Hot News
IMG_8707
Sberbank: PIB-ul Rusiei va scădea cu 4,2%, în 2020
05/05
Unjurnalistneobosit-e1529325180745
Corneliu Vlad: Wuhan sau New York?
05/05

Guvernul Germaniei va susține companiile participante la proiectul Nord Stream-2

RIAN_5904052.HR.ru_d_850

Foto: RIA Novosti:

Guvernul Germaniei păstrează o poziție favorabilă proiectului Nord Stream-2, mizând pe finalizarea lui și continuând să asigure susținere politică tuturor companiilor participante, se arată într-un răspuns formulat de Executivul federal, la o solicitare depusă în Bundestag de fracțiunea ”Alternativa pentru Germania”. Documentul a fost postat pe site-ul oficial al Parlamentului german, scrie TASS.

«Din punctul de vedere al Guvernului Germaniei, este vorba, ”în primul rând, despre un proiect comercial”. Guvernul federal nu știe în momentul actual dacă proiectul va fi realizat tehnic, dar pornește de la premisa că Nord Stream-2 va fi dus la bun sfârșit. Guvernul va continua să acorde susținere politică firmelor participante la proiect», se subliniază în răspuns.

Autoritățile germane nu consideră că încetinirea lucrărilor de construcție amenință securitatea energetică a Germaniei. ”Infrastructura Germaniei este destul de diversificată pentru a asigura alimentarea țării cu resurse energetice pe durata stopării construcției”, se menționează în același document.

Berlinul a repetat că respinge din principiu sancțiunile extrateritoriale ale Statelor Unite împotriva Nord Stream-2, dar că nu intenționează să ceară socoteală Washingtonului pentru încetinirea ritmului de realizare a proiectului, situație generată, în opinia deputaților din partea ”Alternativei pentru Germania”, de restricțiile impuse de Statele Unite. ”Nu, Guvernul nu are astfel de planuri”, se subliniază în răspunsul Executivului german. În același timp, Guvernul de la Berlin a precizat că nu consideră că ”politica germană reprezintă o amenințare pentru NATO în chestiunea realizării proiectului Nord Stream-2”.

Gazoductul Nord Stream-2 include două conducte, cu o capacitate totală de 55 miliarde metri cubi de gaze pe an. Magistrala de transport al gazelor rusești pornește de pe malul rusesc al Mării Baltice până în Germania. Partenerii europeni ai Gazpromului sunt companiile germane Uniper și Wintershall, grupul austriac OMV, cel francez Engie și gigantul olandez Shell.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 3500710