Contribuția serviciilor de informații la victoria poporului sovietic în Marele Război pentru Apărarea Patriei

Cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la Marea Victorie

Articolul publicat de Societatea Rusă de Istorie

Serghei NARÎȘKIN,
directorul Serviciului de Informații Externe al Federației Ruse, preșesintele Societății Ruse de Istorie

Expresia „serviciile de informații intră primele în război” reflectă în mod exhaustiv rolul structurilor de informații ale oricărui stat în războaiele iminente. Atât desfășurarea războiului, cât și situația geopolitică postbelică depind de modul în care conducerea unei țări cunoaște planurile și capacitățile adversarului, de felul în care se pregătește pentru operațiunile militare viitoare și de eficiența cu care le desfășoară.

Pentru Patria noastră, situația premergătoare războiului nu s-a conturat odată cu izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial. Punctul de plecare în privința apariției unei amenințări militare directe pentru Uniunea Sovietică a fost instaurarea dictaturii naziste în Germania, în anul 1933.

De la jumătatea anilor ‘1930, serviciile de informații s-au concentrat pe obținerea de date privind planurile strategice ale Germaniei naziste pentru consolidarea dominației în Europa, direcția politica adoptată față de Uniunea Sovietică, politica de „conciliere” în relația cu A. Hitler, promovată de țările occidentale, pomparea puterii economice și militare a Germaniei, precum și încurajarea aspirațiilor agresive ale Führerului către est.

Serviciile de informații externe au reușit să obțină informații importante care au fost folosite de conducerea sovietică pentru a lua decizii cruciale de politică externă în perioada premergătoare și la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial. Astfel, rezidența din New York a transmis Centrului date verificate privind poziția președintelui F. Roosevelt, conform căreia Statele Unite ar sprijini Uniunea Sovietică într-un eventual război cu Germania doar dacă acțiunile lui A. Hitler ar fi „agresive și neprovocate”. Rezidența de la Berlin raporta că leadershipul politico-militar german considera imposibilă desfășurarea unei campanii militare împotriva URSS fără crearea unor baze adecvate și a unei infrastructuri militare germane în Polonia. Ocuparea acestei țări de către Germania era considerată o condiție necesară pentru pregătirea invaziei în Uniunea Sovietică.

Serviciile de informații externe au fost capabile să înțeleagă manevrele viclene ale poziției duplicitare a Angliei și Franței în negocierile tripartite cu URSS din 1939. Conducerea sovietică, semnând Pactul de neagresiune cu Germania la 23 august 1939, a luat în considerare aceste informații. Ca urmare, URSS a avut la dispoziție aproape doi ani pentru a se pregăti să respingă agresiunea.

Pe timpul semnării Acordului de la München. De la stânga la dreapta: N.Chamberlain, E.Daladier, A.Hitler,B. Mussolini și G.Ciano. 30 septembrie 1938

La începutul anului 1940, serviciile de informații externe au raportat că Marea Britanie și Franța formează o coaliție militară pentru a sprijini Finlanda și se pregătesc să atace Uniunea Sovietică și totodată încearcă să atragă și Germania nazistă în coaliție. Pornind de la aceste premise, cu doar câteva zile înainte de data planificată pentru declanșarea intervenției trupelor anglo-franceze, conducerea sovietică a semnat un tratat de pace cu finlandezii.

Planul „Barbarossa” – operațiunea militară de cucerire a părții europene a Uniunii Sovietice – a fost aprobat de A. Hitler în decembrie 1940. Principalele sale prevederi au fost obținute de rezidența din Londra în martie 1941. Documentul dezvăluia, în special, componența grupurilor germane, direcția loviturilor principale și momentul atacului. Se sublinia că germanii vor începe războiul cu URSS înainte de a învinge Anglia, iar insulele britanice nu vor fi invadate.

Data și ora atacului – 22 iunie 1941, ora 3:00 dimineața (ora Berlinului) – au fost stabilite de comandamentul lui Hitler abia la 10 iunie 1941. A doua zi, rezidența din Helsinki a raportat această dată Centrului, iar în 18 și 19 iunie a fost confirmată de rezidențele din Roma și Berlin.

Putem spune cu toată încrederea că, în pofida tuturor dificultăților și a operațiunii de dezinformare fără precedent a serviciilor secrete germane, serviciile noastre de informații externe au reușit să obțină informații obiective despre pregătirile Germaniei pentru războiul împotriva URSS. Totodată, au dezvăluit principalele etape ale acestui proces, obiectivele politice și militar-strategice ale lui A.Hitler, a identificat aliații germanilor pentru atacarea Uniunii Sovietice, a subliniat principalele aspecte ale planului „Barbarossa”. În condițiile interne foarte acute și contradictorii din perioada premergătoare Marelui Război pentru Apărarea Patriei, serviciile de informații externe au furnizat conducerii țării informațiile necesare și suficiente pentru a lua decizii militare și politice adecvate situației.

