Ce a scris presa internațională pe 5 iunie
06/06
”Câteva pagini de grosolănie”. Ușakov, despre scrisoarea lui Zelenski
06/06Politolog, despre răspunsul lui Putin la scrisoarea lui Zelenski
Aleksandr Dudciak/ Foto: Lomovka
„Însăși maniera acestui mod de comunicare nu presupune posibilitatea de a oferi vreun răspuns”
Politologul și economistul Aleksandr Dudciak a comentat, într-un interviu acordat publicației Lomovka, declarațiile președintele Vladimir Putin referitoare la ”scrisoarea deschisă” trimisă de Volodimir Zelenski:
”Scrisoarea adresată de Zelenski lui Putin este o manifestare a complexului „potaiei care latră la elefant”. Se vrea foarte tare PR, PR-ul insignifianței pe fundalul unui lider de talie mondială.
Pentru ce a fost această scrisoare? Scrisă mai ales într-o manieră atât de grosolană, obișnuită, oarecum, pentru Zelenski. Cu un volum incredibil de neadevăruri, tot ceva care este tradițional pentru el. Ba și cu propuneri care nu au sens. La aceste pretenții s-a răspuns de mult. Dar Zelenski dă dovadă de o încăpățânată lipsă de memorie și care din nou, pe un ton isteric, cere o întâlnire cu Putin. Pentru ce?
Recent s-a precizat: o astfel de întâlnire ar putea avea loc doar pentru o semnare finală. Și nici atunci nu este sigur că va semna Zelenski. Pentru că trebuie să semneze acel om care deține, prin lege, dreptul pentru o asemenea semnătură, adică un reprezentant legitim. Iar faptul că expiratul Zelenski este legitimizat de Occident, nu-l face un reprezentant mai legal al vreunui teritoriu. Și, în general, întreaga putere pe teritoriul Ucrainei este nelegitimă din 2014, după lovitura de stat. Este o administrație colonială instalată din afară pe un teritoriu ocupat și care acționează nu în interesul poporului care trăiește sub controlul regimului de la Kiev, nu în interesele economiei. Ei au adus acest teritoriu până la un conflict armat direct și continuă să îl conducă.
Se pare că prin această scrisoare Zelenski a vrut, încă o dată, să minimizeze șansele unor negocieri constructive și ale semnării unui acord real care să țină cont de interesele tuturor părților. Însăși maniera acestui mod de comunicare nu presupune posibilitatea de a da vreun răspuns din punctul de vedere al rațiunii. Așadar, Zelenski și-a făcut publicitate, despre el s-a vorbit de la tribune înalte, dar și asta este suficient”, a declarat politologul Aleksandr Dudciak pentru Lomovka.
