1944, începutul eliberării României (II). La 75 de ani de la eliberarea țărilor din Europa Centrală și de Est de sub nazism

Război și politică

În legătură cu intrarea trupelor sovietice pe teritoriul României, guvernul sovietic, la 2 aprilie 1944, a făcut o declarație în care au fost prezentate scopurile de eliberare ale Armatei Sovietice:

„Guvernul sovietic informează că unitățile avansate ale Armatei Roșii, urmărind armatele germane și forțele române aliate cu acestea, au trecut râul Prut în mai multe sectoare și au intrat pe teritoriul României. Comandamentul Suprem al Armatei Roșii a ordonat unităților ofensive sovietice să urmărească inamicul, până la distrugerea și capitularea lui.

În același timp, guvernul sovietic declară că nu urmărește scopul de a dobândi nicio parte a teritoriului românesc sau de a schimba orânduirea socială existentă în România…

Intrarea trupelor sovietice în România este dictată, în mod exclusiv, de necesitatea militară și de rezistența continuă a trupelor inamice”.

Acest document a contribuit la revitalizarea forțelor democratice ale României, în lupta împotriva regimului fascist și la consolidarea, în continuare, a coaliției antihitleriste. Fostul secretar de stat al SUA, Cordell Hull, a menționat că declarația guvernului sovietic „ar trebui să ajute românii să înțeleagă că propriile lor interese necesită expulzarea naziștilor din țară” (”Izvestia”, 5 aprilie 1944). Ziarul britanic ”News Cronicle” scria că „Rusia vorbește cu românii pe un ton evident moderat”, iar ”Daily Telegraf and Morning Post” sublinia că principala semnificație a declarației sovietice constă „în caracterul extrem de moderat al politicii sovietice față de încă un stat vecin” (”Pravda”, 5 aprilie 1944).

Aprilie 1944. În primele ore, după eliberarea orașului Botoșani/ Foto: M.Trahman

Principalele prevederi ale declarației guvernului sovietic au fost concretizate și dezvoltate în ordonanța Comitetului de Stat pentru Apărare, din 10 aprilie 1944. În special, ordonanța cerea păstrarea neschimbată a tuturor autorităților române existente, a întregului sistem de putere administrativă, economică și politică , a riturilor religioase și determina procedura de introducere a administrației militare sovietice, precum și caracterul activității sale în zonele eliberate. Conducerea generală pentru organizarea și controlul asupra activității administrației civile de pe întregul teritoriu eliberat al României a fost încredințată Consiliului Militar al Frontului.

Condițiile de armistițiu respinse de Antonescu

Intrarea trupelor sovietice în România și declarația guvernului sovietic din 2 aprilie 1944 au servit ca un nou și puternic impuls pentru dezvoltarea luptei de eliberare națională a poporului român. În aprilie 1944, 69 de reprezentanți proeminenți ai societății românești – C. Parhon, R. Cernătescu, S. Stoilov și alții – au trimis lui Antonescu un memoriu, în care au cerut retragerea imediată a României din război și încheierea păcii cu statele coaliției antihitleriste. Sub presiunea maselor, guvernul României regale a cerut guvernului sovietic condiții pentru retragerea României din război. La 12 aprilie, condițiile unui armistițiu au fost comunicate prințului Știrbei, reprezentant al României la Cairo, în care Uniunea Sovietică și-a demonstrat, din nou, atitudinea sa corectă față de România și față de suveranitatea ei. Termenii armistițiului includeau: ruptura României de Germania fascistă și lupta comună alături de forțele aliate, inclusiv Armata Roșie, împotriva naziștilor, pentru restabilirea independenței și a suveranității României; refacerea graniței sovieto-române, în baza tratatului din 1940; despăgubiri pentru prejudiciile cauzate Uniunii Sovietice, prin acțiunile militare și ocuparea teritoriului sovietic de către România; recuperarea tuturor prizonierilor de război sovietici și aliați, precum și a persoanelor internate; asigurarea condițiilor pentru ca trupele sovietice, precum și alte forțe aliate, să aibă posibilitate de a se deplasa liber pe teritoriul României, în orice direcție, dacă necesitățile de război o impun, iar guvernul român ar trebui să ofere această asistență deplină, prin mijloacele sale de comunicare, atât pe uscat și pe apă, cât și pe calea aerului; consimțământul guvernului sovietic de a anula „arbitrajul de la Viena” asupra Transilvaniei și de a contribui la eliberarea Transilvaniei („Politica externă a Uniunii Sovietice în timpul Războiului pentru Apărarea Patriei”, 1946, v. II, pp. 174-175).

Cu toate acestea, contrar bunului simț, guvernul Antonescu a refuzat să accepte termenii de armistițiu propuși de guvernul sovietic și a căutat să-i ascundă de popor. Temându-se de responsabilitatea pentru crimele comise, conducătorii români au decis să continue războiul alături de Germania hitleristă și se pregăteau să transforme România într-o arenă de lupte sângeroase, condamnându-și astfel poporul și armata la noi victime, în numele unor interese total străine țării. Până când trupele sovietice au intrat în România, armata acesteia cuprindea 31 divizii, inclusiv una de tancuri. Dintre acestea, 7 divizii se aflau în Crimeea, 8 divizii – in fața Fronturilor Ucrainene: cel dintâi, al 2-lea și al 3-lea și alte 16 divizii – în interiorul țării. Spre linia frontului au fost mutate, în grabă, forțe noi. A fost scoasă din rezerva strategică cea de-a 4-a armată română, care a preluat apărarea, împreună armata a 8-a germană, pe linia Straja – Pașcani, la nord de Iași.

Comandamentul fascist german se străduia să păstreze, cu orice preț, România – cea mai importantă baza de atac din Balcani – în calitate de satelit al său și făcea încercări disperate de a scoate trupele sovietice din regiunile nord-estice ale țării, precum și de a distruge pozițiile strategice ocupate de cel de-al 3-lea Front Ucrainean, pe malul de vest al Nistrului.

(După paginile cărții ”В боях за свободу Румынии»/În luptele pentru libertatea României, de Alexei Antosiak, Moscova, 1974 și alte surse din arhivele Ministerului rus al Apărării și din presa rusă)
                                                                                                                                                                                                             (Va urma)