Hot News
Dr. Liviu Mureșan, în exclusivitate: Căutăm să ascultăm regiunea Orientului Mijlociu
19/10
Gorbaciov, despre perestroika și căderea Zidului Berlinului
20/10

Aleksei Hlebnikov: rolul Rusiei în Orientul Mijlociu nu trebuie supraestimat

Foto: Vești din Rusia

La Conferința Internațională “Dialog și Cooperare în Orientul Mijlociu: Perspective Geopolitice și Geo-economice”, care a avut loc la București, la sfârșitul săptămânii trecute, Rusia a fost reprezentată de către Aleksei HLEBNIKOV, expert în problemele Orientului Mijlociu, în Consiliul pentru Relații Internaționale din Moscova, care a acordat un interviu în exclusivitate pentru ”Vești din Rusia”.

Aleksei Hlebnikov: – Însuși faptul că delegația iraniană este atât de bine reprezentată, la conferința din București, spune mult pentru că vocea Iranului nu prea este auzită în Europa; de aceea, în principiu, este un semnal pozitiv faptul că, în România, există disponibilitate pentru un asemenea  dialog. În orice caz, România este membru al Uniunii Europene și va transmite, către Bruxelles, unele idei, rapoarte prezentate, ceea ce asigură un canal de comunicare, de legătură, în această perioadă sensibilă, când, europenii, de doi ani, deja, nu pot să-și lanseze mecanismul ocolirii sancțiunilor…

În plus, există escaladarea tensiunilor saudit-iraniene, în zona Golfului Persic. De aceea, este destul de important și pozitiv faptul că delegația reprezentativă din Iran participă la conferință.

– Ce idei, dintre cele prezentate la forum, s-au dovedit a fi de maximă rezonanță?

Aleksei Hlebnikov: – Din partea iranienilor se simte o oboseală, față de europeni, în legătură cu faptul că au fost spuse multe cuvinte, dar, lipsesc acțiunile concrete. În același timp, se simte speranța lor că europenii, în principiu, ar putea să se implice în acest proces – în cazul în care ar exista voință politică – și că Iranul este, încă, deschis și pregătit pentru un dialog cu Europa. Ei nu îl exclud, adică nu închid ușile pentru dialog. Cred că acest moment este important.

– Ținând cont de faptul că Rusia joacă un rol activ în Orientul Mijlociu – în special, în Siria, având capacitatea de a dialoga cu toate părțile existente acolo – participanții la conferință au apreciat acest rol și ce se așteaptă de la Rusia?

Aleksei Hlebnikov: – Cred că toată lumea înțelege acest rol, în special, pe fundalul vizitei lui Vladimir Putin în Arabia Saudită și în Emiratele Unite. Și, însuși faptul că Moscova întreține relații și stă de vorbă cu jucătorii care sunt dușmani și opozanți, unii față de alții – Rusia are relații bune și cu Israelul, și cu Iranul, și cu Hezbollah-ul, și cu Hamas-ul, și cu Qatarul, și cu Arabia Saudită – de aceea, în regiunea Orientului Mijlociu, Rusia are un rol unic. Poziționarea de sine ca un moderator, care are posibilitatea de a fi intermediar în negocieri, în orice conflicte, între cei din regiune, este una dintre liniile principale ale politicii externe ruse.

Pe de altă parte, cererea naște ofertă și, dacă țările regiunii vor dori – ele cunoscând foarte bine capacitățile Rusiei – și dacă va fi cazul, va apărea și cererea de servicii de intermediere. În acest sens, Rusia nu se autoinvită și promovează o politică atentă, reținută, ca să nu se certe cu nimeni.

– Ați fost moderator la discuții, v-ați prezentat și comunicarea proprie, fiind specialist în materie. Care a fost mesajul dumneavoastră?

Aleksei Hlebnikov: – Am ținut să subliniez că rolul Rusiei în Orientul Mijlociu este cam supraestimat, pentru că Rusia are posibilități economice, financiare, tehnologice destul de limitate pentru a substitui, să zicem, influența în scădere a Statelor Unite și pentru a-și crește, pe seama acesteia, propria influență. Cred că Rusia nu are nici posibilitățile, nici dorința de a-și mări expansiunea mai departe, ieșind dincolo de granițele Siriei. Siria este un caz, care nu este rezolvat, până la sfârșit – nici nu se prea vede, acest sfârșit – adică, momentul când se va pune la cale procesul de soluționare politică. Acum, urmează negocieri dificile între kurzi și Damasc, între Ankara și Damasc – inevitabil. Dar, toate acestea sunt procese foarte complexe. Ce se va hotărî la Soci – când vine Erdogan, la 22 octombrie, pentru a se vedea cu Putin? În aceste zile, a venit delegația americană, în frunte cu vicepreședintele Pence, la Ankara… Într-un cuvânt, este vorba despre diplomație multilaterală și, ce va rezulta, în final – cu success sau nu – depinde de numeroși factori…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875184