Securitate eurasiatică, un laborator al multipolarității

Aleksandr IAKOVENKO, rectorul Academiei Diplomatice a MAE al Rusiei

Diplomația rusă își sporește eforturile pentru a forma, pe întinsul continent Eurasiatic, un „spațiu unic pan-continental al păcii, stabilității, al încrederii reciproce, dezvoltării și prosperității”. Este un obiectiv înscris, anul trecut, în Conceptul de politică externă a Rusiei. Un obiectiv abordat pe larg de președintele Vladimir Putin în Mesajul său adresat Adunării Federale pe 29 februarie anul curent, iar la întâlnirea din 14 iunie, cu conducerea Ministerului Afacerilor Externe, el a prezentat principalii parametri ai inițiativei ruse, scrie revista ”Expert”.

Nu este vorba despre crearea unei organizații politice, a unei alianțe militare sau a unei noi structuri de bloc, iar o astfel de arhitectură nu va fi îndreptată împotriva nimănui. Tocmai o rețea flexibilă de acorduri pe mai multe nivele care să se completeze unele pe celelalte, cu o listă deschisă de participanți, cu așa-numita geometrie variabilă, va asigura garanții politico-militare de securitate pentru toate țările din această macroregiune, va crea un spațiu liber de conflicte și favorabil dezvoltării libere a tuturor.

Pe această bază va putea fi rezolvată problema influenței destabilizatoare a actorilor extraregionali asupra proceselor eurasiatice, ceea ce înseamnă desființarea, pe viitor, a prezenței militare a puterilor străine în Eurasia, prezență pentru care nu vor exista nici temeiuri, nici motive. În același timp, Moscova este pregătită pentru o discuție de fond privind crearea unui contur de securitate egală și indivizibilă în interpretarea ei modernă cu toate țările și organizațiile interesate, fără a exclude extremitatea europeană a Eurasiei.

Rusia trage concluzii din experiența tristă a menținerii artificiale a sistemului de securitate euro-atlantic, care s-a discreditat complet de la sfârșitul Războiului Rece. Un sistem care nu a reușit vreodată să devină un sistem de securitate colectivă incluziv, cu adevărat cuprinzător, cu adevărat regional, așa cum este prevăzut în Capitolul VIII al Cartei ONU, transformându-se într-un instrument al politicii americane în Europa.

Trebuie constatat că, intrând în Europa în urma celui de-al Doilea Război Mondial, americanii au rămas aici, asigurându-și interesele egoiste. Mai mult, instituțiile epocii trecute, în primul rând NATO, dar, după cum arată experiența ultimilor ani, și Uniunea Europeană, servesc drept instrumente pentru a menține inerția politicii SUA și a mentalității lor, și anume descurajarea a tot și toate.

De atunci, adică în trei sferturi de secol, lumea s-a schimbat radical. A devenit de domeniul trecutului confruntarea ideologică. S-ar fi crezut că securitatea militaro-politică și-a pierdut fundamentul – locul ei fiind ocupat de problemele dezvoltării, de provocări și amenințări comune tuturor, precum schimbările climatice, care nu au soluții militare sau de forță. Dimpotrivă, menținerea tensiunilor militaro-politice nu face decât să devieze resursele necesare pentru rezolvarea acestor probleme. Ceea ce îi afectează în mod direct pe aliații europeni ai Statelor Unite, care s-au transformat, se pare, pentru Washington în material consumabil, din dorința de a aplica Rusiei o „înfrângere strategică”. În același timp, acești aliați ai SUA trebuie slăbiți ca potențiali concurenți comerciali și economici și, în plus, trebuie să servească drept o sursă pentru o iminentă reindutrializaare a Americii însăși.

Inițiativa eurasiatică a Rusiei înseamnă o ruptură decisivă de tradiția geopoliticii occidentale a „sumelor zero”, a controlului, dictaturii, „capcanelor lui Tucidide” și a altor strategii similare care duc invariabil la confruntare și război. Iar criza ucraineană provocată de Occident este cea mai ilustrativă dovadă. Scopul nostru este de a depăși o astfel de logică vicioasă și de a forma pe continent un complex de relații și de cooperare care ar nega această moștenire geostrategică a civilizației occidentale. Dar ar nega prin strategii și agende pozitive care răspund cerințelor timpului nostru. Vor rămâne în trecut ideile ”Heartland” și ”Rimland”: Eurasia va aparține țărilor care se află aici, inclusiv celor europene, și nu va trebui „încolțită dinspre mare” de puterile atlantice.

Nu mai puțin important este și faptul că acest continent unde sunt reprezentate diverse civilizații, inclusiv cea occidentală, va deveni un fel de laborator al multipolarității, menit să exprime diversitatea culturală și civilizațională a lumii, suprimată de secole de Occident, și să afirme egalitatea valorilor și modelelor lor de dezvoltare. Va fi sfârșitul unificaționismului occidental și al intervenționismului care îl însoțește. Făcând referire la Thomas Hobbes, filozoful britanic John Gray amintește (în noua sa carte The New Leviathans), într-un moment cât se poate de potrivit, că acesta a fost un liberal mai mare decât cei care au venit după el și credea că „forma unică de guvernare pentru toți este un tip de tiranie în sine”.