Ioan Popa: Înviere

Ioan POPA

ÎNVIERE

Un vis din noaptea necuprinsă
Mă înfioară. Încă-l ştiu:
În strâmt cavou zăceam pus, însă
În acel aspru loc, pustiu,

Cum stam întins pe piatra rece
În a mormântului cămară,
Simt sufletul prin zid cum trece
Şi m-am trezit din criptă afară.

Prin mine vântul străbătea,
Dar pe cărare văd, în zori,
Mergea o doamnă. În ceață ea
Se clătina adeseori.

Ți-am cunoscut cernit văl, trena,
Cu flori pe braț, în mers plângeai,
Cum la Isus, Magdalena,
Tu la mormântul meu veneai.