Extras obținut de rezidența din Londra cu instrucțiunile Ministerului de Externe japonez către ambasadorul japonez la Berlin: „Totuși, explicați-i lui Hitler că principalele eforturi japoneze sunt concentrate în sud și intenționăm să ne abținem să luăm măsuri în mod deliberat în nord…

Activitatea de informații externe în anii răboiului

Principala sarcină pe care conducerea sovietică a atribuit-o serviciilor de informații externe a fost să descopere planurile militare și politice ale Germaniei și ale aliaților săi în timpul războiului.

Activitatea de informații din străinătate a fost desfășurată de Direcția I a NKVD (din 1943 – NKGB) prin intermediul rezidențelor legale și ilegale, precum și prin intermediul grupărilor de informații special create, al ofițerilor de informații și agenților trimiși în țări în care nu existau rezidențe sau în teritorii ocupate. În total, în timpul războiului, serviciile de informații externe au operat mai mult de 90 de rezidențe legale și ilegale, subrezidențe și grupări de agenți în toate țările importante pentru obținerea de informații importante. Având în vedere că după ocuparea majorității țărilor europene de către A.Hitler și intrarea Germaniei și a sateliților săi în războiul cu URSS a devenit imposibil să se desfășoare activități de informații pe direcția germană din poziția așa-numitelor rezidențe legale, rolul spionajului ilegal a crescut semnificativ. Până în 1944, aproximativ 200 de spioni sovietici ilegali lucrau deja în 27 de țări, dintre care jumătate în Germania și în statele aliate acesteia. Rezidențele legale din țările cu care erau menținute relații diplomatice erau, de asemenea, implicate activ.

O sarcină separată a serviciilor de informații externe era să penetreze serviciile de informații germane. Numai în 1943, spionii au transmis agențiilor de contrainformații din țara noastră date despre 1260 de agenți sabotori instruiți în școlile de informații ale serviciilor de informații militare ale inamicului, care fuseseră sau urmau să fie trimiși în spatele frontului nostru.

Informațiile obținute de serviciile de informații erau foarte necesare pentru luarea unor decizii importante de către conducerea politică și militară sovietică. În situația critică pentru statul nostru din vara anului 1941, serviciile de informații au raportat că intenția comandamentului armatei germane este să înfrângă Armata Roșie în două sau trei luni, deoarece armata germană nu era pregătită să desfășoare operațiuni ofensive la scară largă până la venirea iernii.

În octombrie 1941, în cea mai dificilă situație cu care s-a confruntat Armata Roșie în apropierea Moscovei, serviciile de informații au raportat despre negocierile germano-japoneze, care i-au determinat pe germanii înșiși să concluzioneze că „Japonia nu va acționa împotriva Rusiei în acest an”. Furnizarea oportună de informații de către serviciile de informații externe și de către serviciile de informații militare a permis conducerii sovietice să disloce mai multe divizii de pușcași și tancuri din Orientul Îndepărtat, care au jucat un rol decisiv în apărarea Moscovei.

Mai târziu, în 1943, rezidența din Tokyo a primit informații despre abandonarea definitivă de către Japonia a planurilor de a ataca Uniunea Sovietică și despre mutarea ostilităților în regiunea Asia-Pacific, ceea ce a oferit conducerii sovietice ocazia de a concentra toate eforturile armatei și ale țării pe frontul german.

Informații de o importanță crucială ajungeau într-un flux constant la rezidența din Londra prin intermediul „Celor Cinci de la Cambridge”. Membrii acestui grup aveau acces la secrete din cadrul Ministerului de Externe al Marii Britanii, al serviciilor secrete și al altor instituții de stat. Informații de mare valoare erau furnizate și de așa-numitul „Grup de la Oxford”. Mai mult decât atât, colaboratorii noștri obțineau documente originale, ceea ce reprezenta cel mai înalt nivel valoric. În arhivele serviciilor de informații externe au fost inventariate, pentru perioada anilor de război, aproximativ douăzeci de mii de informații care au venit de la Londra, dintre care aproape nouăzeci la sută erau documentare.

Astfel, la 7 mai 1943, serviciile de informații externe au raportat către Comitetul de Stat al Apărării (GKO) al URSS informații urgente primite de la John Cairncross și Kim Philby, care conțineau detalii dintr-o telegramă interceptată și descifrată de britanici. Telegrama fusese trimisă la Berlin de la cartierul general al grupării de trupe germane responsabile de planificarea și desfășurarea ofensivei Wehrmachtului în zona arcului de la Kursk. În telegramă era detaliat planul de ofensivă: termenele operațiunii, dislocarea trupelor, obiectivele principalelor lovituri, precum și caracteristicile tehnico-tactice ale noilor tancuri și avioane germane. În ajunul bătăliei de la Kursk, comandamentul militar sovietic și conducerea țării au valorificat eficient informațiile obținute în avans de serviciile de informații. Deznodământul bătăliei este bine cunoscut.

