Hot News
30/03

Putin: Încă din acest deceniu, contribuția turismului intern la PIB trebuie să se dubleze

Guvernul trebuie să prevadă fonduri pentru dezvoltarea industriei de turism a țării nu în bugetul federal pentru 2025-2027, ci într-un plan financiar de perspectivă direct pe șase ani, a declarat președintele Vladimir Putin. În această perioadă, industria va primi peste 400 de miliarde de ruble, bani de la buget, relatează Rossiiskaia gazeta. Șeful statului a […]
02/07

Avionul cu diplomați ruși a decolat din București spre Moscova

Patruzeci de angajați ai ambasadei Rusiei în România (împreună cu familiile lor, în total aproape 80 de persoane) au părăsit această țară, în urma solicitării venite din partea autorităților de la București de reducere a personalului misiunii diplomatice, a anunțat ambasada Rusiei, într-un comunicat. Aeronava a plecat cu o întârziere de șase ore, precizează agenția […]
12/07

Borrel a anunțat că nu există unitate printre țările G20 în privința condamnării operațiunii speciale din Ucraina

Șeful diplomației Uniunii Europene, Josep Borrell, a declarat că poziția organizației (UE – n.r.) și a statelor G7 privind operațiunea specială a Rusiei în Ucraina nu este una cheie printre G20, relatează Lenta.ru. Într-o postare făcută pe bloggul său după summitul G20 la nivel ministerial desfășurat în Indonezia, Borrell a dezvăluit poziția G20 legată de […]
04/02

În ajunul vizitei sale la Beijing, Putin, despre cooperarea dintre Rusia și China

Rusia și China țin cont de interesele reciproce în relațiile lor, a scris Vladimir Putin în ajunul vizitei sale la Beijing, într-un articol pentru agenția Xinhua, postat pe site-ul Kremlinului. Liderul rus plănuiește să viziteze China la 4 februarie. „În primul rând, este egalitatea, luarea în considerare a intereselor celuilalt, libertatea de conjunctura politică și […]

Vizitatori website: 2860647