Hot News
Lavrov: Rusia va preda Ucrainei proiectul de reglementare după schimbul de prizonieri
24/05
Durov, despre vizita în România a șefului serviciilor secrete franceze
24/05

Rusia și Ucraina au efectuat a doua etapă a schimbului de prizonieri 1.000 pe 1.000

Militarii ruși/ Foto: kp.ru

Rusia a reсuperat încă 307 militari ruși luați prizonieri, așa cum s-a convenit la Istanbul

Alți 307 militari ruși, aflați pe teritoriul ucrainean, au fost restituiți. În schimb, au fost predați 307 prizonieri de război ai Forțelor Armate ale Ucrainei. Acest lucru a fost comunicat de serviciul de presă al Ministerului Apărării al Federației Ruse, scrie Kommersant.

Comunicatul de presă precizează că militarii ruși se află acum în Belarus. De acolo, ei vor fi aduși în țara lor natală și vor fi supuși unui control medical, tratați și vor urma programe de reabilitare în centrele medicale ale Ministerului Apărării.

„Amplul schimbul de prizonieri, inițiat de partea rusă, va continua”, a adăugat instituția mai sus menționată.

În cadrul negocierilor purtate la la Istanbul, la 16 mai, Rusia și Ucraina au convenit să organizeze cel mai mare schimb de prizonieri în formatul „1000 pentru 1000” La 23 mai, a avut loc prima etapă a acestui schimb de amploare – ambele părți au predat fiecare 270 de militari și 120 de civili. Președintele comisiei Camerei Civice Ruse, Vladimir Rogov, a declarat că schimbul va dura trei zile – de la 23 la 25 mai. După aceea, Rusia a promis să prezinte propuneri privind soluționarea conflictului militar.

1 Comment

  1. Carmen spune:

    Să-i aduceți pe toți înapoi! Vii, răniți, morți, toți trebuie să se întoarcă acasă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 3110195