Hot News
Cele mai corupte regiuni ale Rusiei
19/06
Asistenta în bikini a devenit imaginea unul brand din lumea modei
20/06

Vladimir Putin: 75 de ani de la Marea Victorie. Răspunderea noastră comună față de istorie și viitor

Președintele rus, Vladimir Putin, a scris un articol special pentru publicația americană The National Interest, dedicat celei de a 75-a aniversări a Victoriei asupra Germaniei naziste/ Foto: TASS

Susținătorii ideii de revizuire a circumstanțelor care au condus la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial subminează fundamentul întregii structuri a Europei de astăzi. Este un punct de vedere exprimat de președintele Rusiei, Vladimir PUTIN, în articolul său dedicat istoriei celui de-al Doilea Război Mondial. Materialul a apărut în paginile revistei americane The National Interest sub titlul ”Vladimir Putin: The Real Lessons of the 75th Anniversary of World War II” . Vă prezentăm o versiune mai amplă a acestui articol.

”Din păcate, acest lucru indică o politică deliberată menită să distrugă ordinea mondială postbelică, a cărei creare a fost o problemă de onoare și de responsabilitate a statelor, unii dintre reprezentanții cărora au votat pentru această rezoluție falsă”, scrie liderul rus, comentând pașii anumitor politicieni. Putin explică faptul că a avut în vedere rezoluția Parlamentului European adoptată la 19 septembrie anul trecut, ai cărei autori și susținători încearcă, de fapt, să pună semnul egalității între URSS și Germania nazistă.

”Cei care pun intenționat acest consens postbelic sub semnul întrebării subminează singuri bazele întregii Europe postbelice”, arată președintele Rusiei.

”Crearea sistemului de relații internaționale contemporan reprezintă unul dintre cele mai importante rezultate ale celui de-al Doilea Război Mondial. Chiar cele mai insurmontabile divergențe – geopolitice, ideologice, economice – nu ne privează de posibilitatea de a căuta forme de coexistență și interacțiune pașnice, dacă există dorință în acest sens”, se arată în articol.

”Lumea traversează astăzi vremuri destul de neliniștite. Totul se schimbă – de la raportul de forțe și influență pe arena mondială, la bazele sociale, economice și tehnologice ale societăților, țărilor și chiar ale continentelor. În trecut, schimbări de asemenea amploare nu au avut, practic, lor, fără mari conflicte armate, fără o confruntare de forță pentru construirea unor noi ierarhii globale. Grație înțelepciunii și perspicacității Statelor aliate a devenit posibilă crearea unui sistem care s-a abținut de la manifestări extreme ale unei asemenea rivalități obiective, istoric specifice dezvoltării lumii”, este convins președintele Rusiei.

”Misiunea noastră – a tuturor celor care își asumă responsabilitate politică și, înainte de toate, a reprezentanților statelor învingătoare în cel de-al Doilea Război Mondial – rezidă în a garanta că sistemul nostru va fi păstrat și îmbunătățit”, scrie Putin. ”Astăzi, ca și în 1945, esențial este să dăm dovadă de voință politică și să dezbatem viitorul împreună. Colegii noștri [președintele Chinei] Xi Jinping, [președintele Franței, Emmnuel] Macron, [președintele SUA, Donald] Trump și [premierul Marii Britanii, Boris] Johnson – au susținut inițiativa Rusiei de a organiza o întrevedere a celor cinci puteri nucleare, membre permanente ale Consiliului de Securitate al ONU. Le suntem recunoscători și sperăm că întrevederea personală se va desfășura cât se poate de curâng”, a adăugat președintele Rusiei.

Documente de război

Rusia îndeamnă toate țările să accelereze procesul de desecretizare a arhivelor care se referă la perioadele antebelice și de război, și este gata pentru o largă colaborare internațională pe această temă, a afirmat președintele Rusiei.

