1944, începutul eliberării României (V). La 75 de ani de la eliberarea țărilor din Europa Centrală și de Est de sub nazism

În perioada iunie-august, 1944, au fost realizate operațiunile ofensive de anvergură ale armatei sovietice, pe direcțiile: Vâborg (nord-vest), Svir-Petrozavodsk (nord), Belarus (vest) și Lvov-Sandomir (sud-vest), care au creat condiții favorabile pentru eliberarea popoarelor Europei de sub fascism. Pe direcția centrală, Varșovia-Berlin, trupele sovietice, pe un front larg, au ieșit spre Vistula. Au fost înfrânte două dintre cele patru grupări armate inamice, de pe frontul sovieto-german : ”Centrul” și ”Ucraina de Nord”. 83 de divizii înfrânte și 26 distruse; în plus, Armata Sovietică a măcinat rezervele, transferate din Germania, din alte țări ocupate din Europa și din grupările armate vecine, de pe front. Acest lucru a agravat, în mod semnificativ, poziția strategică a grupării de armate germane „Ucraina de Sud”, care a apăra Carpații.

„Intensitatea luptei, a reamintit Rodion Malinovski, Mareșalul Uniunii Sovietice, am simțit-o imediat, în Belarus, la cel de-al 2-lea Front Ucrainean… Cercetarea militară ne relata, în mod frecvent, că inamicul retrăgea, una după alta, diviziile sale din direcția strategică sudică și le trimitea spre nord. Ne plăcea să ascultăm așa ceva, pentru că aveam nevoie să înșelăm dușmanul: să-l facem să creadă în slăbiciunea forțelor celui de-al 2-lea Front Ucrainean și să-i aratăm că frontul nostru nu are cu ce să contracareze inamicul, care era foarte activ în zona Iașilor – și am reușit-o. Numai în iulie 1944, de la fâșia celui de-al 2-lea și a celui de-al 3-lea Fronturi Ucrainene au fost transferate patru divizii germane de tancuri și una de infanterie. Desigur, niciuna dintre acestea nu au putut să se întoarcă înapoi”(ziarul” Krasnaia Zvezda „, 3 iulie 1964).

În total, pentru a întări grupările armate „Centrul” și „Ucraina de Nord”, comandamentul hitlerist a transferat 12 divizii din gruparea de armate „Ucraina de Sud”, inclusiv cele 6 divizii de tancuri și una motorizată. Forțe inamice însemnante au fost blocate, de către cel de-al 4-lea Front Ucrainean, care, de la 5 august, a început să opereze în Carpați, în spațiul situat între Fronturile 1 și 2 Ucrainene. Pierderea Crimeii a avut consecințe extrem de negative pentru situația trupelor hitleriste de pe aripa sudică a liniei frontului. Flota Sovietică din Marea Neagră, după ce și-a transferat baza în porturile Sevastopolului și ale Odessei, putea amenința, de acum înainte, coasta României, privând inamicul de ocazia de a folosi Bosforul și Dardanelele. Toate acestea au creat condiții favorabile pentru ofensiva trupelor sovietice în România.

Cu toate că gruparea armatelor ”Ucraina de Sud” a fost oarecum slăbită, comandamentul german avea forțe importante în România și în Moldova Sovietică. Spre începutul operațiunii Iași-Chișinău, trupele Fronturilor Ucrainene 2 și 3 se opuneau grupării de armate „Ucraina de Sud” (sub comanda generalului Friessner), a cărei structură cuprindea două grupuri armate – ”Wohler” (cea de-a 8-a armată germană și cea de-a 4-a armată română, plus corpul german separat 17) și ”Dumitrescu” (armata a 6-a, germană și armata a 3-a, română). În total, inamicul avea 47 de divizii (25 – germane și 22 – române), inclusiv 3 divizii de tancuri și una motorizată, precum și 5 brigăzi de infanterie românești. În plus, în fâșia grupării, operau până la 15 regimente separate și 32 de batalioane separate.

August 1944. Trupele sovietice intră într-un sat românesc/ Foto: V.Ivanov și E.Haldei

