Ambasadorul Federației Ruse: Niciun scop agresiv în privința României sau la nivel global. Spicuiri din videoconferința de presă

În cadrul videoconferinței de presă care a avut loc cu prilejul Zilei Rusiei, de 12 iunie, Ambasadorul Rusiei în România, VALERI KUZMIN, a răspuns numeroaselor întrebări primite de la ziariștii români. În completarea știrilor deja publicate de noi, în legătură cu această conferință de presă, spicuim și altele fragmente relevante din discursul diplomatului rus.

Respingând agresiunea informațională asupra istoriei

Pentru Rusia, acest an are o semnificație deosebită, a spus șeful misiunii diplomatice ruse. Fiind anunțat ca un an jubiliar, el este dedicat celei de-a 75-a aniversări a Victoriei popoarelor sovietice în cel mai groaznic război din istoria omenirii, cel de-al Doilea Război Mondial, pe care noi îl numim Marele Război pentru Apărarea Patriei.

În perioada în care Rusia aniversează acest eveniment de o mare semnificație, ne-am confruntat cu tentative de rescriere a istoriei acestui război, de a așeza pe același rând agresorul și victima. Nu vreau să vă încarc cu date statistice, amintesc doar că în URSS, din cauza războiului, au murit 27 milioane de oameni, au fost distruse circa 1700 de orașe, plus aproape 70.000 de sate și comune. Au fost și multe alte victime, pierderi, distrugeri suferite de poporul sovietic.

Doresc, totuși, să atrag atenția asupra unui aspect: în spatele meu se află drapelul Rusiei, iar alături, o replică, reproducerea exactă a steagului Victoriei, adică a unuia dintre cele desfășurate deasupra Reichstagului, în centrul Berlinului învins, în primele zile ale lunii mai 1945, de către soldații Armatei Roșii. Stindardul a aparținut corpului 79 de pușcași al Armatei a 3-a de atac a Frontului-1 Belarus. De ce îl consider simbolic, plasându-l alături de drapelul Federației Ruse?

Problema este că atunci când noi am marcat aniversarea Victoriei, la 9 mai, unul dintre cei mai mari agregatori ai Internetului – Facebook – a început să elimine fotografiile cu momentul arborării acestui steag sovietic deasupra Reichstagului pe motiv că este conținut ”incorect”. Un gest însoțit de tot felul de declarații. Acea perioadă s-a remarcat printr-o intensificare a activității a tot felul de falsificatori ai istoriei, care încearcă să nege contribuția determinantă a poporului sovietic la Victorie, care încearcă să acuze URSS chiar de declanșarea acestui război.
Relativ recent, a fost adoptată o rezoluție a Parlamentului European, unde Uniunii Sovietice i se atribuie responsabilitatea pentru faptul că, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au avut loc genocid, asasinări în masă, vărsări de sânge, etc. După părerea mea, este o afirmație calomnioasă și profanatoare, ce contrazice datele istoriei. Practic, în această rezoluție – ca să nu mai vorbim și de alte declarații ale unor lideri polonezi și, în ultimul timp, ucraineni – au răsunat afirmații cum că Rusia de astăzi ar trebui să se căiască pentru Victorie, că ea ar fi declanșat războiul, ocupând tot și așa mai departe. Se pare că pentru autorii rezoluției nu există hotărârea Tribunalului de la Nürnberg, devenită parte a dreptului internațional, nu contează relatările martorilor oculari că, spre exemplu, Armata Roșie a fost cea care a pus capăt Holocaustului, eliberându-i pe prizonierii din lagărele morții. Pentru ei nu există documente istorice.

Mulți ne întreabă până când va asista pasivă Rusia la toate acestea, în actuala conjunctură.

