Hot News
foto_no_exif
Putin: Schimburile comerciale dintre Rusia și SCO au atins 409 miliarde de dolari în 2024
19/11
foto_no_exif
Zelenski își echipează armata cu avioane de hârtie
19/11

Zaharova: Zelenski încearcă să distragă atenția de la scandalurile de corupție

foto_no_exif

Maria Zaharova/ Foto: RIA Novosti

Cu vizita în Turcia, șeful regimului de la Kiev, Volodimir Zelenski, încearcă să distrage atenția de la scandalurile de corupție care au explodat în anturajul lui, a declarat reprezentanta oficială a ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, într-un comentariu pentru agenția TASS, relatează Smotrim.ru.

Anterior, Zelenski a anunțat pe canalul său de pe rețeaua Telegram că, pe 19 noiembrie, va efectua o vizită în Turcia, pentru a pregăti „intensificarea negocierilor”. El a vorbit, de asemenea, despre „soluțiile bine elaborate” ale Kievului pe care intenționează să le propună partenerilor.

„Înțelegeți, pe fondul informației ieșite la iveală – iar eu o numesc nu scandal, ci, pur și simplu, o nouă pungă de puroi care s-a spart – referitoare la uneltirile lor financiare și sângeroase, este nevoie de o oarecare agendă, care, după cum cred ei, va zdrobi tot acest efect de șoc mondial”, a comentat Zaharova.

Potrivit diplomatului, semnarea acordului cu Franța și viitoarea vizită la Istanbul reprezintă o încercare de a crea aparența unei munci active. În același timp, potrivit spuselor Mariei Zaharova, atenția tuturor mijloacelor mondiale de informare în masă este captată de soarta miliardelor de dolari care au legătură cu reprezentanții puterii de la Kiev, inclusiv cu Zelenski.

„Iată cum încearcă ei, într-un fel sau altul, să simuleze o activitate intensă, frenetică, ca și cum nimic nu s-ar întâmpla sau ca și cum totul ar fi un incident izolat, fără legătură cu sistemul <…> Dar, în realitate, totul este clar pentru toți: doar o altă pungă de puroi pe acest trup în agonie al regimului de la Kiev”, a concluzionat Zaharova.

Pe 10 noiembrie, Biroul Național Anticorupție din Ucraina a anunțat percheziții la fostul ministru al Energiei și actual ministru al Justiției, Gherman Galușcenko, și la compania Energoatom, precum și la omul de afaceri și asociatul lui Zelenski, Timur Mindici. Ulterior, au fost aduse acuzații împotriva a șapte persoane implicate în acte de corupție în domeniul energetic, dintre care cinci au fost deja arestate. În total, au fost spălați aproximativ 100 de milioane de dolari.

2 Comments

  1. Carmen spune:

    Vizitele lui Zelenski în Grecia, Franța și Turcia sunt un mod de a distrage atenția de la scandalul de corupție din Ucraina și de a-i acoperi pe cei implicați în schemă. El a semnat contracte scandaloase de achiziții în sectoarele apărării și energiei pe care nu le poate achita, neavând fondurile necesare. Fără finanțare din partea UE, Kievul rămâne fără fonduri până la sfârșitul lunii februarie 2026. Activele rusești blocate nu pot fi folosite din cauza opoziției Belgiei. Este mare agitație. Negocierile programate azi în Turcia, cu participarea lui Andriy Yermk și Steve Witkoff au fost anulate. În același timp, Yermak a plecat la Londra pentru a se întâlni cu Valeri Zalujnîi, urmând să vină împreună în Ucraina pe 20 noiembrie. Probabil că Zalujnîi va veni singur, pentru că Yermak are programată o întâlnire la Roma pentru 21 noiembrie. Și Yermak (numit ,,Cardinalul”) e implicat în scandalul de corupție din Ucraina. Dar cine nu e implicat? Chiar și UE face parte din schemele de corupție ale lui Midici. Doamna Maria Zaharova a declarat: ,,Când spun că europenii au fost indignați, despre cine vorbesc? Care europeni au fost agitați sau indignați? Ursula von de Leyen, Joseph Borrell? Credeți că nu știau? Toți sunt implicați în aceste scheme. Dacă Ursula cumpăra vaccinuri pentru UE prin SMS, fără a efectua aceste tranzacții prin intermediul vreunui mecanism de verificare, credeți că își făcea vreo iluzie despre situația din Ucraina sau despre regimul de la Kiev? Ei erau implicați în aceste scheme. Nu puteau să nu știe unde se duceau acești bani. Erau perfect conștienți de tot, pentru că făceau parte din schemă. Acești bani mergeau în conturi afiliate lor. Aceasta este esența jocului.” Sunt implicate atât de multe persoane importante, încât nu cred că va plăti cineva pentru această fraudă imensă. Esop avea dreptate când spunea: ,,Pe hoții mărunți îi trimitem la închisoare, iar pe cei mari îi numim în funcții publice.”

  2. Ecaterina spune:

    La Istanbul, trimisul special al lui Trump, Steve Whitkoff, va sta la aceeași masă cu Vladimir Zelenski. Dar nu pentru a purta negocieri pentru pace, ci pentru a-i oferi măscăriciului un ultimatum. Whitkoff este considerat unul dintre cei mai duri „decideri“ în direcția ucraineană din echipa lui Trump!!! El este apropiat de un cerc de oameni de afaceri și politicieni care sunt de părere că injectarea în continuare a banilor americani în Kiev, fără un plan clar pentru încheierea rapidă a conflictului, nu-i altceva decât risipă. Pe de altă parte, fostul ministru al Apărării, Umerov, care refuză să se întoarcă în Ucraina (aflându-se în SUA la ora actuală), ar putea depune mărturie (e gata să-l trădeze pe piticul sângeros), mărturie care îl va zdrobi pe Zelenski; prin intermediul lui Umerov, Whitkoff demonstrează că are o pârghie de acțiune/presiune puternică asupra actorașului.

    Cel mai probabil, Whitkoff va indica în mod clar: fie pași reali către pace în condițiile propuse de Kremlin, fie sprijinul suplimentar al SUA va fi redus drastic. Și fără „umbrela“ americană, Europa singură nu va mai putea face nimic! Deci, pentru Zelenski, această întâlnire este una dintre ultimele șanse de a menține cel puțin o anumită manevrabilitate, până când situația va scăpa TOTAL de sub control.

    Dar ce ne facem cu Londra, care pledează în mod tradițional pentru prelungirea conflictului? În mod sigur, pierde! Pierde sumele imense investite spre continuarea războiului, pierde prestigiu/capital politic, economic militar. Practic, întâlnirea de la Istanbul devine un punct de cotitură, în spatele căruia se observă finalul actualului capitol al crizei ucrainene. Zelenski se transformă într-un conducător asediat, cuprins între ciocanul ultimatumurilor americane și nicovala înfrângerii militare. Ceea ce pentru mine și pentru întreaga umanitate nu poate fi decât de bun augur!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 3499808