Din decembrie 1943, activitatea de informare și de analiză a informațiilor externe a cunoscut o nouă dezvoltare calitativă prin crearea unei unități distincte (INFO) care să se ocupe de cel mai important aspect al activităților de informații. În locul rapoartelor de informații inconsecvente ale departamentelor operative, INFO a fost capabil să stabilească o acoperire sistematică și consecventă a situației din anumite țări, regiuni și chiar din întreaga lume, să prevadă evoluția evenimentelor și proceselor și să elimine informațiile îndoielnice, unidirecționale și dezinformările.

În acest sens, deja în 1944, la instrucțiunile Comitetului de Stat al Apărării (GKO), în colaborare cu serviciul de informații militare, a fost elaborat un raport comun intitulat „Situația actuală a Germaniei lui Hitler și posibilitățile sale de continuare a războiului”. Concluziile cuprinse în raport aveau un caracter predictiv și au trecut testul timpului.

M.Allahverdov – ofițer de informații ilegal, primul șef al departamentului de informații din cadrul spionajului extern (din 1943 până în 1945)

Desfășurarea operațiunilor de cercetare și diversiune

Una dintre sarcinile importante atribuite serviciilor de informații externe la izbucnirea războiului a fost organizarea și utilizarea detașamentelor operative speciale în spatele liniilor inamice pentru a desfășura activități de cercetare și diversiune, precum și pentru a sprijini organele de partid și sovietice în ceea ce privește organizarea mișcării partizanilor. Pentru a rezolva această chestiune, a fost creată Direcția a 4-a NKVD, al cărei nucleu era format din ofițeri de informații externe. Departamentul a fost condus de Pavel Sudoplatov, un ofițer de informații sovietic legendar, care avea o vastă experiență practică în astfel de activități. În același timp, el a deținut funcția de prim-adjunct al șefului serviciului de informații. Personalul direcției se ocupa de formarea detașamentelor și grupurilor de cercetare și diversiune, asigura instrucția și organiza dislocarea lor în spatele liniilor inamice. De regulă, comandanții detașamentelor de partizani și liderii grupurilor clandestine erau selectați din rândurile ofițerilor de informații.

Detașamentele de cercetare și diversiune, precum și cele de partizanii au jucat un rol important în sprijinirea operațiunilor Armatei Roșii. Activitatea a fost desfășurată în cooperare cu Cartierul General Central al Mișcării Partizanilor din cadrul Înaltului Comandament Suprem și cu Statul Major al Armatei Roșii. Cercetașii, partizanii și luptătorii clandestini au obținut informații despre localizarea, componența, starea și mișcările trupelor inamice, au efectuat sabotaje pe calea ferată, poduri, depozite și în locurile în care se aflau unități militare inamice. Grupurile de cercetare și diversiune au acționat adesea în calitate de coordonatori ai acțiunilor detașamentelor de partizani și ai organizațiilor clandestine. Pierderile materiale provocate de operațiunile de sabotaj din spatele liniilor inamice au fost enorme, iar până la sfârșitul războiului pierderile trupelor germane și ale aliaților acestora, ale poliției și ale formațiunilor naționaliste s-au ridicat la mai multe sute de mii de soldați. Comandamentul lui Hitler, de exemplu, a recunoscut drept catastrofal efectul „războiului feroviar” purtat de partizani în Rusia, Belarus și Ucraina în perioada în care s-a finalizat înfrângerea trupelor germane în bătălia de la Kursk și apoi în ajunul operațiunii „Bagration”.

N.Kuznețov în uniforma de ofițer german

Pentru a lupta împotriva partizanilor noștri, a luptătorilor clandestini, a unităților de cercetare și diversiune, inamicul a trebuit să țină în spate forțe semnificative, deturnându-le de pe fronturi, dar nici măcar acest lucru nu a salvat situația.

În raportul privind activitatea de luptă, operațiunile operative, acțiunile de diversiune și sabotaj desfășurate de detașamentul „Învingătorii”, care opera pe teritoriul Ucrainei, comandantul acestuia, D.Medvedev, menționa că, într-o perioadă de mai puțin de doi ani, au fost executate aproximativ 120 de operațiuni de luptă, au fost eliminați în jur de 12.000 de naziști și colaboratori ai acestora, au fost deraiate 81 de trenuri care transportau trupe, armament și combustibil, iar numărul semnificativ de arme germane a fost suficient atât pentru înzestrarea propriilor combatanți, cât și pentru echiparea a zece noi detașamente de partizani.

