Hot News
Putin a anunțat îndeplinirea sarcinilor Rusiei în Siria
15/11
SUA au amenințat Egiptul cu sancțiuni pentru cumpărarea avioanelor rusești, Su-35
15/11

Cum a luptat contraspionajul rus cu spionii din armată

Foto: RIA Novosti

Fostul șef al Departamentului de contrainformații militare al FSB, general-colonelul Aleksandr Bezverhnii (în imagine), a dezvăluit că, la începutul anilor 2000, ofițerii de contrainformații ruși au abătut, în mod abil, atenția serviciilor de informații străine de la modul în care se lucra, în Rusia, la crearea de arme unice. Potrivit acestuia, în consecință, “colegii” străini, “la un moment dat, au avut impresia că ei știu totul și că dețin întreaga informație”. Aceasta a durat până la discursul istoric al lui Vladimir Putin, din martie 2018, când a anunțat că Rusia a dezvoltat și deține noi tipuri de arme.

Luând cuvântul la prezentarea cărții scriitorului Aleksandr Bondarenko, ”Agenții militari”, generalul FSB a mai mărturisit că, în anii ‘90, contraspionajul militar a reușit să contracareze tentativele serviciilor speciale străine de a racola agenți din interiorul armatei ruse.

Zădărnicind planurile serviciilor occidentale

Aleksandr Bezverhni a calificat operațiunile de prevenire a racolărilor că fiind una dintre direcțiile prioritare ale contraspionajului. Potrivit spuselor sale, în anii ’90, constraspionajul s-a luptat cu încercările serviciilor de spionaj străine de a crea o importantă rețea de agenți în Forțele Armate ruse. ”Un exemplu elocvent în acest sens: mulți au crezut că serviciile speciale vor reuși – pe umerii trupelor care urmau să plece din Europa de Est, din RDG – să racoleze agenți, să creeze aici anumite oportunități de spionaj. Sunt ferm convins că nu au reușit”, a adăugat el, cu aluzie la sistemul sever al măsurilor de contraspionaj.

”Mai pe înțelesul tuturor, am organizat înscenări, i-am băgat în ceață (dezinformare, n.r.), le-am deviat atenția spre situații operative create de noi”, a relatat fostul șef al contrainformațiilor. ”La un moment dat, serviciile străine au fost convinse că știu tot și că dețin tot”, a continuat generalul FSB, arătând că principalul instrument de racolare folosit de serviciile străine a fost șantajul, dar și promisiunea unor recompense considerabile.

Un trădător prins

În același timp, Bezverhnii consideră trădarea cea mai gravă infracțiune, menționând că, a condus personal interogatoriul la care a fost supus, în 2004, fostul agent GRU, Serghei Skripal, la penitenciarul Lefortovo. ”Un om care a decis să lucreze pentru alt stat este trădător. Despre Skripal, de care ați auzit cu toții, se vorbește des. S-a întâmplat că eu, personal, m-am ocupat de el, am fost primul care l-am interogat. Aveam în fața ochilor un individ care a trădat un număr foarte mare de lucrători ai spionajului militar și care a distrus soarta a foarte multor oameni”, a spus generalul (Skripal a fost grațiat în 2010 și, în urma schimbului cu agenți secreți dintre Rusia și SUA, a plecat în Marea Britanie – n.r.).

El a precizat că selectarea candidaților pentru constraspionaj presupune un sistem complex și dificil, cu teste, inclusiv poligraf și multe recomandări. La retragerea din activitate, foști angajați ai constraspionajului ocupă funcții în conducerea țării, inclusiv în administrația prezidențială.

RBK menționează că Bezverhnii a condus contraspionajul militar al FSB din anul 2000 până în 2015, iar, în servicii, s-a aflat din anii ’70.

 

1 Comment

  1. basarabeanu spune:

    Russia ii place sa aiba tradatori[spioni] dar sa nu fie tradata de nimeni tradatorii sa fie din rindul altor state cum ar fi SNOWDEN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875187