Hot News
Guvernatorul de Habarovsk, reținut. Este suspectat de crimă organizată
09/07
Bulevardul cu birouri din Moscova
10/07

Sergiu Bălan: Vladimir Putin, în faţa istoriei şi a viitorului lumii

Foto: twitter.com

Sergiu BĂLAN

Articolul preşedintelui rus Vladimir Putin, publicat în The National Interest și intitulat “The real lessons of the 75th anniversary of World War II”, stârneşte, în continuare, discuţii şi controverse, la nivel planetar. În esenţă, articolul nu reprezintă doar o părere personală. El este o veritabilă doctrină a statului rus.

Referindu-se la trecut, Putin a subliniat că ordinea instituită după Primul Război Mondial şi garantată de Liga Naţiunilor a dispărut, treptat, până în 1939. Şi toate statele au partea lor de responsabilitate. Lăcomia şi laşitatea clasei politice, precum şi refuzul puterilor occidentale de a crea un sistem de securitate colectiv au dus la declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial. După încheierea acestui război, puterile învingătoare (URSS, SUA şi Anglia) au avut capacitatea de a se ridica deasupra propriilor interese statale, în favoarea intereselor generale ale lumii. Acordurile de la Teheran, Yalta şi Potsdam au garantat pacea câtorva generaţii, prin evitarea războaielor mondiale.

Trimiterea la trecut reprezintă, de fapt, o paralelă abilă şi o aluzie rafinată la adresa încercărilor politice ale lumii actuale. O lume vulnerabilă la provocări şi, în mare măsură, depăşită de realitate, o lume în totală remodelare. Istoria pare să se repete, la altă scară, pe alţi parametri şi cu alte personaje, semn că problemele fundamentale nu s-au rezolvat. De aceea, la iniţiativa Rusiei, Vladimir Putin, Donald Trump , Xi Jinping, Boris Johnson şi Emanuel Macron, în calitate de reprezentanţi ai celor cinci puteri nucleare şi membri permanenţi (cu drept de veto) ai Consiliului de Securitate al ONU ar urma să se întâlnească în curând, pentru a discuta noile provocări globale şi a găsi soluţii comune, într-o formulă politico-diplomatică oportună. Cu toate acestea, politologii ruşi (şi nu doar ei) arată un optimism moderat. De ce? Trump se confruntă cu o criză pandemică de amploare, şomaj fără precedent, recesiune economică accentuată, haos şi anarhie în propria ţară. Macron are parte de demonstraţii şi anarhie socială, valuri uriaşe de emigranţi, dar şi recesiune economică. Iar, Boris Johnson este aproximativ în aceeaşi situaţie. Rămân ca personaje politice de forţă Vladimir Putin şi Xi Jinping, ei reuşind să gestioneze bine criza pandemică şi să menţină, la cote ridicate, autoritatea de stat în ţările lor.

La summitul celor cinci, Rusia propune abordarea unei tematici vaste, privind destructurarea politică planetară actuală, criza economică globală, pacea şi războiul, controlul armamentului şi dezarmarea, încălzirea planetei şi raportul de forţe într-o lume care tinde să devină multipolară. Se pune accent pe condamnarea revizionismului istorico-social care a generat denaturarea grosolană a principiilor dezvoltării paşnice consfinţite la baza ordinii postbelice. Putem deduce că Putin doreşte protejarea şi îmbunătăţirea sistemului politico-social creat la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, nu înlocuirea acestuia.

Iar, rezoluţia Parlamentului European, referitoare la importanţa memoriei istorice pentru viitorul Europei, nu doar că-l irită pe Putin datorită semnului egal între ocupanţi şi eliberatori, dar provoacă o justificată îngrijorare pentru viitor. Fiindcă, ceea ce a fost, poate, oricând, să se repete, istoria pedepsindu-i pe cei care nu-şi însuşesc lecţiile ei.

În situaţia actualului conflict deschis SUA-China şi SUA-Rusia, dar şi a unei Europe dezbinate şi dezorientate, rămâne de văzut ce ecou va avea iniţiativa Rusiei lui Vladimir Putin!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875093