El a arătat că o serie de țări ”preferă să dea uitării acordurile semnate de naziști și de politicieni occidentali, ca să nu mai vorbim despre a oferi evaluare juridică sau politică unei asemenea colaborări, inclusiv și aprobare tacită – sau chiar asociere directă – a unor politicieni europeni în planurile barbare ale naziștilor”.

”Noi nu știm dacă există ceva ”protocoale” secrete sau anexe la acordurile încheiate de o serie de țări cu naziștii”, a subliniat Putin. Singurul lucru care ne rămâne este să îi credem pe cuvânt”. Printre altele, materialele referitoare la tratativele germano-britanice nu au fost încă desecretizate. ”În acest sens, cerem tuturor țărilor să accelereze procesul de desecretizare a arhivelor și de publicare a documentelor necunoscute anterior, referitoare la perioadele ante și postbelice, la fel cum a procedat Rusia în ultimii ani”, a precizat liderul rus, arătând că Rusia este gata pentru o amplă colaborare și proiecte de cercetare comune cu participarea istoricilor.

După cum subliniază președintele, nu există nici un fel de documente de arhivă care să demonstreze că Uniunea Sovietică ar fi luat în calcul posibilitatea de a ataca Germania în mod preventiv.

”La elaborarea acestui material au fost folosite multe dintre noile materiale recent descoperite și desecretizate. Iată de ce pot afirma cu toată responsabilitatea: nu există documente de arhivă care să confirme suspiciunea potrivit căreia URSS ar fi intenționat să pornească un război preventiv împotriva Germaniei”, scrie liderul de la Kremlin.

Din câte cunoaște el, comandamentul forțelor armate sovietice se ghida, într-adevăr, după o doctrină ce presupunea, în caz de agresiune, o rapidă respingere a acțiunilor inamicului Armatei Roșii, trecerea acesteia în ofensivă și ”ducerea războiului pe teritoriul inamicului”. ”Dar asemenea planuri strategice nu presupuneau vreo intenție de a ataca prima Germania”, arată Putin.

Contribuție determinantă la înfrângerea nazismului

Președintele a subliniat că URSS și Armata Roșie au avut o contribuție determinantă la înfrângerea Germaniei naziste în anii celui de-al Doilea Război Mondial, oricât ar încerca unii să demonstreze contrariul în zilele noastre.

”Indiferent cine ar încerca să demonstreze, astăzi, contrariul, Uniunea Sovietică și Armata Roșie au avut cea mai importantă și determinantă contribuție la înfrângerea nazismului”, a subliniat Putin. ”Au fost eroi care, încercuiți de dușman, au luptat până la ultimul la Belostok și Moghiliov, Uman și Kiev, Viazma și Harkov. Au început ofensiva lângă Moscova și Stalingrad, Sevastopol și Odessa, Kursk și Smolensk. Au eliberat Varșovia, Belgrad, Viena și Praga. Au luat cu asalt Keningsberg și Berlin”.

Putin a subliniat că ”luptăm pentru adevărul autentic, neînfrumusețat și albit despre acest război”. Potrivit spuselor sale, ”acest adevăr național, omenesc, aspru, amar și necruțător, ne-a fost transmis nouă de scriitorii și poeții care au trecut prin focul și iadul încercărilor de pe front”.

Președintele a adăugat că pentru generația lui, ca și pentru mulți dintre concetățenii lui, proza și poeziile din tranșee au lăsat în suflet o urmă de neșters. ”Să-i onorezi pe veteranii care au făcut tot posibilul de dragul Victoriei, să-i pomenești pe cei care au murit pe câmpul de luptă a devenit obligația noastră morală”, a concluzionat șeful statului rus.

Obligații față de aliați

Uniunea Sovietică și-a respectat pe deplin obligațiile față de aliați în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Armata Roșie eliberând popoarele Europei de fascism, a spus președintele rus.

