Hot News
Kremlinul s-a pronunțat cu privire la o nouă întâlnire dintre Putin și Trump
19/05
Cine suferă cel mai mult de insomnie
20/05

Peskov, pecizări privind un summit ruso-american

Foto: TASS

În numeroase chestiuni, poziția Statelor Unite este schimbătoare și este aproape imposibil să construiești prognoze legate de viitorul relațiilor bilaterale, în următorii doi ani, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov, în cadrul emisiunii ”Moscova. Kremlin. Putin”, difuzată de postul de televiziune Rossia-1.

”Într-adevăr, poziția președintelui Donald Trump și poziția părții americane este supusă, în numeroase chestiuni, unor schimbări vertiginoase, motiv pentru care nu trebuie să te aștepți la explicații atotcuprinzătoare… Este puțin probabil ca cineva, să se încumete să lanseze prognoze privind viitorul relațiilor noastre bilaterale în următorii doi ani”, a spus Peskov.

Deși, Donald Trump și-a exprimat, nu o dată, dorința de a se întâlni cu Vladimir Putin, secretarul de stat, Mike Pompeo, nu a prezentat propuneri concrete pentru organizarea unei astfel de întrevederi, cu prilejul recentelor negocieri de la Soci, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Potrivit spuselor sale, inițiativa desfășurării unei noi întâlniri bilaterale, la nivel de președinți, trebuie să vină dinspre partea americană. ”În Argentina, întrevederea a fost anulată, deși totul fusese convenit, cu mai puțin de 24 de ore înainte ca ea să aibă loc. În acest context este, desigur, firesc, ca inițiativa să aparțină părții americane”, a adăugat Peskov.

El speră, totuși că, într-o formulă sau alta, o astfel de întâlnire va avea loc. ”Poate fi ceva convenit dinainte, cu o agendă de lucru bine pregătită, o întrevedere mai mult sau mai puțin oficială, ceea ce ar fi de preferat, pornind de la interesele comune”, a arătat Peskov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875076