Ofițerul de informații N.Kuznețov, care a luptat în detașamentul „Pobediteli” și a fost distins post-mortem cu titlul de Erou al Uniunii Sovietice, a reușit să obțină informații de o valoare inestimabilă despre pregătirea ofensivei inamice în zona Kursk, despre dispunerea exactă a cartierului general de campanie al lui A.Hitler de lângă Vinnița și a fost unul dintre primii care a aflat despre pregătirea unei tentative de asasinat asupra șefilor de guvern ai „Celor Trei Mari”, la reuniunea de la Teheran din 1943.

De asemenea, el a lichidat zeci de funcționari de vârf ai lui Hitler în Ucraina, ceea ce a oferit un sprijin psihologic uriaș pentru populație și a avut un efect demoralizator asupra autorităților de ocupație.

Trebuie remarcat faptul că, pe teritoriile ocupate ale țării noastre, au luptat peste 6.000 de detașamente de partizani, similare detașamentului „Pobediteli”.

Patria a apreciat în mod deosebit meritele ofițerilor de informații – comandanți ai detașamentelor de cercetare-diversiune și partizani, precum S.Vaupșasov, I.Kudria, V.Liaghin, D.Medvedev, V.Molodțov, K.Orlovski, N.Prokopiuk și A.Rabțevici, conferindu-le prestigiosul titlu de Erou al Uniunii Sovietice.

Legendarul ofițer de informații A.Botian s-a alăturat serviciilor de informații în anul 1941. De la începutul războiului, a luptat în cadrul Brigăzii Speciale de Infanterie Motorizată (OMSBON), iar ulterior în detașamentele de cercetare și diversiune din Belarus și Ucraina. El a reușit să desfășoare o operațiune în orașul Ovruci, regiunea Jîtomîr, în urma căreia a fost distrusă clădirea Gebietskommissariatului (administrația regională de ocupație), împreună cu aproximativ 80 de ofițeri specializați în lupta împotriva partizanilor. În primăvara anului 1945, grupul condus de A.Botian a împiedicat naziștii să arunce în aer orașul Cracovia în momentul apropierii trupelor Armatei Roșii.

Meritele lui A.Botian din perioada războiului și activitatea postbelică în domeniul spionajului ilegal au fost onorate cu înaltul titlu de Erou al Rusiei.

Pentru îndeplinirea misiunilor de informații și contrainformații au fost utilizate diverse metode, inclusiv jocuri radio. În anumite perioade, membrii securității de stat desfășurau simultan până la 70 de astfel de jocuri radio împotriva inamicului. Ca urmare a unor astfel de operațiuni, au fost identificate infiltrări în spatele liniilor noastre și au fost arestați sute de agenți ai grupurilor de cercetare și diversiune, recrutați dintre absolvenții școlilor de sabotaj germane, precum și ofițeri de carieră ai Abwehrului. Astfel, în cadrul operațiunii „Monastîri” („Mănăstirea”, n.r.) – una dintre cele mai mari operațiuni de dezinformare, ofițerii noștri de informații au transmis inamicului informații false de importanță strategică. Crezând în veridicitatea acestora, germanii, la sfârșitul anului 1942, au ezitat până în ultimul moment să transfere rezervele din direcția nord-vest spre sud, ceea ce a facilitat ofensiva trupelor sovietice pentru anihilarea Armatei a 6-a a lui Friedrich Paulus la Stalingrad.

Activitatea de informații în țările vecine și neutre

În timpul războiului, serviciile de informații externe au continuat să desfășoare activități legate de identificarea amenințărilor la adresa țării noastre de pe teritoriul țărilor neutre, împiedicând aceste state să treacă de partea țărilor Axei și organizând operațiuni de spionaj de pe teritoriul lor împotriva Germaniei și a aliaților săi.

Chiar și înainte de invazia URSS, planurile militare și strategice ale lui Hitler includeau continuarea expansiunii dincolo de Europa. După victoria asupra URSS, Führerul plănuia să preia coloniile britanice, în primul rând India britanică. Iranul a fost desemnat ca loc de pătrundere în această regiune.

Serviciile secrete sovietice nu au ignorat faptul că, în anii dinaintea războiului, Iranul devenise practic o trambulină pentru acțiunile ostile germane împotriva URSS. Germanii se așteptau ca, după Iran, ei vor fi capabili să atragă Turcia în război de partea lor.

Conform datelor obținute de agenți, la începutul lunii august 1941 era planificată o vizită secretă la Teheran a șefului serviciului de informații militare german, amiralul Wilhelm Canaris, cu scopul de a organiza o lovitură de palat. Data declanșării acțiunii fusese stabilită pentru 28 august.

Cu trei zile înainte de această dată, Uniunea Sovietică, cu sprijinul forțelor armate britanice, iar ulterior americane și australiene, a lansat Operațiunea „Soglasie” („Acord”, n.r.) – introducerea de trupe în Iran. Astfel, amenințarea potențială din sud asupra exploatărilor petroliere de la Baku a fost eliminată. Această operațiune a marcat prima colaborare între aliații coaliției antihitleriste.

