Hot News
Revoluția din Octombrie – cum Uranus pune punct unei lumi
07/11
Lavrov: În UE, consensul se contruiește pe poziții de rusofobie
07/11

Ce înseamnă pentru Rusia rezultatul alegerilor din SUA

”Pentru Rusia, rezultatul alegerilor poate fi considereat varianta optimă, având în vedere că este un scenariu în virtutea căruia diferitele părți ale elitei politice americane se vor bloca reciproc, în mare parte”, a declarat politologul Mihail Remizov, pentru publicația Vzgliad. El a explicat, de asemenea, cum se vor reflecta alegerile pentru Congres asupra președintelui Donald Trump.

Președintele Institutului pentru Strategie Națională, Mihail Remizov a arătat că rezultatul alegerilor pentru Congresul SUA au concis cu prognozele a numeroși analiști. În opinia lui, pentru republicani, rezultatul nu poate fi catalogat drept ”fantastic”, așa cum a declarat Donald Trump, pentru că, deși au păstrat controlul asupra camerei superioare, Senatul, au cedat democraților Camera Reprezentanților. Este pentru prima dată în ultimii opt ani când republicanii pierd controlul asupra camerei inferioare, a subliniat analistul.

”Pentru Rusia, rezultatul alegerilor poate fi considereat varianta optimă, având în vedere că este un scenariu în virtutea căruia diferitele părți ale elitei politice americane se vor bloca reciproc, în mare parte, și, în general, vor fi ocupați să clarifice relațiile în interiorul țării. Cu alte cuvinte, este o adâncire a conflictului intern și reducerea capacității de acțiune a actualei administrații”, a apreciat expertul.

În același timp însă, a subliniat politologul, controlul asupra Senatului îl protejează pe Trump de o eventuală procedură de destituire și păstrează, pentru el, o libertate relativă de mișcare în politica externă.

La rândul său, președintele Comisiei senatoriale pentru Afaceri Internaționale, Konstantin Kosaciov, este de părere că alegerile intermediare din Statele Unite demonstrează că ruptura din societatea americană se păstrează, că sistemul politic devine tot mai dezechilibrat, ceea ce amenință cu probleme nu doar America, dar și pe cei care depind de ea.

”Alegerile de la jumătatea mandatului nu au mai atras de mult atâta atenție din partea comunității internaționale și nu au creat atâta agitația în America, pentru că SUA nu au mai avut de mult poziții atât de contradictorii în afacerile lumii și nu au fost atât de puternic divizate în interiorul lor”, a scris Kosaciov pe pagina lui de Facebook.

”Împărțirea camerelor între republicani și democrați oferă, pe de o parte, suficiente atuuri în mâinile Casei Albe”, crede politicianul rus, precizând că este vorba, în primul rând, de numirile în funcții cheie și în politica externă. Dacă democrații ar fi reușit să preia controlul asupra Senatului, ei ar fi putut bloca toate numirile lui Trump la Curtea Supremă, în sistemul federal al justiției și în funcțiile de conducere din administrație, putând, de asemenea, să frâneze încheierea de acorduri comerciale. În acest caz, ”politica externă a lui Trump ar fi fost total paralizată”, spune Kosaciov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875101