Hot News
Asistenta în bikini a devenit imaginea unul brand din lumea modei
20/06
Alexander Rahr: În articolul său, Putin îndeamnă Occidentul să nu se joace cu istoria
20/06

Importante rezerve de apă dulce, descoperite în Crimeea

Crimeea/ Foto: zen.yandex.ru

Oamenii de știință au descoperit importante rezerve subterane de apă dulce, care, pe viitor, vor putea asigura alimentarea cu apă a populației din Peninsulă, a anunțat biroul de presă al Universității de stat din Sevastopol (SevGU), relatează Lenta.ru.

Sursa de apă a fost găsită în munți, când cercetătorii studiau focare subterane de temperaturi ridicate, unde, sub presiune, se formează apa dulce subterană. Cu ajutorul unor inovative ”geotomografe” de rezonanța magnetică nucleară, oamenii de știință au stabilit că la o adâncime de 900-1100 de metri curge, prin fisuri tectonice, apă dulce cu o temperatură de 80-85 de grade Celsius. De asemenea, la 350-500 de metri, în pământ, se află fluxuri de apă care traversează, practic, întreg teritoriul Peninsulei.

Șeful laboratorului de cercetări științifice al SevGU, doctor în științe tehnice, Nikolai Kovaliov, a arătat că aceste fluxuri naturale sunt unice, pentru că se formează în urma evaporării intense a apei mării. Formarea de apă dulce este un proces continuu și nu depinde de anotimp și de precipitații. ”Având în vedere că, în Crimeea, există o rețea de fisuri tectonice, apa dulce poate fi adusă în apropierea localităților care au nevoie de alimentare cu apă”, a adăugat Kovaliov.

Specialiștii Universității au subliniat că principala problemă a extragerii acestor ape rezidă în costul ridicat al operațiunii de forare. Pe de altă parte, pe teritoriul Crimeii sunt porțiuni unde apa dulce curge la adâncimi nu foarte mari (300 metri și mai puțin), ceea ce înseamnă că se pot face niște puțuri adânci, de înaltă productivitate.

Începând din 2014, Ucraina, care asigura 85% din necesarul de apă al Peninsulei, a instituit o blocadă a apei în Crimeea. De atunci, locuitorii sunt alimentați cu apă din surse subterane și rezervoare naturale, dar, care suferă, acum, din cauza precipitațiilor reduse.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875086