„Uniunea Sovietică își respecta pe deplin obligațiile față de aliați și întindea întotdeauna o mână de ajutor”, a spus Putin. Potrivit acestuia, Armata Roșie sprijinea debarcarea trupelor anglo-americane în Normandia, desfășurând operațiunea de mari proporții, ”Bagration”, în Belorussia, iar, în ianuarie 1945, croindu-și calea spre fluviul Oder, a pus capăt ultimei ofensive puternice a Wehrmacht-ului de pe Frontul de Vest, în Ardennes. „La trei luni de la victoria asupra Germaniei, URSS, în deplină conformitate cu acordurile de la Yalta, a declarat război Japoniei și a învins armata Kwantung care număra peste un milion de militari”, a subliniat șeful statului.

După cum a amintit președintele, încă în iulie 1941, conducerea sovietică a anunțat că scopul războiului împotriva Germaniei fasciste nu a fost doar să elimine amenințarea apărută asupra URSS, ci și „să ajute toate popoarele Europei care suferă de jugul fascismului german”. „Spre jumătatea anului 1944, inamicul a fost, practic, expulzat din aproape tot teritoriul sovietic. Cu toate acestea, inamicul trebuia să fie distrus în bârlogul său”, a scris Putin. „Prin urmare, Armata Roșie și-a început misiunea eliberatoare din Europa”. ”Acest lucru a salvat națiuni întregi de la distrugere și înrobire, precum și de groaza Holocaustului. Au fost salvate cu prețul a sutelor de mii de vieți ale soldaților sovietici”, a spus președintele Federației Ruse.

El a solicitat „să nu uităm de enorma asistență materială pe care URSS a oferit-o țărilor eliberate pentru eliminarea amenințării foamei și pentru reconstruirea economiei și a infrastructurii”. „Acest lucru a fost făcut într-un moment în care cenușa se întindea la mii de kilometri de la Brest până la Moscova și Volga. De exemplu, în mai 1945, guvernul austriac a cerut URSS să ofere produse alimentare pentru că nu știa cum să-și hrănească populația în următoarele șapte săptămâni rămase până la o nouă recoltă „, a precizat liderul rus. „Cancelarul federal al guvernului interimar al Republicii Austria, Karl Renner, a numit acordul conducerii sovietice pentru a trimite alimentele drept un act salvator pe care austriecii nu îl vor uita niciodată”, a spus președintele rus.

Apariția revizionismului

Manifestările revizionismului istoric din Occident în privința rezultatelor celui de-al Doilea Război Mondial reprezintă un pericol, pentru că denaturează în mod grosolan și cinic înțelegerea principiiilor dezvoltării pașnice, consfințite la conferințele de la Yalta și San Francisco (statul California), a afirmat președintele Rusiei.

”Statele învingătoare ne-au lăsat un sistem devenit chintesența căutărilor intelectuale și politice a câtorva generații. Suita de conferințe – de la Teheran, Yalta, San Francisco și Potsdam – au pus bazele lumii unde timp de 75 de ani nu au fost războaie globale, în pofida celor mai acute divergențe”, a amintit șeful statului.

”Revizionismul istoric, în special pe tema celui de-al Doilea Război Mondial și a rezultatului lui, ale cărui manifestări se observă acum în Occident, reprezintă un pericol, pentru că denaturează în mod grosolan și cinic înțelegerea principiilor dezvoltării pașnice, consfințite la conferințele de la Yalta și San Francisco”, a arătat Putin. ”Principala reușită istorică a întâlnirii de la Yalta și a altor decizii ale acelor vremuri este acordul privind crearea unui mecanism care să permită marilor puteri să reglementeze disensiunile, fără să iasă din cadrul diplomației”, a continuat președintele Rusiei.

Putin a amintit despre conflictele de anvergură din lumea secolului XX și despre dezvoltarea armelor nucleare, capabile să distrugă planeta. ”Cu alte cuvinte, reglementarea disputelor cu ajutorul forței devine nepermis de periculos. Iar învingătorii din cel de-al Doilea Război Mondial înțelegeau acest lucru. Realizau acest lucru și erau conștienți de responsabilitatea pe care o poartă față de omenire”, a insistat președintele Rusiei.

