„Nu trebuie să romantizăm Serbia”

Aleksandar Vučić a anunțat că, pe fondul cerinței lansate de opoziție și studenți de a organiza alegeri parlamentare, demisionează înainte de încheirea mandatului.

Secretarul Uniunii Jurnaliștilor din Rusia, politologul Timur Șafir, a comentat pentru publicația Lomovka decizia președintelui Serbiei.

”Nu aș defini acest gest o simplă capitulare în fața străzii. Vučić nu a plecat în momentul de maximă presiune: de aproape un an și jumătate, protestele, chipurile, ale „studenților” au cerut alegeri parlamentare anticipate. Acum Vučić acționează cu viclenie: propune organizarea simultană a alegerilor prezidențiale și parlamentare. Astfel, el mută lupta din stradă, unde inițiativa aparține protestatarilor, pe câmpul electoral, unde la putere este un partid, o rețea regională, o resursă organizatorică și obișnuita mașină politică.

În această decizie există logica menținerii puterii. Pentru Serbia, tradițional este mai bine să convoci alegeri răsunătoare, decât să duci țara până la o confruntare stradală de durată cu final imprevizibil. Dar cel mai interesant este altceva: Vučić poate pur și simplu să treacă în fotoliul de premier. Un astfel de scenariu este deja discutat, iar atunci se schimbă nu centrul puterii, ci doar plăcuța de pe ușă.

Pentru noi, asta înseamnă că nu trebuie să așteptăm o prăbușire automată a relațiilor cu Belgradul. Politica Serbiei față de Moscova se bazează nu doar pe relațiile personale ale lui Vučić, dar și pe interese ferme: energie, problema Kosovo, sentimenele opiniei publice, memoria istorică și nevoia Belgradului de a manevra între Bruxelles, Washington, Moscova și Beijing.

Totuși, nu trebuie să romantizăm Serbia: nu mai trebuie făcută aceeași greșeală. Belgradul promovează de mult o politică multivectorială, nu o politică de loialitate față de un aliat. Și, în general, despre ce alianță între țările noastre s-ar putea discuta la modul serios. Sârbii nu vor adera niciodată la grosul sancțiunilor antiruse, dar în același timp aspiră la Uniunea Europeană, își diversifică sectorul energetic și se află sub o puternică presiune occidentală. Acest lucru este cât se poate de evident în cazul companiei NIS: participarea rusă în principala companie petrolieră sârbă a devenit ținta directă a sancțiunilor SUA.

De aceea, schimbarea configurației puterii de la Belgrad nu va duce neapărat la o ruptură cu Moscova, dar poate face politica sârbă mai prudentă, mai negociabilă și mai dependentă de contextul extern. Principalul test va consta nu în declarațiile noului președinte, ci în deciziile concrete privind NIS, gazul rusesc, regimul sancțiunilor, cooperarea militară și poziția Serbiei față de Kosovo.

În momentul de față, Vučić nu are un succesor clar — iar acest lucru este un simptom în sine. El a fost prea mult timp nu doar președinte, ci centrul întregii construcții politice. Formal, atribuțiile președintelui vor fi preluate temporar de președintele parlamentului, dar politic principalul „succesor” al lui Vučić ar putea fi chiar el însuși — într-o altă funcție și cu alte competențe.

De aceea, întrebarea nu este cine va veni după Vučić. Întrebarea este alta: dacă va reuși el să transforme această demisie într-o reorganizare controlată a puterii — sau dacă, pentru prima dată în ultimii doisprezece ani, Serbia va ajunge cu adevărat în brațele Uniunii Europene”, a concluziont Timur Șafir în comentariul său acordat publicației Lomovka.