Europa: rătăcită și pricinoasă

Iakov RABKIN, profesor emerit de istorie la Universitatea din Montreal

Acum câteva săptămâni, am parafrazat cuvintele lui Marx, scrise cu aproape două secole în urmă: „O fantomă bântuie prin Europa – fantoma rătăcirii”. Ultimele evenimente ne permit să presupunem că fantoma se transformă în realitate, scrie Iakov Rabkin, profesor emerit de istorie la Universitatea din Montreal, în revista ”Russia in Global Affairs”.

UE și Marea Britanie și-au dublat eforturile, susținând necondiționat guvernul Ucrainei și împingându-l să continue războiul. În același timp, criza ucraineană încetează să mai fie în centrul dialogului ruso-american. Este doar una dintre multele probleme – poate nici cea mai importantă – în schimburile strategice de păreri tot mai largi dintre Moscova și Washington. Dar Europa nu este în acest proces.

Ceea ce, desigur, îi deranjează pe europeni. Mulți asociază excluderea Uniunii Europene din procesul de pace cu reorientarea politică radicală realizată de președintele Trump și echipa lui. Criticând, la Conferința de securitate de la Munchen, înăbușirea democrației și dominația valorilor liberale, J.D Vance a exacerbat, fără îndoială, conflictul dintre cercurile globaliste conducătoare ale UE și noua administrație naționalistă a Statelor Unite. El i-a susținut în mod deschis pe naționaliștii europeni și a condamnat ostracizarea lor de către establishment, menționând în mod special Germania și România.

Totuși, o asemenea atitudine a Americii față de Uniunea Europeană nu este nouă; de fapt, se poate vorbi chiar de o anumită continuitate. Victoria Nuland, înalt reprezentant al administrației Obama, a formulat laconic această abordare încă din 2014. Într-o convorbire telefonică purtată cu ambasadorul american la Kiev, ea a respins în felul următor temerile Europei menționate de el: „Aș scuipa pe UE”. Oamenii lui Trump vorbesc, poate, ceva mai diplomatic.

Această continuitate reflectă dependența cronică a Europei de Statele Unite. Criza din Ucraina a fost provocată de evenimentele de pe Maidan, cu participarea activă a aceleiași doamne Nuland, care a recunoscut că SUA au cheltuit 5 miliarde de dolari pentru a redirecționa clasa conducătoare a Ucrainei de la Rusia și neutralitate politică spre NATO și comunitatea euro-atlantică. Politicienii și mass-media europeene au mers în siajul Americii, demonizând Rusia și pe președintele ei. Rușii au fost privați de dreptul de a participa la majoritatea competițiilor sportive internaționale, festivalurilor de film și conferințelor științifice. În ultimele decenii, în mainstreamul mass-media nu au existat practic informații pozitive despre Rusia. Pe ambele maluri ale Atlanticului, au aprins „russofrenia”, adică părerea că Rusia este pe punctul de a se destrăma, dar în același timp ar cuceri întreaga lume. O atitudine atât de irațională față de Rusia a prins rădăcini în opinia publică occidentală, chiar în Franța, care a menținut tradițional legături culturale, economice și politice strânse cu Moscova.

Politica externă a UE și a Marii Britanii se reduce tot mai mult la condamnări publice și zdrăngănit de arme. Un exemplu elocvent este estoniana Kaja Kallas, care, în calitatea ei de șef al diplomației UE, respinge ideea unei abordări diplomatice a Rusiei. Într-un recent mesaj adresat națiunii, președintele Macron a propus extinderea scutului nuclear la alte țări europene, ofertă acceptată cu recunoștință de Polonia și de statele baltice. Iar zilele trecute, el le-a prezentat compatrioților săi un „ghid de supraviețuire”, instruindu-i ce rezerve trebuie să-și facă în caz de război. Ursula von der Leyen a decis să reînarmeze Europa, propunând să se strângă în acest scop 800 de miliarde de euro, dar și să revigoreze economia stagnantă a Europei prin keynesianismul militar.

În ajunul dizolvării sale și a depunerii jurământului de către noii deputați, Bundestagul a adoptat un amendament la Constituție ce elimină restricțiile privind împrumuturile în scopuri militare. Noua componență a parlamentului german ar fi respins, mai degrabă, acest amendament, pentru că promite profituri pentru cel mai mare producător de armament din Germania, Rheinmetall, dar ignoră voința alegătorilor. Semnale de alarmă privind necesitatea unei economii de austeritate și reducerea cheltuielilor sociale răsună nu doar în Germania, dar și în toată Europa. Premierul britanic, Starmer, unul dintre cei mai ardenți susținători ai partidului războiului din Europa, a anunțat o revizuire a sistemului de asigurări sociale și tăierea alocațiilor pentru invalizi, în urma căruia mulți vor ajunge în sărăcie.