Această grupare de armate avea 7.618 de piese de artilerie și aruncătoare de mine, 404 tancuri și arme de atac. Ea a fost susținută de 810 avioane, ale Flotei Aeriene a 4-a și ale Corpului de aviație român. Numărul total al efectivului din gruparea de armate, inclusiv personalul unităților și instituțiilor din spatele frontului, depășea 900.000 de persoane, dintre care numărul soldaților și al ofițerilor germani depășea cifra de 565.000. În adâncul României, se mai aflau 7 divizii românești și aproximativ 60.000 de militari germani. Comandamentul german avea în vedere, să folosească, în caz de necesitate, trupele bulgărești și pe cele maghiare. Grupul de armate ”Wohler” ținea apărarea pe porțiunea de 270 de kilometri, de la Straja la râul Prut, iar grupul ”Dumitrescu”, pe întinderea de 310 de kilometri a frontului, dintre Prut și Marea Neagră. Principalele forțe ale trupelor germane erau concentrate în centru, pe ieșitura de la Chișinău, pe flancuri fiind amplasate, în principal, trupele românești.
Comandamentul sovietic se pregătea, cu grijă, pentru viitoarea operațiune Iași-Chișinău. Se preconiza desfășurarea acesteia, de către forțele Fronturile Ucrainene 2 și 3, cu sprijinul Flotei din Marea Neagră și al Flotilei Militare Dunărene. Trupele celui de-al 2-lea Front Ucrainean au fost comandate de către generalul de armată Rodion Malinovski. Trupele celui de-al 3-lea Front Ucrainean, de către generalul de armată Fiodor Tolbuhin. Coordonarea fronturilor a fost efectuată de către mareșalul Semion Timoșenko.

Septembrie 1944. Mareșalul Rodion Malinovski, comandant al celui de-al 2-lea Front Ucrainean/ Foto din Arhiva de Stat a Documentelor Foto și de Cinema

1944. Generalul de armată Fiodor Tolbuhin, comandant al celui de-al 3-lea Front Ucrainean/ Foto din Arhiva Ministerului rus al Apărării

Pregătirea operațiunii Iași-Chișinău a început încă din a doua jumătate a lunii mai 1944. La sfârșitul lunii iulie, comandanții fronturilor au fost chemați la Marele Cartier General, iar, la 2 august, acesta a semnat o directivă, privind pregătirea și desfășurarea operațiunii Iași-Chișinău (Arhiva Ministerului Apărării al URSS).

Scopul politico-militar al operațiunii consta în distrugerea grupării de armate „Ucraina de Sud”, finalizarea eliberării Moldovei Sovietice și scoaterea României din războiul alături de Germania, ceea ce ar crea condiții favorabile pentru eliberarea popoarelor din sud-estul Europei, de sub jugul nazist.
Ideea Marelui Cartier General prevedea ca Fronturile Ucrainene 2 și 3 să rupă apărarea inamicului în două zone, îndepărtate una de cealaltă (mai spre nord-vest de Iași și mai spre sud de Bender) și, dezvoltând ofensiva de-a lungul liniilor convergente spre Huși, Vaslui și Fălciu, să distrugă principalele forțe ale grupării de armate inamice „Ucraina de Sud”, din zona Iași-Chișinău-Bender, având în vedere avansarea ulterioară în interiorul României. Trupele celui de-al 2-lea Front Ucrainean trebuiau să rupă apărarea inamicului, cu forțele a trei divizii de arme combinate și a unei divizii de tancuri și, în prima etapă, să cucerească localitățile Iași, Bacău, Vaslui și Huși, să captureze punctele de trecere peste Prut, în sectorul Huși-Fălciu, și, împreună cu trupele celui de-al 3-lea Front Ucrainean, să zdrobească gruparea inamicului din zona Chișinăului, împiedicându-l să se retragă spre Bârlad și Focșani; în continuare, să desfășoare ofensiva pe direcția București-Focșani, asigurând acoperirea flancului drept al grupării de atac de pe partea Carpaților. Cel de-al 3-lea Front Ucrainean a primit ordinul de a rupe apărarea inamicului cu forțele a trei armate, de la capul de pod, situat la sud de Tiraspol; pe urmă, acționând în colaborare cu cel de-al 2-lea Front Ucrainean, să zdrobească gruparea de trupe inamice de la Chișinău, să cucerească porțiunea Leovo-Tarutino-Moldavca și, mai departe, să avanseze spre Reni și Ismail, nepermițând retragerea inamicului dincolo de Prut și Dunăre.

Astfel, esența planului operațiunii consta în încercuirea și distrugerea forțelor principale ale trupelor germane și române din cadrul grupării de armate „Ucraina de Sud”, în zonele de frontieră , împiedicându-le să se retragă la Poarta Focșanilor, asigurând, astfel, ca trupele sovietice să avanseze repede în interiorul României și să iasă la granițele Bulgariei, Iugoslaviei și Ungariei. Aceste sarcini au fost concretizate în timpul desfășurării operațiunii, în special, în directivele Marelui Cartier General, din 21 și 29 august.

(După paginile cărții «В боях за свободу Румынии»/ «În luptele pentru libertatea României» de A.Antosiak, Moscova, 1974 și alte surse din arhivele Ministerului rus al Apărării și din presa rusă)
                                                                                                                                                                                                                     (Va urma)