Hot News
Autoizolare: Cinci sfaturi de la un legendar cosmonaut
13/04
În urmă cu 75 de ani, Armata Roșie a eliberat Viena
14/04

Care este ”secretul” unei cozi lungi de ambulanțe, la Moscova?

Foto: Reuters

O coadă lungă de ambulanțe, la Moscova, ale cărei fotografii și videoclipuri i-au făcut să triumfe pe unii dintre jurnaliștii de televiziune din București, care tot caută nod în papură atunci când vine vorba de Rusia și de situația infectării cu coronavirus, de acolo – se explică simplu și dezamăgitor pentru cei care practică un jurnalism de doi bani. În primul rând, după cum se vede, aceștia nu fac distincție între două lucruri diferite: una este un șir de ambulanțe cu oameni vii, dar bolnavi și care urmează, totuși, să primească îngrijiri medicale și cu totul altceva ar fi un șir de dricuri cu cadavre – precum se întâmplă, din păcate, în alte părți ale lumii…

Așadar, sâmbăta trecută, s-a format o coadă de aproximativ 60 de ambulanțe, dar nu în fața unui ”spital de campanie”, precum, în mod greșit, s-a relatat la unele posturi TV din București, ci la ieșirea din Moscova, în fața Centrului Clinic pentru Înalte Tehnologii al Agenției Federale Medicale și Biologice din Himki (oraș-satelit al Moscovei, Regiunea Moscova), care a fost reprofilat special pentru a primi doar pacienți cu coronovirus și pentru a-i trata în regim staționar (procedeu de tratament al acestei boli pe care se pune accent în Rusia). Acumularea de mașini se explică printr-o creștere accentuată a fluxului de pacienți cu Covid-19, din ultimele zile. În prezent, toate spitalele și stațiile de ambulanță din Moscova funcționează intensiv.

Centrului Clinic pentru Înalte Tehnologii al Agenției Federale Medicale și Biologice din Himki (Regiunea Moscova), reprofilat pentru a primi pacienții cu infecție de coronavirus/ Foto: rbc.ru

Potrivit Staff-ului operativ pentru combaterea coronavirusului , toți pacienții care se aflau în ambulanțe au fost internați în spital, pentru tratament.

La Moscova, există 17 spitale municipale mari, cu un regim staționar; în plus, cei infectați cu Covid-19 mai sunt primiți la spitale private și în stațiuni cu statut federal. Peste 1700 de moscoviți sunt supuși unui tratament la domiciliu.

La ora actuală, în Rusia, au fost identificate 18.352 de cazuri de boală Covid-19; 149 de pacienți au murit și 1473 au fost vindecați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875053