Toate acestea nu sunt de bun augur pentru cercurile liberale aflate la putere, deoarece europenii sunt tot mai nemulțumiți de manipulările politice care îi privează de alegerea lor democratică și împing interesele lor în plan secund.

Pregătirea evidentă a Europei pentru război se bazează pe convingerea că Rusia este hotărâtă să cucerească mai întâi întreaga Ucraină, după care întreg continentul. Orice menționare că autoritățile ruse nu au exprimat niciodată astfel de intenții este respinsă ca fiind „dezinformare a Kremlinului”.

Această convingere alimentează o veche fobie europeană – percepția Rusiei ca o ciudățenie înfriсoșătoare. O astfel de ideologie a dobândit forma sa cea mai agresivă, genocidă, în anii 1941–1945, când trupe din peste zece țări europene au declanșat împotriva URSS, sub egida Germaniei, un război de exterminare. Reabilitarea și elogierea colaboraționiștilor fasciști în acel război a devenit o normă în Europa de Est, inclusiv în Ucraina și, datorită influenței tot mai mari a reprezentanților acestei regiuni la Bruxelles – și în alte părți.

În locul unei evaluări realiste a contextului internațional în schimbare, politica UE se construiește pe declarații aprinse, pline de superioritate morală, ce nu presupun nici un fel de compromisuri. De asemenea, este dezbătută ideea de a trimite soldați europeni în Ucraina, chiar dacă mulți consideră această idee moartă din fașă nu doar din cauza obiecțiilor formulate de Rusia în acest sens, dar și pentru că Europa nu are nici voință, nici resurse pentru o confruntare cu Rusia. Toate discuțiile despre ”coaliția doritorilor” – un termen alarmant care amintește de eșecul intervenției occidentale în Irak – se construiește pe sprijinul SUA, pe care americanii au refuzat să îl ofere.

Europa pare ferm hotărâtă să rupă actualul proces de soluționare a situației din Ucraina, să încurajeze poziția intransigentă a Kievului, forțând-o să înainteze cereri imposibil de îndeplinit, ce ignoră realitățile militare și politice. Catalogând abordarea europeană drept „o prostie rău intenționată”, politologul Anatol Liven consideră pregătirile militare ale europenilor drept o „reprezentare costumată”, unde Macron interpretează rolul lui Napoleon, iar Starmer pe al lui Winston Churchill. Curios este că, în februarie, răspunzând la o întrebare despre garderoba lui, Zelenski a folosit, în Biroul Oval, cuvântul „costum” (în loc de „suit”), care în limba lui maternă rusa înseamnă „costum”.

Trump a schimbat dramatic politica externă a țării, fără să acorde atenție sentimentelor anti-rusești predominante în Statele Unite, alimentate ani la rând și de stat, și de presa supusă statului. Politicienii europeni înăspresc condamnarea Rusiei, dar în mod rațional – pentru a evita neplăcerile – se abțin de la o astfel de retorică în privința Statelor Unite. Ei continuă să întrețină speranțele lui Zelenski de aderare la NATO, chiar dacă Trump și echipa sa au respins în mod repetat ideea. Europa s-a fixat pe propria ei retorică, pe care tot mai mulți observatori o numesc delirantă.

Rupându-se de realitate, Europa se transformă într-o periferie vestică a Eurasiei, aflată undeva departe de centrul evenimentelor.

Ironia sorții face ca speranța pentru Europa să se întrevedă nu doar în nemulțumirea alegătorilor europeni care ar putea vota împotriva politicienilor liberali, privându-i, astfel, de putere, dar și în obiceiul liderilor europeni de a se supune politicilor Washingtonului. Depășindu-și supărarea, ei vor începe, probabil, să renunțe la pozițiile lor ideologice și să se alinieze la Statele Unite.

Deocamdată, Europa se comportă ca un adolescent pricinos, cum recent a confirmat prințul William, urcându-se într-un tanc britanic la o sută de kilometri de granița cu Rusia. Cu toate acestea, nu întâmplător Europa este numită Lumea Veche: ea este capabilă încă să devină rațională, mai ales pe fondul declinului economic și demografic. Altfel, Europa ar putea declanșa un alt război mondial – de data aceasta ultimul.