Poziția Parlamentului european nu este numai incorectă, ea este mincinoasă, falsifică adevăratele fapte istorice, confirmate de documente. Dezbaterile despre rolul fatal, cel mai pernicios al Pactului Molotov-Ribbentrop, care ar fi fost semnalul când Germania hitleristă și Uniunea Sovietică comunistă au atacat, împreună, Polonia. Toate evenimentele istorice trebuie interpretate din perspectiva respectivei epoci istorice. Privind obiectiv la această perspectivă, vedem cum, cu un an înainte de asta, democrațiile coloniale (folosesc cu curaj această definiție) – Republica Franceză și Imperiul Britanic (acum, pe fondul evenimentelor din America și din Europa, a protestelor de masă împotriva rasismului și a tentativelor de a șterge memoria chiar sub forma unor opere de artă referitoare la acea epocă, este o definiție cât se poate de actuală) au permis regimului totalitar, dictatorial, nazist al lui Hitler să dezmembreze Cehoslovacia. Iar, la aceasta au participat, de asemenea, aliații lui polonezi, care aveau un acord cu Hitler – teribil de asemănător, în esența lui, cu Pactul Molotov-Ribbentrop – dar semnat încă din 1934.

Iar, cea mai mare premisă falsă, de la care pornesc falsificatorii istoriei, rezidă în existența unei presupuse alternative la ceea ce s-a întâmplat și anume la înfrângerea Germaniei hitleriste și eradicarea nazismului – sub forma construirii unor așa-numite state naționale sau a unei dezvoltări vagi . Nu a existat o asemenea alternativă, nu au fost asemenea perspective. Conform planurilor lui Hitler, începând cu ”Mein Kampf”, toate națiunile lumii, cu excepția ”superoamenilor” rasei ariene germane, superioară, erau sortite fie să dispară, fie să devină sclavi pe plantațiile sau în uzinele celui de-al Treilea Reich.

Despre contribuția determinantă a URSS în distrugerea Germaniei și a sateliților ei s-au spus foarte multe. Nu vă voi plictisi cu citate lungi, dar pot spune că, mai ales cu ocazia Zilei Victoriei, din 1945, atât președintele Statelor Unite, Harry Truman, cât și premierul Marii Britanii, Winston Churchill, i-au trimis mareșalului Stalin telegrame entuziaste de mulțumire pentru ”aportul eroic al puternicei Uniuni Sovietice la cauza civilizației și a libertății” – se avea în vedere distrugerea Germaniei naziste.

Cam în același spirit falsificator se înscriu acuzațiile cum că, o lungă perioadă de timp, URSS (cu proiectare acum pe Rusia) a ocupat Europa Centrală și de Est și țările baltice (care, încă dinainte de război făceau parte din Uniunea Sovietică). Sună oarecum convingător: într-adevăr, trupele sovietice au fost păstrate o bună perioadă de timp într-o serie de țări – să spunem, în Germania de Est, până la începutul anilor ’90. Numai că există o nuanță, mai precis sunt foarte multe asemenea nuanțe, dar toate de același tip. Nu a existat în istorie vreun precedent al unei ocupații, când cei ocupați, popoarele înrobite să dispună de stat propriu în toată regulă, de o industrie în plină dezvoltare, de știință și de educație. Populația s-a alfabetizat în întregime, s-au născut capodopere ale cinematografiei, ale literaturii. Unii scriitori, precum fostul președinte al Cehoslovaiei, Vaclav Havel, s-a născut ”sub biciul” acestei ocupații, și-a perfecționat opera…

Calitatea libertății este prezentată în calitate de acuzație la adresa Uniunii Sovietice și, implicit, la adresa Rusiei, aluzie la faptul că, poate, ar trebui organizat un fel de tribunal după modelul celui de la Nürnberg.

Referitor la așa ceva, dragi prieteni, nu pot spune decât că atunci când i-a trimis scrisoarea lui Stalin, cu două săptămâni înainte – încă din aprilie 1945 – Winston Churchill ordonase, deja, Comandamentului său militar să pregătească planul de atac asupra URSS, imediat după terminarea războiului. Acest plan a fost desemnat ca ”Inimaginabil/Unthinkable”. Cu toate acestea, pregătirile au început când în Germania se mai duceau încă lupte.

