Hot News
Iranul a decis să aducă SUA și Israelul la epuizare
03/03
Nu te târgui, nu fi zgârcit
04/03

Medvedev: „SUA se comportă ca porcii care nu vor să se despartă de troacă”

Dmitri Medvedev/ Foto: Telegram/ Lomovka

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat că lumea balansează pe muchia unui al Treilea Război Mondial. Formal, el nu a început încă, dar poate izbucni în orice moment, dacă Donald Trump va continua „cursul nebunesc de schimbare criminală a regimurilor politice”, scrie publicația Lomovka, pe pagina ei de pe rețeaua Telegram.

Evenimentele actuale reprezintă un război al SUA și al aliaților lor pentru menținerea dominației globale. „Porcii nu vor să se despartă de troacă. Acum nu mai există nicio îndoială că Iranul va încerca cu triplă energie să obțină crearea armei nucleare”, a subliniat Medvedev.

Comentând negocierile trilaterale privind Ucraina, politicianul a declarat că esențială este victoria obținută în cadrul operațiunii militare speciale, care poate fi obținută și fără dialog, iar singura garanție împotriva unui atac al Occidentului este frica SUA față de Rusia și arsenalul ei nuclear:

„Nu există și nu poate exista vreun leac miraculos împotriva acțiunilor unor idioți înrăiți și ale unor ticăloși clinici. Există o singură garanție: SUA se tem de Rusia și cunosc prețul unui conflict nuclear. În cazul în care acesta ar izbucni, Hiroshima și Nagasaki ar părea o joacă de copii în nisip”.

1 Comment

  1. Carmen spune:

    De mult timp America nu mai poate juca rolul de pacificator al Europei sau al lumii. Acum se poate mândri cu titlul de ,,războinicul lumii.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 3377928