Una dintre sarcinile prioritare ale serviciilor de informații sovietice în Iran a fost prevenirea posibilelor acte de diversiune și a altor activități subversive pe rutele de transport ale mărfurilor strategice furnizate prin Lend-Lease (Lend-Lese Act – Legea de împrumut și închiriere, n.r.). Armata și serviciile de informații sovietice și-au îndeplinit această misiune cu succes. Prin Iran, datorită accesului la Golful Persic, care nu îngheață, și a rețelei feroviare care traversează țara de la sud la nord, au fost livrate către URSS până la 34% din totalul armamentului și proviziilor furnizate de aliați.

Până la jumătatea anului 1942, serviciile secrete ale Aliaților au reușit să limiteze semnificativ activitatea serviciilor de informații germane în regiune, ceea ce a fost unul dintre argumentele în favoarea alegerii Teheranului ca loc pentru prima întâlnire directă a liderilor coaliției antihitleriste.

Pe lângă distrugerea rețelei extinse de agenți ai germanilor, serviciile de informații sovietice au reușit să dejoace operațiunea „Saltul lung”, un plan minuțios pregătit de naziști pentru asasinarea liderilor – „Celor Trei Mari”.

Printre cei care au avut o contribuție inestimabilă la identificarea și neutralizarea activităților subversive desfășurate de agenții și rețelele de spionaj naziste s-a numărat și grupul „Legkaia kavaleria” („Cavaleria ușoară”, n.r.), condus de „Amir”, pe atunci tânărul de 19 ani Gevork Vartanian, viitorul spion ilegal sovietic legendar, Erou al Uniunii Sovietice.

Trebuie remarcat faptul că „neutralitatea” multora dintre țările oficial neutre era condiționată. Prin urmare, serviciile de informații externe au transmis în mod activ informații despre acțiuni clar neprietenoase pentru Uniunea Sovietică. Serviciile secrete au raportat că Spania și Portugalia au devenit de fapt puncte de transbordare pentru aprovizionarea Germaniei cu materii prime strategice din întreaga lume și, mai ales, din America de Sud. Rezidența din Stockholm a informat Centrul că minereul de fier de înaltă calitate extras în Suedia era destinat aproape în întregime Germaniei.

Activitatea serviciilor de informații externe împotriva Germaniei de pe teritoriul țărilor neutre nu s-a limitat întotdeauna doar la obținerea de informații. Astfel, rezidența din Argentina, creată de legendarul spion sovietic ilegal, I.Grigulevici, care în 1942 număra aproximativ 80 de membri, desfășura acțiuni de diversiune de amploare.

Rezidența includea așa-numitele grupări „D”, care au desfășurat o serie de operațiuni soldate cu explozii și incendii în depozitele portuare și asupra transportului maritim utilizat pentru livrarea azotatului de amoniu chilian – o materie primă esențială pentru producerea explozibililor, deosebit de valoroasă pentru țările aflate în război – precum și a produselor alimentare argentiniene. Aceste acțiuni au dus aproape la paralizarea livrărilor de mărfuri strategice din America Latină către Germania.

Informațiile obținute de serviciile de informații în ultima perioadă a războiului au ajutat conducerea țării să stabilească în cel mai bun mod posibil cursul în relația cu țări precum Finlanda, România, Ungaria, Cehoslovacia, Bulgaria, eliberate de sub controlul german; să acorde asistență esențială Iugoslaviei în formarea noului său stat și în asigurarea propriei sale securități, precum și să contribuie la soluționarea multor probleme importante care au însoțit procesele de consolidare a noii puteri în Polonia.

Activitatea de informații în principalele țări aliate

Serviciile de informații nu au pierdut din vedere sarcina de a dezvălui adevăratele planuri și intenții ale aliaților noștri, în special Anglia și Statele Unite, în materie de război, atitudinea față de URSS și viitoarea organizare postbelică.

Odată cu izbucnirea Marelui Război pentru Apărarea Patriei, Marea Britanie, urmată de SUA, și-au declarat disponibilitatea de a oferi URSS toată asistența și sprijinul posibile. Baza coaliției antihitleriste a fost alianța dintre URSS, SUA și Marea Britanie. Franța și China au acționat, de asemenea, de partea noastră. Conducerea sovietică a acordat o mare atenție consolidării coaliției antihitleriste și creării unui front antifascist larg al popoarelor care luptă împotriva agresiunii lui Hitler. În aceste condiții, era necesar ca serviciile de informații externe să dispună de capacități de informații în aceste țări pentru a cunoaște adevăratele intenții ale partenerilor de coaliție atât cu privire la Germania, cât și la URSS, și să informeze în timp util conducerea țării.

Rezidențele legale și ilegale din Marea Britanie și SUA au fost consolidate cantitativ și calitativ. Eforturile lor au vizat obținerea de informații complete și veridice privind echilibrul politic intern al puterii, atitudinea față de URSS și planificarea de către aceste țări a operațiunilor militare împotriva Germaniei.

