ucraina însăși va îndeplini toate condițiile necesare pentru un astfel de pas.

1 Comment

  1. Carmen spune:

    Ucraina nu va adera la NATO, nu are cum. Se pune problema existenței Ucrainei în forma actuală, nu de aderarea ei la Alianță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 3298643