Hot News
File de istorie: Dezvăluiri de la ”Rosatom”. Cercetătorii germani și proiectul nuclear al URSS
30/10
Despre astrologia practică şi Zilele Culturii Ruse în România. Din însemnările astrologului Sergiu Bălan
31/10

Oferta de filme rusești, la București: de la Petru Cel Mare la lumi paralele

Foto: Vesti din Rusia

Cu prilejul deschiderii Săptămânii Filmului Rusesc, la Centrul Rus de Știință și Cultură din București a avut loc Conferința de presă la care au participat cineaștii ruși, invitații speciali ai ceremoniei de deschidere a Săptămânii Filmului Rusesc.

Directoarea Centrului, Natalia Mujennikova, a informat că cea de-a X-a ediție a Săptămânii, parte integrantă a Zilelor Culturii Ruse în România, se desfășoară la București (30 Octombrie – 2 Noiembrie 2019) și la Cluj-Napoca (1 – 3 Noiembrie 2019).

Evenimentul aniversar din acest an prezintă publicului român cele mai noi producții ale cineaștilor ruși, de genuri diferite, de la filme istorice, dramă și acțiune, până la comedie și science fiction. Programul include filmele: “Frontiera balcanică” (2019), “Proiectul” (2018), “Supraviețuire în condiții dificile” (2019), “Echipajul” (2016) , “Viața veșnică a lui Alexandr Hristoforov” (2018) și ”Salt” (2017).

Deschiderea oficială are loc la București, la 30 octombrie, ora 19.00, la Cinemateca Eforie (Strada Eforie nr. 2), în prezența următorilor invitați speciali: Natalia Mokriţkaia – producătorul filmului “Proiectul”, Iulia Braghina – producătorul filmului “Proiectul” și producătorul Săptămânii Filmului Rusesc în Romania, Evgheni Nevskii (Torres)– regizorul filmului “Supraviețuire în condiții dificile”, Nikita Volkov – actor în rolul principal (“Proiectul”), Andrei Volghin – regizorul filmului “Frontiera balcanică”. Ceremonia de deschidere va fi urmată de proiecția filmului ”În Slujba lui Petru cel Mare” (2018), regizor Igor Zaiţev.

Criticul de artă Dmitri Saveliev a subliniat faptul că selecția filmelor a fost făcută în acest fel ca spectatorul român să poată să-și facă o imagine obiectivă asupra stării reale a cinematografului rusesc. În orice caz, a spus el, se poate vorbi despre diversitatea de direcții pe care merg regizorii ruși.

Producătorul Natalia Mokrițkaia a menționat că cinematograful rusesc se bucură de sprijinul financiar din partea statului, Ministerul Culturii investind în arta fimului 150 milioane de dolari anual, în plus, alte 100 milioane sunt investite de către companii private, prin Fundația ”Kino”.

Cineaștii ruși au lăudat calitatea filmelor de autor românești și, între altele, faptul că regizorii români reușesc să facă filme bune cu banii mai puțini – un motiv pentru a lua exemplul după ei, au spus Nataliei Mokrițraia. În opinia ei ”la ora actuală, filmul românesc de autor este cel mai bun în Europa” și viitorul acestuia este ”strălucit”.

Potrivit cineaștilor ruși, în prezent, există posibilități, inclusiv cele financiare, pentru a relua colaborarea ruso-română în domeniul artei cinematografice.

Programul Săptămânii Filmului Rusesc din București (Cinemateca ”Eforie”, Strada Eforie nr. 2; intrarea liberă):

30 octombrie
19.00 – ÎN SLUJBA LUI PETRU CEL MARE

31 octombrie
17.30 – FRONTIERA BALCANICĂ
19.00 – PROIECTUL

1 noiembrie
17.30 – SUPRAVIEȚUIRE ÎN CONDIȚII DIFICILE
19.00 – ECHIPAJUL

2 noiembrie
17.00 – VIAȚA VEȘNICĂ A LUI ALEXANDR HRISTOFOROV
19.00 – SALT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875068