Încă din iulie 1941, conducerea sovietică a abordat cu Aliații problema deschiderii unui al doilea front. Serviciile de informații externe au monitorizat situația și au informat autoritățile cu privire la stadiul real al evoluțiilor pe această temă.

Deși au fost încheiate acorduri în domeniul informațiilor cu britanicii în 1941 și cu americanii în 1943, care prevedeau schimbul de informații, consultări în timpul operațiunilor de luptă active, asistență în trimiterea de agenți în spatele liniilor inamicului comun și schimbul de echipamente de sabotaj, aceste acorduri au fost rapid anulate și, odată cu deschiderea celui de-al doilea front, au încetat practic să mai aibă vreun efect.

Punctul de cotitură în Marele Război pentru Apărarea Patriei din anul 1943, determinat de încheierea victorioasă a bătăliilor de la Stalingrad și Kursk, i-a forțat pe liderii SUA și Marii Britanii să îl recunoască pe I.Stalin ca partener egal. Soarta războiului era deja practic decisă. În acest context, au apărut probleme complexe legate de configurarea geopolitică a lumii postbelice. Eforturile serviciilor de informații au fost îndreptate spre identificarea poziției aliaților față de relațiile cu Moscova, precum și spre determinarea viziunii acestora privind viitorul Germaniei și al statelor aliate acesteia.

Sfârșitul războiului era încă departe, dar văzând că mașina de război germană eșuează pe Frontul de Est, o serie de lideri politici, militari și de afaceri germani au început să încerce să evite o înfrângere completă a Germaniei prin negocieri separate cu Marea Britanie și Statele Unite. Aceștia au oferit diverse opțiuni pentru împărțirea sferelor de influență în lume, terminând războiul în vest și continuându-l în est, condiții nefavorabile pentru Moscova în privința încheierii păcii. Serviciile de informații sovietice aflau despre aceste contacte fără întârziere. Astfel, la începutul anului 1945, a fost obținută informația privind intensificarea negocierilor desfășurate în Elveția între emisarii lui H.Göring și H.Himmler, precum și conducătorii serviciilor secrete naziste, pe de o parte, și reprezentanții cercurilor politice și militare din Marea Britanie și SUA, pe de altă parte, cu privire la condițiile unui armistițiu separat. În cadrul acestor negocieri, emisarii germani au propus, ca preț pentru o retragere onorabilă din război, înlăturarea lui Adolf Hitler de la putere.

Informațiile obținute de serviciile de informații au permis conducerii sovietice să informeze prompt aliații despre faptul că era la curent cu aceste „negocieri secrete”. De regulă, aliații negau imediat existența unor astfel de contacte, deși nu au renunțat la încercările de a ajunge la un acord până în ultima zi a războiului.

Serviciile secrete sovietice au depus o muncă enormă și în ceea ce privește pregătirea informațiilor pentru reuniunile trilaterale ale liderilor țărilor din coaliția antihitleristă de la Teheran, Yalta, Potsdam și alte platforme de negociere.

Datorită informațiilor complete și precise despre planurile strategice ale conducerii SUA și Marii Britanii, precum și despre pozițiile aliaților în cadrul întâlnirilor, I.Stalin a reușit să elaboreze o tactică de negociere sigură și eficientă, obținând decizii cât mai favorabile pentru țara noastră. Acest lucru i-a surprins de nenumărate ori pe membrii delegațiilor britanice și americane, care nici măcar nu bănuiau că delegația sovietică avea adesea în mâini întregul set de materiale pregătite pentru negocieri.

Până la sfârșitul războiului, aliații occidentali, în special britanicii, s-au arătat profund îngrijorați de întărirea poziției URSS în Europa.

În primăvara anului 1945, serviciile de informații sovietice au primit, prin intermediul lui Guy Burgess, membru în grupul „Celor Cinci de la Cambridge”, informații despre ordinul dat de Winston Churchill de a începe de urgență pregătirile pentru operațiunea cu numele de cod „Inimaginabil”.

Planul operațiunii prevedea unificarea forțelor armate ale aliaților occidentali, restabilirea capacității de luptă a unui corp de aproximativ 100.000 de prizonieri de război germani și înarmarea acestora. De asemenea, se intenționa utilizarea forțelor poloneze, precum și a unităților combatante ale foștilor sateliți ai Germaniei – România și Ungaria. Obiectivul era împingerea trupelor sovietice din Europa Centrală și, dacă ar fi fost posibil (cinismul foștilor aliați atingea cote extreme), ocuparea părții de vest a URSS până la linia Arhanghelsk–Stalingrad, stabilită anterior în Planul „Barbarossa”. Planificarea operațiunii a fost finalizată la doar două săptămâni după capitularea Germaniei, pe 22 mai 1945, iar ostilitățile urmau să înceapă printr-un atac surpriză pe 1 iulie 1945. Avertizate de serviciile de informații, trupele sovietice au efectuat o regrupare fulgerătoare în vederea pregătirii apărării. Anglo-saxonii au amânat punerea în aplicare a planului, însă acesta a rămas în istorie ca prima încercare de agresiune armată deschisă a Occidentului împotriva URSS. Următoarele planuri aveau să fie elaborate deja din perspectiva utilizării armelor nucleare.

