Hot News
Rusia a atacat obiective ale industriei de apărare a Ucrainei
12/07
Politolog: 11 iulie – ziua Masacrului de la Volînia. Este important și acum
12/07

Șeful diplomației turce, convins că Rusia respectă „spiritul de la Anchorage”

Hakan Fidan/ Foto: profile.ru

Ministrul turc al Afacerilor Externe, Hakan Fidan, a declarat că autoritățile Rusiei respectă înțelegerile la care s-a ajuns în cadrul negocierilor cu Statele Unite desfășurate în Alaska, dar că, pentru soluționarea conflictului, trebuie ca și partea ucraineană să depună eforturi, relatează agenția Interfax.

„Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a vorbit de mai multe ori public și mi-a spus și mie personal, la întâlnirea noastră, că el rămâne angajat înțelegerilor obținute în Alaska. Dar pentru un tangou este nevoie de doi, de aceea un angajament unilateral (…) nu va avea succes dacă cealaltă parte, Ucraina, nu va fi de acord cu cele convenite”, a declarat ministrul într-un interviu acordat publicației The National.

Potrivit spuselor sale, după soluționarea conflictului iranian, partea americană trebuie să-și mute atenția asupra conflictului din Ucraina.

Interfax amintește că, în iunie, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că, la summitul ruso-american din Alaska, s-a ajuns la o înțelegere despre modalitatea de a pune capăt acțiunilor militare din Ucraina și de a trece la negocieri.

Ulterior, Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a afirmat, la rândul lui, că în Alaska nu s-a ajuns la vreo înțelegere finală privind Ucraina. În același timp, el a subliniat că „Statele Unite sunt în continuare pregătite să joace orice rol constructiv (…) pentru a asigura încheierea definitivă a acestui război din Ucraina”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 3796008