Acordul de la München – pactul cu diavolul! Din însemnările astrologului Sergiu Bălan

“Războiul lui Hitler împotriva lumii întregi este pe terminate, începe războiul lumii întregi împotriva lui Hitler. Noi am dat lumii exemplu. Noi am dat lumii răgazul să-şi strângă forţele, să se organizeze, să-şi călească armele… E un fapt pe care nu-l poate nimeni ignora, nu-l poate ascunde, nu-l poate denatura!” – Vsevolod Vişnevski (dramaturg, autorul cunoscutei “Tragedii optimiste”), “Scrisori din Leningrad către Tairov”, din volumul “Scriitorii sovietici pe fronturile Marelui Război pentru Apărarea Patriei”

Acum, dacă tot s-au mai stins ecourile provocate de cel de-al Doilea Război Mondial, ne putem permite un respiro şi abordarea calmă, raţională, factuală a evenimentului de-acum 80 de ani. Din păcate, în mod profund nedrept şi în total dezacord cu realitatea istorică, conducătorii puterilor europene încearcă minimalizarea, până la dispariţie (dacă se poate!), a şuvoiului de sânge rusesc lăsat de către Armata Roşie, din URSS, prin toate ţările eliberate de sub nazism, până la Berlin, dar şi diluarea imaginii de stat agresor a Germaniei naziste, printr-o împărţire a detentei războiului între Hitler şi Stalin. Ce să vezi, spun ei, nu-i dracu’ (adică Hitler) chiar atât de negru… Însă, pentru a înţelege ce şi cum, întotdeauna se recomandă cercetarea rădăcinilor.

Primul război mondial nu doar că nu a rezolvat problemele care l-au declanşat, dar a creat preambulul celui de-al doilea război mondial, la numai 21 de ani distanţă. Ca şi cum nu ar fi fost suficiente frustrările şi nemulţumirile care au generat primul război, acestea au escaladat, exponenţial, după încheierea conflictului. Numai un mare naiv sau un lobotomizat îşi putea imagina că lucrurile vor rămâne aşa cum au fost reglate prin Tratatul de la Versailles (28.06.1919). Cum mai-marii Europei nu erau în niciuna dintre situaţiile sugerate, trebuie decelat motivul pentru care opoziţia lor, faţă de ascensiunea lui Hitler, a strălucit… prin absenţă!
Adevărul este că nici nu se zvântase prea bine cerneala de pe Armistiţiul semnat în celebrul Vagon de la Compiègne (11 noiembrie 1918, ora 5.00), că Germania visa, deja, la revanşă. Situaţia Germaniei la finele primei conflagraţii mondiale se poate ilustra prin “Ce Ţi-am cerut, Doamne şi ce mi-ai dat?!?” Imperiul German dorea (ca mai mereu) să domine întreaga planetă, dacă se poate. Pentru început, urmărea să ocupe Europa şi ceva din Orientul Apropiat, continuând cu o reevaluare a împărţirii coloniilor (după principiul “cine-mparte, parte-şi face”). Restul era un mizilic. Problema este că, după Tratatul de la Versailles (28 iunie 1919), Germania (în fapt, Republica de la Weimar, după defunctul Imperiu German) a pierdut multe teritorii din Europa, dar şi coloniile din Africa; în plus, a fost nevoită să-şi asume integral responsabilitatea iniţierii primului război mondial şi să plătească daune, compensator, ţărilor învingătoare. Armata germană era aproape desfiinţată, prin interdicţia deţinerii de tancuri şi de artilerie grea, aviaţie şi marină de război şi prin limitarea numărului de soldaţi.
Germania nu s-a împăcat cu noua postură şi a refuzat plata reparaţiilor (în special, cele către Franţa), declanşând crize în relaţiile cu celelalte ţări europene. Având în vedere instaurarea regimului comunist în URSS şi potenţialul teoretic expansiv al acestuia, ţările vest-europene devin îngăduitoare cu Germania şi acceptă plata reparaţiilor de război în tranşe, plus acordarea de credite către nemţi. Una peste alta, Conferinţa de la Lausanne (din 1932) sista plata datoriilor de război ale Germaniei, dorindu-se (de către celelalte ţări europene) o Germanie viabilă, totuşi, pe post de contragreutate faţă de o posibilă revoluţie socialistă în Vest. Era mai simplu să nu le fi dat muncitorilor lor ocazia să se gândească la revoluţii şi la comunism, decât să realimenteze un monstru al războiului…