Direcția științifică și tehnică a activităților de informații externe în anii războiului

Obținerea de informații științifice și tehnice, în special în domeniul apărării, a fost una dintre activitățile importante ale serviciilor de informații externe în anii războiului. Până atunci, spionajul tehnico-științific nu fusese organizat ca o direcție de sine stătătoare, el exista doar în cadrul departamentului anglo-american. Acest lucru era justificat, deoarece adevăratele secrete tehnologice puteau fi găsite în țările cu economii dezvoltate.

Războiul a sporit semnificativ cererea de informații de spionaj privind cele mai recente progrese în știință și tehnologie, în special în domeniul dezvoltării celor mai noi tipuri de armament, a mijloacelor inovatoare de apărare și a sistemelor de comunicații. În pofida dificultăților impuse de perioada de război, reorganizarea spionajului tehnico-științific (NTR) a fost realizată temeinic. Această direcție a fost întărită semnificativ prin recrutarea unor tineri energici, mulți dintre ei având studii superioare tehnice. În cadrul principalelor rezidențe, au fost introduse posturi de asistenți ai rezidenților pentru spionajul tehnico-științific, iar în SUA, această linie de muncă a fost separată în 1944 într-o rezidență independentă.

Cele mai mari succese ale spionajului tehnico-științific au fost obținute în Marea Britanie și SUA. În aceste țări, rețelele de agenți operau în cadrul celor mai importante centre științifice și tehnice. Printre aceștia se numărau oameni de știință și ingineri specializați în fizică atomică, radioelectronică, aviație, chimie și alte domenii ale științei și tehnologiei. De regulă, aceștia colaborau cu serviciile de informații sovietice pe baza convingerilor comune în lupta împotriva fascismului.

Pe parcursul anilor de război, serviciile de informații sovietice au obținut un volum imens de informații valoroase referitoare la cele mai noi sisteme de armament, muniții, radiolocație, motoare reactive, aviație, metale neferoase și aliaje speciale, chimie, bacteriologie și altele. Informațiile obținute au jucat un rol esențial în dezvoltarea științei și tehnologiei în URSS, contribuind semnificativ la consolidarea potențialului de apărare al țării.

Aș dori să mă opresc în mod special asupra uneia dintre cele mai importante operațiuni ale spionajului tehnico-științific sovietic. Aceasta a început cu un an înainte de Marele Război pentru Apărarea Patriei și s-a încheiat la câțiva ani după terminarea acestuia.

Pe 6 și 9 august 1945, împotriva orașelor japoneze Hiroshima și Nagasaki a fost folosită o armă necunoscută până atunci, care a provocat moartea și suferințe de nedescris pentru 150.000 de civili. Întreaga lume a fost îngrozită, însă elita politico-militară a Statelor Unite a fost cuprinsă de o stare aproape euforică. Deținerea unei arme cu o putere distructivă colosală li se părea un fundament sigur pentru impunerea propriei ordini mondiale, fără a ține cont de alte popoare și state. Setea nestăvilită de hegemonie a SUA s-a format exact în acea perioadă.

Pentru conducerea Uniunii Sovietice, acest eveniment nu a fost o surpriză. Încă din 1940, serviciile de informații externe au corelat dispariția articolelor pe teme nucleare din revistele științifice accesibile publicului larg cu începerea unor cercetări în străinătate privind utilizarea energiei fisiunii nucleare în scopuri militare. Această constatare a marcat începutul unei operațiuni de obținere a secretelor atomice ale Occidentului, cunoscută în corespondența operativă sub numele de „Enormoz” (derivat din cuvântul englezesc enormous – uriaș, monstruos, incredibil).

Volumul și importanța informațiilor documentare obținute de serviciile de informații i-au permis comisarului poporului pentru afaceri interne, L.Beria, să raporteze această problemă direct lui I.Stalin în octombrie 1942. În ciuda situației extrem de dificile a țării, conducerea URSS a luat decizia de a iniția propriul proiect atomic, iar în 1943 a înființat Laboratorul nr. 2 al Academiei de Științe a URSS, sub conducerea lui I.Kurceatov.

Din Anglia, de unde au fost obținute primele materiale privind proiectul atomic al aliaților, centrul intereselor serviciilor secrete sovietice s-a mutat treptat peste ocean.