Acest gen de afirmații absurde, de tentative de extrapolare a percepțiilor noastre actuale asupra trecutului și, mai ales, de dezorientare a oamenilor care nu sunt la curent cu multe fapte, apare, ca să spunem așa, destul de lipsit de consistență. Prin urmare, obținem o imagine absolut denaturată, distorsionată a trecutului, de fapt a istoriei noastre postbelice comune, când, nu din inițiativa URSS, a fost declanșat Războiul Rece împotriva țării noastre și împotriva statelor care s-au dovedit aliații URSS-ului. Și, mai trebuie să vă spun că nu numai prezența trupelor sovietice, dar și extraordinara popularitate dobândită, după cel de-al Doilea Război Mondial, de ideea socialismului, a dreptății sociale, a egalității s-a simțit pretutindeni în Europa, inclusiv în Occident. Dar, în Occident, aceste sentimente au fost brutal înăbușite de CIA, MI-6 și de alte servicii speciale ale statelor occidentale. În Europa de Vest există și acum trupe de ocupație sub forma bazelor militare străine. Haideți să tragem concluzii în mod independent.

Pandemie sau o șansă pierdută de a uni eforturile noastre comune

Pandemia care a cuprins lumea are și o dimensiune politico-militară. Rusia îi păstrează în memorie pe aliații săi de coaliție antihitleristă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, apreciază ajutorul lor și acel spirit de unitate al coaliției, când cele mai importante puteri ale lumii, deși divizate de divergențe ideologice foarte adânci, s-au unit pentru a lupta împotriva unui rău comun.

În această ordine de idei, pandemia a oferit Occidentului colectiv – care include nu numai statele membre NATO, ci și Japonia și Australia – o șansă excelentă de a uni eforturile noastre comune nu doar în combaterea pandemiei, dar și în rezolvarea multor alte probleme acute cu care se confruntă omenirea. Din păcate, Occidentul colectiv nu a profitat de această șansă. Washingtonul a luat o poziție deosebit de distructivă: chiar în toiul pandemiei, a declarat ieșirea din importantul Tratat Cer Deschis, care a funcționa timp de 20 de ani și este, după părerea experților obiectivi, inclusiv cei americani, o măsură foarte importantă de încredere în domeniul militar. La Tratat participă peste 30 de țări și, firește, Statele Unite – care dispun de un potențial spațial puternic, dar nu mai sunt interesate de acest acord, în timp ce restul statelor sunt interesate. Apropo, zborurile care se efectuează deasupra teritoriului Rusiei sunt de trei ori mai multe decât cele pe care le efectuează avioanele rusești deasupra statelor vest-europene sau a SUA.

Dar, în ce privește Statele Unite, acest lucru se înscrie pe deplin în strategia lor de distrugere a sistemului de stabilitate strategică globală. Anul trecut, ele s-au retras unilateral din Tratatul de limitare a rachetelor cu rază medie și mai scurtă de acțiune (INF), care a eliberat Europa de periculoasa confruntare nucleară existentă din vremurile războiului rece, dintre URSS și blocul NATO. Iar, la propunerea Rusiei privind un moratoriu reciproc pentru amplasarea unor asemenea rachete în Europa, chiar fără a avea un acord, nu am primit răspuns nici de la SUA, nici de la NATO.

Din punctul de vedere al Federației Ruse, toate acestea formează un tablou general în care, pentru securitatea noastră națională, apar din ce în ce mai multe riscuri. În plus, trebuie ținut minte că, încă în 2002, Statele Unite s-au retras din Tratatul Anti-rachete Balistice (ABM-3) semnat, de asemenea, în anii războiului rece. Acum, în proiectul noii Strategii Naționale de Apărare, este scris că România, pornind din anul 2015, a început să contracareze ”acțiunile agresive ale Rusiei”, etc., pentru că a făcut asta și asta… Reamintim că Acordul privind instalarea bazei de la Deveselu a fost semnat cu mult înainte de izbucnirea crizei din Ucraina, adică în anul 2011. Un acord asemănător a fost semnat, mai târziu și cu Polonia – acolo, lucrările de construcție încă nu sunt finalizate. Și, nu este vorba de o simplă bază militară, ci de o bază a sistemului global american de apărare anti-aeriană. Deci, ca o concluzie – încă cu mult timp înainte de așa-zisele ”amenințări” din partea Rusiei, cu mult înainte de, chipurile, ”supra-militarizarea Crimeii”, etc., etc., această activitate a fost începută și a avut loc în perimetrul granițelor Rusiei.

