Hot News
De ce SUA ascund imagini din satelit în cazul MH17?
03/07
Ministerul Apărării, despre declarația lui Bolton privind pericolul chinez
04/07

UE a comentat rezultatele votului constituțional din Rusia

Reprezentantul oficial al Comisiei Europene, Peter Stano/ Foto: aa.com.tr

Rusia are dreptul să decidă singură problema numărului și a duratei mandatului prezidențial, a declarat reprezentantul oficial al Comisiei Europene, Peter Stano, comentând rezultatele votului național legat de modificările propuse la textul Constituției, scrie agenția Rambler.

”Fără îndoială, o țară poate decide singură cât timp liderul ei își poate ocupa funcția, dar, este important să existe sisteme de frâne și contragreutăți și ca alegerile să fie libere, cinstite și democratice. Nu trebuie să fie nici un fel de restricții în privința opoziției sau a concurenței politice”, a spus Stano.

Potrivit spuselor sale, UE ”este la curent cu informațiile privind neregulile din timpul votului” și cere Rusiei să ancheteze minuțios toate astfel de cazuri. Purtătorul de cuvânt al Comisiei a amintit și de poziția UE privind Crimeea – unde, și acolo, s-a desfășurat votul la amendamentele constituționale și despre analiza pe care Comisia de la Veneția a Consiliului Europei a făcut-o pe marginea respectivelor modificări, exprimându-și, de asemenea, speranța că Rusia va continua să-și îndeplinească obligațiile internaționale, inclusiv față de Curtea Europeană pentru drepturile omului.

Într-o discuție cu corespondentul agenției TASS, reprezentantul permanent al Rusiei la UE, Vladimir Cijov, a precizat că diplomații ruși au fost nevoiți să explice în repetate rânduri că esența amendamentelor la articolul 79 din Constituția Federației Ruse constă în aceea că ”toate obligațiile internaționale pe care Rusia și le-a asumat și continuă să și le asume de bună voie, semnând acorduri și înțelegeri corespunzătoare, trebuie să corespundă în totalitate prevederilor” Legii fundamentale.

Potrivit spuselor sale, grație acestei modificări, ”noțiunea de obligații internaționale se răsfrânge asupra tuturor convențiilor, acordurilor și înțelegerilor și a interpretărilor lor date de unele sau altele dintre structurile internaționale sau doar de structuri străine” și Rusia nu este ”deloc obligată să fie de acord cu interpretarea dată chiar și de cei de bună credință, care interpretează dispoziții de drept internațional, ca să nu mai vorbim despre cei de rea credință”.

Votul constituțional s-a desfășurat în Rusia pe durata mai multor zile, din 25 iunie până la 1 iulie, ultima zi devenind și principala zi de vot. S-a luat această decizie pentru a preveni răspândirea noului coronavirus. Conform Comisiei electorale centrale, după citirea a 100% dintre protocoale, amendamentele constituționale au fost susținute de 77,92% dintre cetățenii participanți la vot, împotrivă s-au pronunțat 21,27% dintre alegători, la o rată a participării de 67,97%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875091