Anul 1933 îl aduce pe Hitler la putere, într-o Germanie profund frustrată şi umilită (că naiba a pus-o să işte rezbel!), dar foarte receptivă la promisiuni de mărire şi de dominaţie mondială. Din 1935, se reia serviciul militar obligatoriu, iar, din 1936, se poate spune că toată industria germană este centrată pe produse pentru război. Filozofia lui Hitler, referitoare la “Lebensraum” şi unitatea tuturor germanilor într-un stat, devine religie şi politică naţională. Atitudinea Angliei şi a Franţei faţă de toate acestea nu poate fi pusă decât pe seama urii manifestate faţă de alternativa comunismului – de altfel, nu puţini erau francezii (cei bogaţi, mai ales) care declarau că-l preferă pe Hitler socialiştilor autohtoni (C.P.Snow, “Winston Churchill”). Iar revista “Time” l-a desemnat pe Adolf Hitler drept “Personalitatea Anului”, în 1938, an marcat de Acordul de la München, prin care, practic, i s-a dat mână liberă lui Hitler spre a cotropi lumea! Înainte de acesta, trebuie amintit şi Concordatul cu Vaticanul (20 iulie 1933), prin care Sfântul Scaun îi face mari concesii lui Hitler, pentru a salva catolicismul în Germania (oare Papa Pius al XI-lea nu avea ştiinţă despre tratamentul la care erau supuşi credincioşii catolici din Germania, atât înainte cât şi după Concordat?!?). Evident că ştia, a şi militat împotriva “neo-păgânismului” (adică filozofia nazistă), dar frica de comunism era şi mai mare (atât de mare, încât aprecia atitudinea anticomunistă pe care Hitler o exprima din plin, iar, în 1937, a dedicat o enciclică “flagelului comunist”). Ba, se pare că acelaşi Papă l-a susţinut pe Mussolini şi regimul său fascist (“Papa şi Mussolini”, David I. Kertzer)… Pe scurt, Hitler a repurtat o victorie importantă, încă din primul său an de guvernare.
Revenind la Acordul de la München (30 septembrie 1938) – este înţelegerea dintre Germania nazistă şi marile puteri europene (Anglia, Franţa şi Italia), care a permis Germaniei să anexeze Regiunea Sudetă din Cehoslovacia. Foarte pe scurt, despre cum s-a ajuns la această “înţelegere”: regiunea Sudetă (Sudetenland) aparţinea Cehoslovaciei, dar, fiind plasată la graniţă, avea, ca populaţie majoritară, germani (este un lucru cât se poate de comun ca populaţiile să conflueze în zonele de graniţă). Pe lângă aceasta, acolo erau plasate majoritatea băncilor ţării. De ce a dorit Hitler acest teritoriu? În numele unităţii germane, chipurile, ca şi Anschluss Österreichs – Anexarea Austriei (12 martie 1938), manevră prin care s-a constituit Germania Mare. Era de la sine-nţeles că următorul pas viza desfiinţarea Cehoslovaciei. Henlein, conducătorul Regiunii Sudete, era de orientare nazistă şi a cerut guvernului de la Praga autonomia regiunii, pentru o expresie liberă a ideologiei care îl anima. Acum intră în scenă Franţa şi Anglia, ţări care nu doreau (teoretic) un nou conflict cu Germania; în consecinţă, l-au direcţionat pe Benes (preşedintele cehoslovac) să accepte cererea lui Henlein. Urmează opoziţia lui Benes, demonstraţii şi violenţe din partea naziştilor sudeţi, fluturarea perspectivei războiului din partea lui Hitler la adresa Angliei, garantarea integrităţii Cehoslovaciei de către Franţa şi capitularea Cehoslovaciei, la 21 septembrie 1938. La 22 septembrie, Hitler cerea, insistent, ca şi cererile germanilor din Ungaria şi din Polonia să fie onorate (şi aceştia doreau revenirea la Patria-Mumă!). Cehoslovacii au cerut să lupte împotriva Germaniei, dar Benes nu a dorit să intre în război fără Anglia şi fără Franţa. Foarte important – URSS îşi anunţă disponibilitatea de a lupta, în favoarea Cehoslovaciei, în virtutea unui tratat de ajutor militar reciproc, dar nu are cu cine colabora!
Acordul semnat la data de 30 septembrie 1938, ora 1.30, la München, de către Hitler, Daladier, Chamberlain şi Mussolini s-a soldat cu anexarea Regiunii Sudete, de către Germania şi cu anexarea unor regiuni cu populaţie poloneză şi maghiară, de către Polonia şi Ungaria! Ce-a mai rămas din Cehoslovacia? O bucăţică de teritoriu se transformă în Republica Slovacă, o altă bucăţică în Protectoratul Boemiei şi Moraviei. Ambele, sateliţi germani! Chamberlain s-a întors la Londra, fericit nevoie mare, că tocmai a asigurat pacea (vezi discursul “Peace for our times”); Churchill a spumegat, semn că Hitler nu a reuşit să-l păcălească pe “Buldog”. Daladier a fost lucid (referitor la intenţiile lui Hitler), dar, neavând ţara pregătită de război (oare doar atât?), preferă concesiile, în vederea păcii, chit că instinctul îi spunea că nu-i rost de-aşa ceva. Stalin se simte trădat şi ameninţat de o eventuală coaliţie între Germania nazistă şi Anglia/Franţa, care să aibă rezultat împărţirea URSS. Prin urmare, încearcă o conciliere cu Hitler (vezi Pactul Ribbentrop-Molotov din ’39). Să mai amintim părerile lui Hitler despre liderii europeni? Dacă se cercetează arhivele, se constată că aceştia sunt cotaţi ca fiind “sub medie; nu personalităţi, nu oameni de acţiune” sau “duşmanii noştri sunt viermi mici, i-am văzut la Munchen” (NS – Archiv / Dokumente zum Nationalsozialismus)… Să continuăm? Restul e istorie, ca şi cele prezentate până acum.