Într-o măsură sau alta, toate marile puteri ale lumii au purtat responsabilitatea pentru izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial și este nedrept să afirmi că pretextul a fost pactul Molotov Ribbentrop, a afirmat Putin.

”Al Doilea Război Mondial nu s-a întâmplat brusc, nu a început pe neașteptate sau fără nici un motiv <… >El a fost rezultatul unei serii întregi de tendințe și factori ale politicii mondiale din acele vremuri”, scrie liderul rus. Potrivit spuselor sale, principalii factori care ”au predeterminat una dintre cele mai mari tragedii din istoria omenirii au fost egoismul statelor, lașitatea, politica de împăciuire a agresorului care devenea tot mai puternic, dar și nedorința elitelor politice de a găsi un compromis”.

”Din această cauză este nedrept să afirmi că vizita de două zile la Moscova a ministrului nazist al afacerilor externe [Joachim von] Ribbentrop a fost principala cauză a izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial. Într-o oarecare măsură, toate marile state poartă responsabilitatea pentru începutul lui. Fiecare dintre ele a comis greșeli fatale, crezând cu aroganță că îi va putea păcăli pe ceilalți, asigurând avantaje unilaterale doar pentru sine sau că va fi ferită de catastrofa mondială ce se apropia”, a subliniat Putin.

”Iar această miopie, refuzul de a crea un sistem colectiv de securitate a costat milioane de vieți omenești și pierderi uriașe”, a arătat președintele Rusiei.

Demersurile Occidentului

În articolul său, Putin atrage atenția asupra faptului că țările Occidentale au contribuit la declanșarea de către Germania nazistă a celui de-al Doilea Război Mondial.

Liderul rus amintește despre ”un fapt evident”. ”Principalele cauze ale celui de-al Doilea Război Mondial decurg, în special, din deciziile luate după Primul Război Mondial. Tratatul de pace de la Versailles {1919} a devenit pentru Germania un simbol al unei nedreptăți crunte. În esență, el presupunea că țara va fi lăsată să fie jefuită, va fi obligată să plătească aliaților occidentali reparații incomensurabile, care i-ar fi epuizat economia”, a subliniat Putin.

Potrivit estimărilor sale, ”umilirea națională” a Germaniei a devenit ”un teren fertil” pentru creșterea tendințelor radicale. ”Naziștii au exploatat cu multă iscusință emoțiile oamenilor, construindu-și propaganda pe promisiunea de a scăpa Germania de ”moștenirea Versailles” și de a restabili măreția țării, antrenând, practic, poporul german în război. În mod paradoxal, statele occidentale, în special Marea Britanie și Statele Unite, au contribuit, direct sau indirec, la apariția acestei situații. Întreprinderile lor industriale și financiare au investit activ fonduri în fabricile și uzinele germane specializate în producție militară. În plus, numeroși aristocrați și politicieni din elita acestor state au susținut mișcările radicale, de extremă dreapta și naționaliste, aflate în ascensiune atât în Germania, cât și în Europa, în ansamblul ei”, a arătat președintele Rusiei.

Crimele colaboratorilor naziști

Crimele comise de complicii nazismului și de colaboraționiști nu-și găsesc nici o justificare, pentru ele nu există termen de expirare, a declarat președintele Rusiei.

”Și astăzi, poziția noastră rămâne neschimbată – acțiunile criminale ale complicilor regimului nazist nu pot fi justificate, pentru ele nu există termen de expirare. De aceea trezește nedumerire faptul că în unele țări oameni mânjiți de colaborarea cu naziștii sunt puși la egalitate cu veteranii celui de-al Doilea Război Mondial”, a constatat liderul rus. ”Cred că este de neconceput să pui semnul egalității între eliberatori și ocupanți”.

După cum a subliniat Putin, ”fenomenul rușinos” al colaboraționismului din anii de război ”s-a manifestat în toate țările europene”.

