Hot News
Danezii de la ”Maersk” vor să facă investiții la Sankt-Petersburg
02/09
Maksim Oreșkin: Un preț al barilului de 40 de dolari, nu ne sperie
03/09

”Cartea albă” a afacerilor din domeniul hotelier

Consfătuirea de la Kaliningrad, dedicată promovării IMM/ Foto: TASS

Șeful ministerului Dezvoltării Economice, Maksim Oreșkin, a declarat că documentul va cuprinde nu doar cerințele obligatorii, dar și recomandări cu caracter general privind derularea acestui business, inclusiv instrucțiuni cu privire la obținerea sprijinul din partea statului.

Ministerul Dezvoltării Economice a Rusiei lucrează la ”cartea albă” în sfera afacerilor hoteliere, după modelul ”Cărții albe a industriei ospitalității: cafenele, restaurante, patiserii”, care a fost lansată anterior, a spus Oreșkin.

Oficialul rus a fost prezent, zilele trecute, la o consfăturire dedicată realizării proiectului național ”Întreprinderile mici și mijlocii și susținerea inițiativei antreprenoriale”, găzduită de orașul Kaliningrad.

”Am început să lucrăm la o astfel de carte și pentru afacerile hoteliere. Fiecare alt domeniu cere timp… Vom extinde la maxim aceste sfere de activitate”, a promis Oreșkin.

Potrivit precizărilor sale, documentul va cuprinde nu doar cerințele obligatorii pentru acest sector, dar și recomandări cu caracter general legat de modul în care trebuie derulate afacerile din acest domeniu, scrie agenția TASS.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875062