O scurtă privire asupra temei natale a Acordului de la Munchen – Soare în Balanţă (semnul clasic al parteneriatelor, tratatelor, înţelegerilor politice) şi Lună în Săgetător (semn internaţional, expansiv). Problema este că regentul decanului care găzduieşte Soarele şi cel al gradului solar este unul şi acelaşi, Luna – schimbătoare, capricioasă, fluidă, fără a te putea baza pe ea. Astrul nocturn este plasat în casa a V-a (a copiilor, a divertismentului), deci nu-i de mirare că, cel puţin pentru Hitler, totul a fost un joc de copii (a bătut din picior şi a obţinut). Soarele este conjunct cu Mercur, poziţie clasică pentru semnarea tratatelor, cu un amendament – Mercur este în Fecioară, unde exacerbează spiritul practic (depinde de configuraţia astrală a fiecărui participant la Acord, în ce măsură a putut valorifica acest potențial). Ascendentul orar în Leu permite etalarea puterii şi a calităţilor de lider, exprimarea dramatică (conjunctură care l-a avantajat numai pe Hitler), după cum Pluton, în acelaşi semn, favorizează dictatura, fascismul. Uranus, în Taur, reconfigurează graniţele, deja, iar conjuncția cu Nodul Sud Lunar nu prevesteşte nimic bun despre tot ceea ce are legătură cu pământul şi cu averea unei națiuni (și nu numai). Nodul Nord Lunar (Sensul Vieţii) este în Scorpion, unde prevesteşte cum se va transforma lumea, în trecerea sa prin foc și sabie și despre obiceiul istoriei de a se repeta, pentru cei care nu învaţă nimic din ea!