5 iulie 1943. Kursk, locul unde s-a jucat soarta lumii! Din însemnările astrologului Sergiu Bălan

Kursk, nume de oraş vechi (prima atestare – anul 1032), încărcat de istorie, dar şi de regiune (Kurskaya), ne duce cu gândul la Sf. Serafim de Sarov, la Arkadi Gaidar şi la potârnichi (surprinse, în zbor, pe stema oraşului)… Însă, acest nume rămâne în memoria colectivă, la nivel planetar, ca fiind locul celei mai mari confruntări de blindate din istorie şi momentul din care, pentru armata germană, nu mai există decât o singură opţiune – retragerea, către Berlin, fără posibilitatea de a mai iniţia vreo ofensivă!
Suntem în plin Război Mondial, al Doilea şi în plin Mare Război pentru Apărarea Patriei, pentru poporul rus. Hitler a atacat URSS la 22 iunie 1941, visând să facă rost de “spaţiu vital” pentru “superiorul popor german şi rasa ariană”. Socotelile încep să nu-i mai iasă chiar din decembrie 1941, când, armata germană de pe Frontul de Est se loveşte de rezistenţa teribilă a moscoviţilor. Bătălia Moscovei a fost un prim eşec al nemţilor, urmat de dezastrul de la Stalingrad, când armata a 6-a germană a fost, practic, nimicită. Calculele Führer-ului de a pune mâna pe Caucazul plin de petrol (ba, chiar şi pe Irak, eliminând dominaţia britanică din zonă) au fost magistral dejucate de armata sovietică, cu preţul unor sacrificii uriaşe; Stalingrad rămâne un trist etalon în materie de jertfă şi de rezistenţă în faţa ororii războiului.
După 2 februarie 1943, când rezistenţa germană la Stalingrad încetează (după ce, la 31 ianuarie, comandantul german von Paulus se predase armatei sovietice, cu tot cu Stat Major) şi victoria ruşilor este clară şi zdrobitoare, ambele tabere (rusă şi germană ) aveau nevoie de continuitate. Ruşii doreau să avanseze către vest, să-şi elibereze teritoriile ocupate de către nemţi, nemţii aveau nevoie de ofensivă, pentru moral, în primul rând. Frontul se întindea de la Leningrad până la Rostov (pe direcţia nord-sud), cu un “buzunar” central, pe mijloc, între Belgorod şi Orel, formaţiune determinată de înaintarea armatei sovietice în liniile inamice. Evident, nemţii planifică o încercuire, vrând să prindă într-un cleşte, prin joncţiune (la Kursk), armata sovietică. Termenul iniţial, stabilit de către Hitler (care nu lua în calcul cunoştinţele strategice ale ofiţerilor săi, spre deosebire de Stalin, care a demonstrat înţelepciune din acest punct de vedere, dând mână liberă comandanţilor săi de armată), pentru “Operaţiunea Citadela”, era 5 mai 1943. A urmat încă o amânare (11 iunie), întrucât greoaiele tancuri germane Panther şi Tiger (de care nemţii aveau mare nevoie, crezând că vor contracara, astfel, foarte eficientele T-34 şi KV ruseşti) nu aveau cum să ajungă atât de repede pe frontul din răsărit, ca să nu mai vorbim de trupele demoralizate, fărâmiţate, de distanţele foarte lungi pe care se făcea aprovizionarea (ceea ce nu reuşea mereu, graţie acţiunilor partizanilor ruşi care atacau convoaiele germane), etc. Germania nazistă a pus la bătaie tot ceea ce a avut mai bun, la acel moment, pentru ceea ce avea să fie ultima ofensivă pe Frontul de Răsărit; a jucat cartea finală, cu unităţi de elită ale armatei, cu artilerie şi cu blindate, cu flotă aeriană. Totul, în speranţa că mai putea recupera ceva dintr-un avantaj (relativ, la început) din care nu mai rămăsese nimic.
Ezitările şi nehotărârea nemţilor s-au tradus în timp preţios pentru armata rusă, care s-a pregătit pentru atacul german care se prefigura; nu era greu de intuit cum anume vor acţiona naziştii. Ruşii au fortificat “buzunarul” – au săpat tranşee (mii de km, în linie dreaptă!), au “plantat” sute de mii de mine antitanc, au înălţat cazemate, au construit cuiburi pentru tunuri şi pentru mitraliere, etc. Era cel mai fortificat loc al lumii, la momentul respectiv, cu o apărare concentrică, pe mai multe inele, cu o mulţime de capcane. Concentarea de forţă umană era impresionantă – peste 2 milioane de oameni (spre deosebire de sub un milion ai nemţilor), ca şi cea de tancuri (circa 6000, faţă de 2000 germane) şi de avioane (peste 4000, faţă de 2000 germane, împărţite în două flote aeriene). Plus, foarte important, peste 45 000 piese de artilerie.
Comandanţii ruşi care au participat la confruntare sunt: general-colonel V.D. Sokolovski (Frontul de Vest), general-colonel M. M. Popov (Frontul Briansk) – pe flancul nordic, general R. Malinovski (Frontul de Sud-Vest), general N. Vatutin (Frontul Voronej) – pe flancul sudic, general K. Rokossovski (Frontul Central) şi general-colonel I. S. Konev (Frontul Stepa). Din partea germană, pe flancul de nord al “buzunarului” era armata a 9-a, condusă de gen. Model, pe flancul de vest armata a 2-a, iar pe flancul de sud, armata a 4-a, sub comanda gen. von Manstein.