”Figuri precum Peten, Quisling, Vlasov, Bandera, acoliții și adepții lor, chiar dacă pozau în luptători pentru independența națională sau pentru eliberarea de comunist, nu sunt decât trădători și călăi. În monstruozitatea lor, ei și-au depășit frecvent stăpânii”, a adăugat Putin. ”În dorința lor de a servi în detașamentele speciale de pedeapsă ei îndeplineau cu plăcere cele mai inumane ordine. Ei poartă responsabilitatea pentru incidente sângeroase, precum execuțiile de la Babii Iar și masacrul de la Volîn, pentru incendierea localității Hatîn, pentru lichidarea evreilor în Lituania și Letonia”.

Numele celor căzuți

Trebuie stabilite numele tuturor cetățenilor Uniunii Sovietice care au căzut în cel de-al Doilea Război Mondial, a anunțat Putin.

”Trebuie continuată munca minuțioasă de stabilire a numelor și a soartei celor morți – soldați ai Armatei Roșii, partizani, cei care au activat în ilegalitate, prizonieri de război și deținuți din lagărele de concentrare, precum și cetățeni uciși de escadroanele morții. Este datoria noastră”, a indicat președintele Rusiei. Potrivit afirmațiilor sale, în acest proces un rol aparte îl joacă echipele de căutare, mișcările militar-patriotice și de voluntari, inclusiv proiecte precum baza electronică de date ”Memoria poporului”, care conține documente de arhivă. ”Și, desigur, trebuie o strânsă colaborare internațională pentru rezolvarea acestei misiuni umanitare”, a precizat șeful statului.

Putin a amintit că pierderile suferite de URSS în anii celui de-al Doilea Război Mondial s-au cifrat la aproape 27 milioane de oameni. ”URSS a pierdut fiecare al șaptelea dintre cetățenii ei, Regatul Unit – pe fiecare al 127-lea, iar Statele Unite – pe fiecare al 320-lea. Din păcate, această cifră a celor mai grele și mai triste pierderi ale Uniunii Sovietice nu este definitivă”, a subliniat președintele.

Curajul poporului

În anii războiului, pe front și în spatele frontului, poporul sovietic a făcut imposibilul, scrie Putin în articolul său.

”Cele mai serioase înfrângeri din 1941 au adus țara în pragul catastrofei. Forța de luptă și controlul s-au refăcut cu mijloace extreme – mobilizare generală, intensificarea tuturor eforturilor statului și ale poporului”, a detaliat Putin. ”În vara anului 1941, sub focul inamicului, a început evacuarea a milioanelor de oameni, a sutelor de fabrici și uzine în estul țării. Producția de arme și muniției, care a început să ajungă pe front încă în prima iarnă, a fost desfășurată în cel mai scurt timp, iar, în 1943, ritmul ei îl depășea pe cel al Germaniei și al aliaților ei”.

”În șase luni, uriașa forță a poporului sovietic, unit de dorința de a-și apăra Patria, s-a ridicat împotriva puternicei, înarmată până în dinți, indiferentei mașinării naziste. Poporul s-a ridicat pentru a se răzbuna pe dușmanul care a distrus, a călcat în picioare viața pașnică, planurile și speranțele oamenilor”, a subliniat Putin.

Potrivit afirmațiilor sale, în decursul acestui îngrozitor și sângeros război, unii au fost cuprinși de disperare și deznădeje, au fost cazuri de trădare și dezartări. ”Scindarea provocată de revoluție și de Războiul civil, de nihilismul, luarea în derâdere a istoriei naționale, a tradițiilor și credințelor pe care au dorit să le impună, în special în primii ani după venirea la putere a bolșevicilor – toate astea au influențat”, se arată în articol. ”Dar atitudinea majorității absolute a cetățenilor sovietici și a concetățenilor a fost alta – aceea de a păstra și de a apăra Patria. A fost un impuls adevărat și de nestăvilit”.

”Oamenii sovietici au făcut ceea ce părea imposibil. Pe front și în spatele frontului. Încă este greu de conștientizat, de înțeles și de imaginat cât au costat aceste eforturi uriașe, curaj și fidelitatea față de realizările mărețe”, a subliniat șeful statului.