Nciun scop agresiv în privința României

Am primit și alte întrebări, inclusiv din Constanța, în speță, dacă românii care locuiesc în vecinătatea bazelor americane ar trebui să aibă motive de a se teme de vreun răspuns din partea Rusiei.

Nu vreau să vă spun că bazele străine sunt un lucru bun, am mai spus, deja, că, în opinia mea, este o formă de ocupație străină. Nu vreau să vă spun că acestea sunt un fel de rezervații naturale inofensive pe unde este, pur și simplu, interzisă trecerea. Spun doar un singur lucru: Rusia nu urmărește niciun scop agresiv – nici în bazinul Mării Negre, nici, concret, în privința României și nici la nivel global.

Dar, pe fundalul acelei distrugeri treptate, dar sistematice a sistemului de tratate internaționale în domeniul controlului și al reducerii armelor de distrugere în masă, Rusia a propus, încă în ianuarie, prin vocea președintelui său, Vladimir Putin, ideea organizării – în acest an jubiliar, la cea de-a 75-a aniversare a Victoriei asupra Germaniei naziste – unui summit al liderilor celor cinci puteri nucleare fondatoare ale Organizației Națiunilor Unite. Credem că, în cadrul acestei consfătuiri, am putea să reluăm un dialog asupra problemelor stabilității strategice globale ale cărei elemente de bază sunt, la ora actuală, distruse sau puse sub semnul întrebării.

Ultimul mare Tratat – așa-zisul Start-3, cu privire la limitarea armamentului ofensiv strategic – semnat de către Rusia și SUA în urma cu zece ani, are termen de expirare la începutul anului următor. Până în prezent, toate propunerile noastre de a prelungi în mod automat acest Tratat – chiar dacă nu suntem mulțumiți de anumite aspecte de asigurare a stabilității globale – și de a începe negocieri asupra unor alte posibile formate nu au avut nicio reacție pozitivă. Noi am auzit: aduceți-i la masa negocierilor pe chinezi și atunci vom discuta. China nu este interesată de asemenea negocieri. Este un stat suveran. În același timp, tratatul existent – deși nu este ceva ideal – este, totuși, ultimul factor care reduce pericolul izbucnirii unui conflict nuclear global.

Acum, s-a ajuns la o înțelegere prealabilă că, la 22 iunie, la Viena, se vor relua discuțiile ruso-americane – la care vor participa diplomați și experți militari din ambele țări – asupra sorții Tratatului Start-3, discuții cu privire la posibilitățile din această sferă. Asemene întâlniri au mai avut loc, dar din ce în ce mai rar. Ultima s-a desfășurat în ianuarie, acest an. Să așteptăm ceva spectaculos de la noua întâlnire? Deocamdată, nu avem niciun semnal din acest punct de vedere. Mai curând, discuții decât negocieri…

Pandemia și măsurile de susținere

Un grup de întrebări primite de la ziariști români, a mai spus Valeri Kuzmin, se referă la măsurile luate de guvernul rus pentru a-și susține cetățenii și mediul de afaceri, care au avut de suferit din cauza pandemiei de Covid-19. În acest context, au fost plătite ca zile lucrătoare 45 de zile, adică o lună și jumătate (de la 1 aprilie la 15 mai) – anunțate ca fiind nelucrătoare, adică pe toată perioada de carantină.

