Hot News
Rușii își pot deschide conturi în dolari în continuare
08/10
Ucraina pierde din atenția publică, dar situația se complică
09/10

Prințul saudit s-a grăbit să alunge Rusia de pe piața petrolului

Peste 19 ani, Rusia își va pierde aproape în totalitate producția de petrol. Este prognoza lansată de prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman Al Saul. Previziuni și mai dramatice pentru China. Numai Riadul va avea parte de un viitor strălucit în ale petrolului.
Prin tradiție, lideri la producția de petrol rămân Rusia, Arabia Saudită și Statele Unite. În august, SUA au preluat conducerea clasamentului, cu 10,9 milioane de barili pe zi. Ultima dată, ei au reușit această performanță în 1999, iar înainte de asta, în 1973. Rusia extrage, astăzi, peste 10 milioane de barili pe zi, ajungând la 11,36.
Deși multe state vor să-și reducă dependența de petrol, iar în Occident crește numărul mașinilor electrice, consumul mondial nu scade. Printre altele, președintele Rusiei, Vladimir Putin a prognozat o creștere a cererii de țiței în primul rând grație regiunii Asia-Pacific. Numai în China vânzările de autoturisme au avansat, în septembrie, cu 5,7%, iar anual acolo se comercializează 24 de milioane de autovehicule.
Experții ruși susțin la unison că prognoza prințului saudit este greșită, pentru că nu ține cont de schimbările iminente din domeniul producției de petrol. Astfel, Dmitri Abzalov, președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, spune că echilibrul pieței este asigurat aproape exclusiv de cerere. ”Se înregistrează un vârf al consumului de țiței, iar pentru a menține acest ritm de producție se impune exploatarea de noi zăcăminte și găsirea unor noi soluții tehnologice”, explică analistul, citat de publicația Vzgliad.
În opinia lui, reducerea producției se va întâmpla numai din cauza problemelor legate de baza de resurse. Într-o primă etapă, Rusia a exploatat zăcămintele din Siberia de Nord, apoi cele din Est, iar pe viitor un factor important va deveni petrolul de pe platoul continental arctic, dar ”dacă vom reuși să facem asta cu costuri cât mai mici posibile”. Platoul continental arctic va deveni curând principalul înlocuitor pentru cea mai mare parte a petrolului rus”, crede expertul.
Potrivit precizărilor sale, platoul continental arctic este, astăzi, explorat în proporție de numai 10-12%. Încă nu s-a ajuns la marile zăcăminte. ”Rusia are o grămadă de rezerve care nu se prospectează pentru că, banal, dar nu e nevoie deocamdată. Cele deja evaluate ajung pentru 19 ani. Dar câte mai sunt neprospectate, câte nu au fost încă date în producție. Nici nu știm cu precizie ce avem în Siberia Orientală și în Orientul Îndepărat, în platoul arctic, adaugă specialistul.
Abzalov subliniază, totodată, că pentru exploatarea zăcămintelor offshore este nevoie de tehnologie și utilaje. În prezent, 90% dintre acestea se fabrică în Rusia, dar elementele cele mai valoroase trebuie cumpărate din străinătate. În plus, este nevoie de o creștere a investițiilor în producția de țiței.

Foto: La câmpul petrolier Prirazlomnoie în Marea Peciora (Arctica).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875089