Bătălia de la Kursk începe la 5 iulie 1943, dimineaţa, înainte de răsăritul soarelui, cu artileria rusă, care anunţă, astfel, că factorul-surpriză (în materie de atac german) nu există. Este clar că nemţilor numai bine nu le-a picat, dar, pornesc, cu arme şi bagaje (adică tancuri). Armata a 9-a, de pe flancul nordic, trebuie să meargă spre sud, înspre Kursk, pentru a se întâlni cu armatele a 2-a şi a 4-a (care are traseu ascendent, spre nord, din sud). La 10 iulie, deja, nemţii sunt blocaţi în nord, cu pierderi mari, iar la 12 iulie, începe contraofensiva sovietică, la Orel (operaţiunea Kutuzov). În sud, însă, lucrurile au stat altminteri, contraofensiva ruşilor fiind posibilă la 3 august 1943 (Opearţiunea Rumianţev), după bătălia de la Prohorovka (12 iulie), unde s-au înregistrat pierderi foarte mari de tancuri; de altfel, tocmai această “mică” bătălie este considerată ca fiind cea mai mare confruntare a tancurilor, în lume. Surpriza cea mare, pentru germani, a fost nu atât rezistenţa şi determinarea armatei ruse (pe care le cunoşteau, deja), cât rezervele sale, în oameni şi logistică. Aşa cum astăzi, o paradă militară în Piaţa Roşie, din Moscova, creează sentimentul de forţă fără limită, de infinit, la fel, între 5 iulie – 23 august 1943, armata rusă a fost dispusă la a angaja, în luptă, tot ce avea… în zonă. Şi nu numai. Şi nu a fost doar atât; perfecţioniştii nemţi, care s-au străduit să facă un tanc Panther invincibil (greu şi nu foarte manevrabil, cu un motor sofisticat, care se defecta mai mereu), au luat o lecţie severă de la ruşii cei practici, care au luptat cu celebrul T-34, o zvârlugă fiabilă şi versatilă, pe-a cărui turelă avea să scrie, după 23 august ’43, de când ofensiva rusească nu s-a mai oprit, până la 9 mai 1945, “Vperiod na Berlin!”

Bătălia de la Kursk începe la 5 iulie 1943, cu Soarele în Rac şi Luna în Leu. Cele două luminarii sunt în recepţie, adică sunt unul în domiciliul celuilalt, potenţându-se reciproc. Soarele în maternul semn al Racului predispune la ataşament puternic faţă de ţară, de familie, de tradiţie, iar Luna, în vanitosul Leu, insuflă orgolii şi emoţii mai greu de gestionat, dar şi abilităţi organizatorice. Combatantul rus a fost avantajat de Soare, întrucât, fiind pe teritoriul său, în ţara sa, dispune de o motivaţie infinit mai puternică… Şi legitimă, pe deasupra (Luna în conjuncţie cu Jupiter)! Cotropitorul este animat de lăcomie, de falsul sentiment al “datoriei faţă de conducător şi faţă de ţară” – eroarea motivaţiei este reflectată de cuadratura Mercur-Neptun, printre altele. Marte, astrul care patronează, deopotrivă, războiul şi metalul, are o poziţie privilegiată, adică domiciliul din Berbec – expresia pură a conflictului, a violenţei, a focului (tancurile ardeau precum torţele)…
Interesantă este suprapunerea tranzitului zilei de 5 iulie 1943 peste harta naşterii URSS. Casa a IV-a (a pământului, a poporului) din harta natală conţine, în tranzit, toate elementele astrale care justifică atitudinea comandanţilor armatei ruse şi a soldaţilor ruşi – luptă până la capăt, indiferent de costuri, pentru eliberarea de sub inamicul german: Nodul Nord Lunar (Sensul Vieţii), Luna (poporul, ţara), Pluton (reconfigurarea, antrenarea energiilor profunde, regeneratoare), Jupiter (Legea). Nodul Nord Lunar în tranzit face conjuncţie cu Neptun natal, activând astfel, în plus, resursele de credinţă ale poporului rus atât de încercat. La toate, contribuie generos şi motivant, Ascendentul natal din Berbec, care nu-l lasă pe rus să renunţe, mai ales când are dreptate!
Şi, la fel de interesantă este şi dinamica astrală a intervalului 5 iulie-23 august 1943. Marte, actorul principal într-un conflict, face un arc de 30 de grade (de la 28º Berbec la 29º Taur). Berbecul reprezintă începutul, detenta, iar Taurul continuarea, materializarea scânteii Berbecului. Deci, armata rusă a pornit în contraofensivă, continuând să înainteze şi să elibereze fiecare palmă de pământ pe care a păşit!