Ucraina pierde din atenția publică, dar situația se complică

Criza ucraineană, în cheie geopolitică, a devenit o confruntare Vest-Est, și are tendința să se extindă în spațiul de nord al Mării Negre.
Haosul din Ucraina, care a fost la început, în 2014, o criză politică, s-a convertit în război civil, căruia i s-a adăugat o înfruntare de forțe militare ruso-ucraineană, devenind astfel un focar cu extensii în arealul Marii Negre. În patru ani, criza din Ucraina a devenit ceea ce se cheamă criza ucraineană și ea angajează acum, în mod direct sau indirect, tot mai mult, și Rusia, și NATO (în special SUA).

Atenția generală se concentrează mai nou pe Marea de Azov, unde se înregistrează o concentrare masivă de capacități militare ucrainene și ruse. Azovul, cândva o mare interioară a URSS, a căpătat, după dezmembrarea Uniunii Sovietice, un statut ambiguu, prin apariția statului independent Ucraina, care se află în relații de o complexitate și o acuitate fără precedent cu Federația Rusă. Realipirea Crimeei la Rusia a creat o situație nouă, iar demarcarea frontierelor maritime dintre cele două state este în suspensie și nici modul de abordare a diferendului nu e convenit: este o problema bilaterală sau una care ține de dreptul internațional al mării? În plus, pentru ca dosarul să fie și mai încărcat, în luna septembrie, Kievul a denunțat Tratatul de prietenie și colaborare cu Rusia, a declanșat, în Rada Ucraineană, procedura de înscriere în Constituție a obiectivului de aderare a țării la NATO și a anunțat că intenționează să opereze modificări ale Constituției pentru a permite NATO să instaleze baze militare pe teritoriul sau.

Reacția Rusiei a fost promptă și energică, dar întru totul previzibilă, pentru că Moscova declară repetat că extinderea instituțiilor euroatlantice către Est tinde să se apropie de o “linie roșie” peste care nu se poate trece. Asemenea intenții ar putea fi “extrem de periculoase”, declara președintele Vladimir Putin. “Extinderea infrastructurii și capacităților NATO este un motiv de îngrijorare pentru noi “ și Rusia reacționează la “ceea ce se întâmplă în jurul ei”. Statele Unite, sub Administrația Trump, au decis să livreze arme Ucrainei (spre deosebire de precedenta Administrație Obama), dar se arată rezervată față de intenția Ucrainei de aderare la Alianța nord-atlantică, după încercarea similară făcută la summitul NATO de la București, când o serie de state vesteuropene s-au opus solicitării Kievului. Pe fondul acestor tentative politico-diplomatice, dar și al unei insecuritati în creștere, și Rusia, și Ucraina au procedat la o concentrare și intensificare a activităților lor militare în regiunea Mării de Azov, din nordul Marii Negre. Mai mult, Kievul și-a anunțat intenția de a instala o baza militară în zonă. La rândul ei, Rusia, prin darea în folosință a podului peste strâmtoarea Kerci, a pus capăt izolării Crimeei de uscatul continental al Rusiei, cu care nu avea o legătură terestră.

Eforturile Kievului de a acutiza – și internaționaliza – conflictul au multiple explicații. În primul rând, se dorește menținerea în prim planul actualității generale a situației Ucrainei, în condițiile în care atât în SUA cât și în Europa occidentală – inclusiv la nivel oficial – crește curentul de opinie care pledează pentru o dezangajare treptată dintr-o problemă care viciază relațiile lor cu Rusia. Oricum, de o implicare militară a statelor occidentale de partea regimului de la Kiev, fie și prin NATO, nici nu poate fi vorba, căci Ucraina nu este stat membru al NATO, iar Convenția de la Montreux asupra regimului Marii Negre impune limitări stricte prezenței unor forțe militare străine în regiune.
Agravarea problemei ucrainene de către regimul de la Kiev are și o finalitate diversionistă, căci urmărește să distragă atenția de la marile dificultăți economice și sociale cu care se confruntă în prezent Ucraina. Și este, în mod clar, parte a gesticulației preelectorale a președintelui Petro Porosenko, aflat într-o situație dificilă înaintea alegerilor prezidențiale din martie 2019, când dorește să-și reînnoiască mandatul în fața unui candidat redutabil care-l devansează în sondaje, fostul premier Iulia Timoșenko.

Dincolo însă de orice calcule politicianiste conjuncturale, poziția rigidă și politica abrazivă a Kievului riscă să amplifice și să agraveze o criză și un conflict local, cu riscul de a crea și dezvolta un focar periculos nu numai în această parte a fostului spațiu sovietic, ci și în ansamblul bazinului pontic.