Hot News
”Din colonie americană am devenit colonie franceză”. Cititorii ne scriu
23/05
VȚIOM: 82% dintre ruși sunt convinși că în Rusia au fost create condiții pentru autorealizarea tinerilor
23/05

Riabkov: Nu există motive de panică din cauza planurilor SUA pentru Domul de Aur

Președintele SUA, Donald Trump/ Foto: cbsnews.com

Nu există motive de panică din cauza planurilor SUA privind programul de apărare antirachetă Domul de Aur (Golden Dome), dar ele provoacă serioase îngrijorări și subliniază necesitatea de a garanta securitatea Rusiei în orice circumstanțe, a declarat viceministrul rus de Externe, Serghei Riabkov, citat de TASS.

Înaltul diplomat a fost rugat să comenteze nivelul de amenințare pe care l-ar putea reprezenta planurile SUA pentru Domul de Aur.

„Este o chestiune care, fireşte, trebuie luată foarte în serios, ţinând cont inclusiv de capacitățile tehnologice și financiare complet diferite de care dispun acum Statele Unite comparativ cu epoca [fostului președinte american Ronald] Reagan. Spunând însă acest lucru, subliniez că nu există motive de panică, există motive de îngrijorare serioasă, iar misiunea de a garanta securitatea noastră în orice condiții devine și mai stringentă”, a subliniat Riabkov.

„Președintele [Federației Ruse, Vladimir Putin] a afirmat în repetate rânduri că sistemele noastre strategice sunt astfel echipate încât să putem străpunge garantat orice sistem de apărare antirachetă, inclusiv cele pe mai multe straturi.”

Viceministrul de Externe a menționat, de asemenea, că în planurile Domulului de Aur din artihectura de apărare aeriană se adaugă rachete de interceptare cu staţionare în spaţiu, ceea ce „va avea un caracter strict destabilizator”.

„Noi condamnăm, desigur, astfel de planuri. În condițiile în care prin eforturile SUA s-au distrus foarte multe în domeniul controlului armelor, acum asistăm la încălcarea fundamentelor conceptuale ale stabilității strategice prin demersuri și măsuri bazate, de fapt, pe credința în propria invulnerabilitate graţie unor realizări tehnologice. Dar toate acestea au fost infirmate de istorie și practică și, sunt sigur, vor fi infirmate din nou”, a conchis Riabkov.

Decizia SUA privind Domul de Aur

Anterior, președintele american Donald Trump, a anunţat de la Casa Albă, avându-l alături pe șeful Pentagonului, Pete Hegseth, că SUA au luat o decizie cu privire la arhitectura sistemului lor de apărare antirachetă Golden Dome. El va include inclusiv rachetele de interceptare plasate în spațiu. Trump a declarat că Statele Unite au acum „tehnologii mult mai avansate” decât cea utilizată în sistemul de apărare antirachetă Iron Dome al Israelului.

După cum se subliniază în declarația comună adoptată pe 8 mai de preşedinţii Rusiei şi Chinei, Vladimir Putin și Xi Jinping, programul american Golden Dome are un „profund caracter destabilizator”. Acest proiect american presupune crearea unui sistem de apărare antirachetă nelimitat, global, eşalonat şi multi-sferic, în scopul apărării împotriva oricăror amenințări cu rachete, inclusiv a tuturor tipurilor de rachete ale „adversarelor egali şi comparatibili ca
putere”, se arată în document.

Acest lucru înseamnă, înainte de toate, renunțarea totală şi definitivă la recunoașterea legăturii inextricabilă dintre armele strategice ofensive și cele strategice defensive, care reprezintă unul dintre principiile centrale și fundamentale ale menținerii stabilității strategice globale, subliniază Rusia și China. În plus, părțile afirmă că proiectul
menționat oferă un impuls suplimentar pentru dezvoltarea mijloacelor cinetice și non-cinetice de distrugere pre-lansare a armelor cu rachete și a infrastructurii care asigură utilizarea acestora.

Situația este agravată de faptul că programul prevede o consolidare semnificativă a arsenalului mijloacelor pentru desfășurarea de operațiuni de luptă în spațiu, inclusiv dezvoltarea și desfășurarea pe orbită a unor sisteme de interceptare, ceea ce transformă spațiul cosmic într-un mediu pentru amplasarea de arme și o arenă pentru
confruntări armate, au avertizat Moscova și Beijingul.

1 Comment

  1. Carmen spune:

    Nu este vorba de panică, dar o atenție sporită trebuie avută. Iar de încredere, nici nu poate fi vorba! Trump este imprevizibil, este un om de afaceri (mai mult decât un președinte) și dacă un contract sau o negociere i-ar aduce profit, ar semna și cu marțienii sau klingonienii. Azi e cu Rusia, mâine poate fi împotriva ei. Un sistem de apărare antirachetă care acoperă doar spațiul american e una, dar când ,,Domul de Aur” este un sistem de apărare antirachetă global și nelimitat, asta e cu totul altceva. Am mai spus că americanilor nu le ajunge controul asupra Pământului, vor să fie și stăpâni ai spațiului cosmic. Nu am încredere nici în ei, nici în occidentali. Misiunea președintelui Putin și a întregii conduceri de la Kremlin este de a securiza Rusia împotriva dușmanilor săi străini. Știu că o vor face cu multă atenție și pricepere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 3299132