O atenție deosebită a fost acordată familiilor cu copii – pentru sprijinirea acestora, în diferite forme, au fost alocate 220 miliarde de ruble (2,8 miliarde de euro). Au fost introduse plăți suplimentare pentru medici și personalul medical (câte 890 de euro pentru medici și 445 de euro pentru personalul medical, lunar) și au fost majorate indemnizațiile de șomaj. O serie de avantaje și de înlesniri au fost acordate pentru sprijinirea IMM-urilor – li s-au alocat granturile pentru plata salariilor (cu condiția păstrării personalului în proporție de cel puțin 90%) și s-au amânat termenele pentru achitarea chiriilor și a impozitelor. A fost prelungită și perioada în care întreprinderile mici și mijlocii nu pot să-și declare falimentul.

O serie de măsuri, însumând o finanțare de peste 500 miliarde de ruble (6,4 miliarde de euro), prevede acordarea ajutorului unor sectoare din economia națională și regiunilor, pentru a atenua efectul pandemiei.

Economia rusă rezistă

Potrivit Ambasadorului, economia rusă are, totuși, de suferit în perioada următoare. Dacă, în anul 2019, creșterea PIB-ului țării a fost la nivelul de 1,3%, iar în primul trimestru al anului curent, de 1,6% (locomotivele creșterii fiind agricultura, industria alimentară și cea chimică), din cauza crizei provocate de pandemie, se așteaptă o scădere a ritmului de dezvoltare de circa 12%, în comparație cu indicele anului precedent (pronosticurile pentru SUA sunt de 15%, iar, pentru Germania, de 11%); din aceste date, reiese că economia rusă rezistă destul de bine. Acest lucru a fost posibil datorită faptului că Rusia, în decurs de 6 ani, de când funcționează în regimul de sancțiuni ilegale, a acumulat o rezervă de aur și valută în valoare de 560 de miliarde de dolari. În același timp, diplomatul a precizat că ponderea veniturilor provenite din exportul petrolului și al gazelor naturale ajunge în vistieria statului la 40%, cu o scădere, în perspectivă, de până la 35%.
Și, încă un aspect semnificativ: cheltuielile pentru apărare au un trend descendent, ajungând, în 2019, la 2,9% din PIB.

Semne pozitive în comerțul ruso-român

În acest context, Valeri Kuzmin a numit drept încurajatoare perspectivele schimburilor comerciale ruso-române al căror volum, în 2019, a însumat 4,6 miliarde de dolari și, deși a scăzut cu 5%, în comparație cu anul 2018, în primul trimestru al acestui an, a crescut cu 0,5%, comparativ cu perioada respectivă a anului precedent. ”Toate acestea sugerează speranța că, în urma pandemiei, legăturile de afaceri dintre țările noastre se vor restabili și chiar se vor întări – totul depinde de eforturile noastre comune”, a remarcat diplomatul.

Când dialogul politic interstatal este slab

Trecând în revistă ansamblul relațiilor bilaterale, Ambasadorul rus s-a referit la vizita în România, în 2019 – pentru prima dată, după o pauză prelungită – a unei delegații de parlamentari ruși. A fost o delegație a Grupului de prietenie cu România al Dumei de Stat, invitată de Grupul de prietenie cu Federația Rusă al Parlamentului român. ”Rezultatele vizitei au fost pozitive, a recunoscut șeful misiunii diplomatice ruse. Părțile au fost de acord: dialogul interparlamentar trebuie continuat, mai ales în condițiile în care dialogul politic interstatal este slab. Pentru acest an a fost programată vizita delegației române în Rusia, dar a intervenit pandemia. Însă, vom lucra în continuare, pentru a întreține aceste contacte importante.”

Diplomatul a apreciat evoluția bună a relațiilor culturale și științifice care au avut loc înainte de pandemie, menționând rolul artei ca fiind lider în această privință. Contactele culturale s-au sprijinit, într-o mare măsură, pe inițiativa privată, dând drept exemplu turneul ansamblului folcloric din Vrancea prin orașele Rusiei. Colaborarea în alte domenii nu ”strălucește” – de exemplu, proiectul protocolului de cooperare în sfera învățământului, începând din 2017, se mai analizează, încă, în instituțiile României…