După cum a arătat președintele, toate naționalitățile URSS au dat dovadă de unitate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar naziștii nu au reușit să o submineze.

”Strategii” naziști erau convinși că un imens stat multietnic poate fi cu ușurință îngenunchiat. Ei credeau că izbucnirea bruscă a războiului, caracterul lui nemilos și greutățile insuportabile vor rupe inevitabil relația interetnică, iar țara va putea fi ruptă în bucăți”, scrie liderul rus.

”Dar încă din primele zile a devenit clar că planul naziștilor a eșuat. Cetatea de la Brest a fost apărată până la ultima picătură de sânge de reprezentanții a peste 30 de naționalități. În toate etapele războiului, eroismul poporului sovietic nu a cunoscut granițe naționale”, a subliniat Putin.

Adevărul despre istorie

Putin nu intenționează să-și asume rolul de judecător în chestiuni legate de istoria celui de-al Doilea Război Mondial, dar consideră că toți avem nevoie de adevărul despre acest război.

”În nici un caz nu am de gând să-mi asum rolul de judecător, să acuz sau să justific pe cineva, ca să nu mai spunem despre a începe o nouă etapă a confruntării informaționale internaționale pe câmpul istoriei, care poate conduce la conflicte între țări și popoare”, scrie el. ”Cred că cercurile științifice – cu larga participare a respectabililor istorici din diferite țări ale lumii – trebuie să găsească o evaluare echilibrată a ceea ce s-a întâmplat. Toți avem nevoie de adevăr și de obiectivitate. În ceea ce mă privește, întotdeauna i-am încurajat pe colegi să dezvolte un dialog calm, deschis, bazat pe încredere, pentru a evalua în mod autocritic și imparțial trecutul comun”.

”O asemenea abordare va oferi posibilitatea de a nu repeta greșelile comise în trecut și va garanta o dezvoltare pașnică și de succes în anii următori”, a apreciat Putin. În același timp, el a arătat că ”mulți dintre partenerii noștri nu sunt, deocamdată, pregătiți pentru o activitate comună”. ”Dimpotrivă, urmărind propriile obiective, ei sporesc numărul și amploarea atacurilor informaționale asupra țării noastre, încercând să ne determine să venim cu scuze și cu sentimente de vinovăție, adoptând declarații profund ipocrite și motivate politic”, a adăugat șeful statului rus.

Ca exemplu, el a adus rezoluția Parlamentului European din 19 septembrie 2019, ăn care sunt lansate acuzații la adresa Uniunii Sovietice de implicare în declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial, fără a pomeni nici o vorbă despre complotul de la München al liderilor puterilor occidentale cu Hitler. ”Cred că acest gen de hârtii – nu pot numi această rezoluție drept document – au scopul evident de a provoca un scandal și conțin cele mai reale și periculoase amenințări”, a estimat el.

Secretarul general al CC al PCUS, Iosif Stalin, spre deosebire de alți lideri europeni, nu s-a întâlnit cu fürerul Germaniei, Adolf Hitler, a declarat președintele.

Președintele a arătat că Liga Națiunilor, înființată după Primul Război Mondial ”nu a putut preveni conflicte în diferite colțuri ale lumii, precum atacul Italiei asupra Etiopiei, războiul civil din Spania, agresiunea japoneză împotriva Chinei și Anschluss-ul Austriei”.

El a amintit că la Acordul de la München din 1938 de împărțire a Cehoslovaciei, au participat, pe lângă Hitler și premierul Italiei, Benito Mussolini, șefii de guvern ai Marii Britanii și Franței, Neville Chamberlain și Eduard Daladier. ”În acest sens, mi-aș dori să subliniez că, spre deosebire de alți mulți lideri europeni ai timpului, Stalin nu s-a dezonorat întâlnindu-se cu Hitler, cunoscut printre țările occidentale drept un politician de greutate și fiind un oaspete dorit în capitalele europene”, a subliniat Putin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875068