Rezidențele desfășurau activ căutarea și recrutarea colaboratorilor cu competențele necesare, stabileau canale de comunicare și perfecționau măsurile de conspirativitate. Materialele obținute au demonstrat amploarea colosală a programului nuclear american și gravitatea amenințării nu doar pentru Uniunea Sovietică, ci pentru întreaga lume.

Ulterior, programul desfășurat în Statele Unite avea să devină cunoscut sub numele de „Proiectul Manhattan”. Pentru ofițerii noștri de informații, infiltrarea în acest program a fost extrem de dificilă din cauza măsurilor de securitate fără precedent care îi vizau pe oamenii de știință, inginerii, tehnicienii și muncitorii implicați. Dintre cei peste 120 000 de participanți la proiect, doar aproximativ cincisprezece persoane cunoșteau pe deplin situația generală și obiectivul final. Conducătorul proiectului din partea armatei, generalul de brigadă L.Groves, a fost convins până la moarte că astfel de măsuri de securitate eliminau complet orice posibilitate de scurgere a informațiilor secrete.

Totuși, americanii s-au înșelat în calculele lor. Serviciile noastre de informații au reușit să „spargă” sistemul de măsuri contrainformative ale proiectelor nucleare atât din Statele Unite, cât și din Marea Britanie, pătrunzând în însăși inima programului nuclear al foștilor aliați. Către Centru a început să sosească, într-un ritm tot mai accelerat, o cantitate vastă de informații de o valoare inestimabilă, incluzând rezultate ale cercetărilor științifice, dezvoltări tehnologice și chiar mostre de materiale și echipamente. Deși Al Doilea Război Mondial se încheiase, operațiunea „Enormoz” a continuat.

În paralel, serviciile de informații au raportat despre o serie de planuri ale Statelor Unite privind lansarea unor atacuri preventive asupra Uniunii Sovietice cu arme nucleare. Primul plan, cu numele de cod „Totality”, a fost finalizat la sfârșitul anului 1945, urmat de „Pincher” (1946), „Sizzle” (1948) și altele. Aceste planuri se distingeau printr-un număr tot mai mare de ținte și de bombe atomice, pe măsură ce arsenalele nucleare americane se extindeau.

Toate aceste planuri aveau un element comun – conceptul unui atac fără ripostă, având în vedere lipsa unei arme de putere comparabilă în URSS. Când ar fi putut sovieticii, încă devastați de război, să creeze ceva similar?

Însă, deja pe 29 august 1949, la poligonul Semipalatinsk, are loc testul reușit al primei bombe atomice sovietice.

Nu există nicio îndoială că principala contribuție la dezvoltarea armelor nucleare sovietice a fost adusă de oamenii de știință sovietici, care au rezolvat numeroase probleme fundamentale, de inginerii și proiectanții care au creat tehnologiile și soluțiile tehnice necesare, precum și de întregul popor, care, prin munca sa dedicată, a transpus toate acestea în realitate într-un timp record. Ulterior, în memoriile și interviurile lor, agenții de informații implicați în programul nuclear au subliniat acest aspect de nenumărate ori. La rândul lor, oamenii de știință au afirmat că, datorită informațiilor obținute de serviciile de informații, costurile financiare și materiale ale proiectului nuclear sovietic au fost semnificativ reduse, iar numeroase direcții fără perspectivă din cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică au fost eliminate. Cel mai important rezultat a fost însă reducerea timpului necesar pentru crearea primei bombe atomice sovietice cu cinci până la șase ani, conform celor mai prudente estimări.

După testarea bombei atomice, în cadrul ceremoniei solemne de decernare a distincțiilor pentru participanții la proiectul nuclear sovietic, I.Stalin a remarcat satisfăcut: „Dacă am fi întârziat cu un an sau un an și jumătate cu bomba atomică, probabil că am fi ‘încercat-o’ pe propria noastră piele.”

V.Molotov, care în timpul războiului și în perioada postbelică a ocupat funcții de rang înalt în conducerea URSS și care era bine familiarizat cu toate aspectele proiectului nuclear sovietic, știa foarte bine cât efort, resurse și timp a reușit să economisească țara și câte greșeli au fost evitate datorită informațiilor obținute din exterior. Evaluarea sa a fost următoarea: „Prin munca de descifrare a secretelor nucleare, serviciile de informații externe și-au justificat nu doar trecutul, ci și viitorul.”

* * *

În anii de dinaintea războiului, în timpul acestuia și în perioada postbelică, ofițerii de informații și-au îndeplinit cu devotament misiunile pe care patria le-a trasat în acele vremuri dificile. Țara noastră a reușit să iasă victorioasă dintr-un război extrem de greu, să-și consolideze suveranitatea și securitatea și să pună, pentru multe decenii, bazele unei vieți pașnice și în acest sens, fără îndoială, serviciul de informații externe a jucat un rol semnificativ.

Fotografiile: Sociatatea Rusă de istorie

---