
Senator american: Noi sancțiuni împotriva Rusiei vor lovi inclusiv SUA
23/05
Aproximativ 900.000 de turiști străini au vizitat Rusia în primele trei luni ale anului 2025
24/05Lavrov: Alegerea Vaticanului pentru negocierile cu Ucraina, ”lipsită de eleganță”

Foto: dzen.ru
Organizarea la Vatican a negocierilor ruso-ucrainene ar fi o decizie ”lipsită de eleganță”, deoarece ambele țări sunt ortodoxe, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, relatează publicația Vedomosti.
„Este puțin lipsit de eleganță, aș spune, când țări ortodoxe vor discuta, pe o platformă catolică, probleme legate de eliminarea cauzelor primordiale [ale conflictului]”, a spus ministrul, citat de TASS.
El a precizat că una dintre cauzele primordiale este, de asemenea, interzicerea Bisericii Ortodoxe Ucrainene (BOR).
Lavrov a mai spus că a doua rundă de negocieri cu Kievul va avea loc, lucru confirmat și de partea ucraineană. El a menționat că munca depusă de partea rusă la memorandum „se află deja într-un stadiu avansat”, după care documentul va fi predat Ucrainei.
Pe 16 mai, Papa Leon al XIV-lea a propus Vaticanul ca loc de desfășurare a negocierilor dintre Moscova și Kiev. După aceea, ministerul rus de Externe a admis că o nouă rundă de negocieri ruso-ucrainene ar putea avea loc la Vatican.
În același timp, așa cum a scris agenția Bloomberg, Moscova se pronunță împotriva organizării negocierilor la Vatican, deoarece nu consideră acest stat ca parte neutră. A doua rundă de negocieri ruso-ucrainene ar putea avea loc săptămâna viitoare, a anunțat agenția de presă, citând diplomați din țările UE. Locul exact de desfășurare a noii întâlniri este necunoscută, a precizat Kremlinul pe 23 mai.
1 Comment
Hai, că asta-i bună! Cum de i-a venit ideea asta năstrușnică papei Leon al XIV-lea? Nu cumva după întâlnirea pe care a avut-o în Palatul Apostolic din Vatican, în 19 mai, cu patriarhul ecumenic Barolomeu? Cică au discutat despre relațiile dintre Biserica Ortodoxă și Biserica Catolică, dar și despre angajamentele pentru pace și mediu. Ce naiba are Biserica cu mediul, chiar nu înțeleg? Ia să-și vadă amândoi de rugăciune și mântuire, că de politică are cine s-o facă. Vulpoiul Bartolomeu, cel care în 2019 a semnat documentul care asigură autocefalia Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, adică a ajutat înființarea unei biserici schismatice și a provocat o gravă ruptură în Ortodoxie, oare ce mai are în plan? Noul papă a declarat că ,,Sfântul Scaun este disponibil pentru ca dușmanii să se întâlnească și să se privească în ochi, pentru ca popoarele să regăsească speranța și demnitatea ce le revine, demnitatea păcii.” Eu zic să stea liniștit pe sfântul lui scaun și să mediteze la nemurirea sufletului. Afacerile celor doi (Leon și Bartolomeu) nu impresionează Moscova. Când Constantinopolul era în pericol să fie cucerit de turci, în 1453, împăratul Constantin Paleologul a cerut ajutor militar Occidentului, în schimb a venit un cardinal roman să oficieze un serviciu religios de unire între Biserica de Apus și cea de Răsărit la Sfânta Sofia. Unul dintre cei mai înalți demnitari ai Bizanțului, Lucas Notaras, a rostit atunci aceste celebre cuvinte: ,,Mai bine să vedem domnind în oraș turbanul turcesc decât tiara latinilor.” Constantinopolul a căzut, dar Biserica Ortodoxă a rămas în picioare. Decât la Vatican, printre lupi îmbrăcați în piei de oaie, mai bine la Istanbul!