Hot News
Moscova, un oraș care merită vizitat de 8 Martie
08/03
Pe aripile filmului
08/03

Abramovici și-a vândut o parte din acțiuni

VTB Kapital, divizia de investiții a grupului bancar VTB, a cumpărat de la structurile controlate de omul de afaceri Roman Abramovici un pachet de 20% din acțiunile postului de televiziune ”Pervîi kanal” (Canalul 1). La începutul anilor 2000, miliardarul rus a achiziționat 49% din capitalul televiziunii de la Boris Berezovski. Acum, el a vândut tot acest pachet, scrie RBK, citând surse. ”Pervîi kanal”, dar și un reprezentant al omului de afaceri au confirmat, ulterior, tranzacția.

Vicepreședintele VTB, Iuria Soloviova, a declarat că instituția pe care o reprezintă ”studiază constant segmentul de media”. ”Analizăm activele atractive, cu un nivel ridicat de profit investițional, cu oportunități de dezvoltare a companiei și posibilități de creștere considerabilă a valorii de acționariat. ”Pervîi kanal” deține o poziție colosală pe piață. Iar transformarea digitală a mijloacelor de informare în masă deschide noi oportunități pentru postul de televiziuine, iar noi credem în succesul eforturilor depuse de management în informatizarea pe mai departe a companiei și în dezvoltarea digital-content”, spune Soloviova, într-un comunicat de presă.

Roman Abramovici a devenit coproprietar al televiziunii respective la începutul anilor 2000, achiziționând 49% din, cum se numea pe atunci, ORT, de la Boris Berezovski pentru 150 de milioane de dolari. În 2010, Abramovici a început să-și reducă participația: a vândut 25% grupului NMG (Grupului național de media) pentru 145 de milioane. Alte 4% din „Pervâi kanal” același grup le-a dobândit de la Abramovici, în vara anului trecut, pentru a respecta noua legislație în domeniul media. Anterior, miliardarul rus obținuse cetățenie israeliană și, conform normelor în vigoare, el nu mai putea deține, direct sau indirect, mai mult de 20% dintr-o companie de media.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875136