Fost agent KGB: Tot timpul ni s-au imputat otrăviri, nimic nu s-a confirmat

Fostul agent KGB, Mihail Liubimov, despre activitatea serviciilor speciale și atentatele asupra personalităților publice.

Fostul angajat al serviciul de spionaj al KGB-ului, autor al multor romane de spionaj și tatăl jurnalistului Aleksandr Liubimov, Mihail Liubimov, consideră că serviciile speciale rusești nu pot fi implicate în atentatul asupra lui Aleksei Navalnîi, scrie cotidianul ”Kommersant”. Pe durata activității sale în KGB, Mihail Liubimov a întreținut relații strânse cu influenți politicieni, oameni de cultură și activiști. Prietenii de la Londra l-au poreclit Mike Zâmbitorul, iar, în 1965, a fost expulzat din Marea Britanie ca persona non grata. Într-un interviu pentru ”Kommersant”, Mihail Liubimov a comentat acuzațiile la adresa serviciilor speciale rusești și a vorbit despre metodele KGB-ului.

– Se poate spune că otrăvirea celor care critică puterea reprezintă un fel de know-how al serviciilor speciale rusești?

Mihail Liubimov: – Am activat mult timp în spionaj și sunt prieten cu fostul șef al Serviciului de diversiuni, acum desființat. Ca atare, pot vorbi ca fost angajat al KGB-ului din punctul de vedere al unui profesionist: otrăvirea, de către serviciile speciale, este o absurditate totală. În memoria mea nu s-a fixat niciodată un astfel de caz. Nimeni nici măcar nu s-a gândit la așa ceva. Mai mult, după Congresul al XX-lea al PCUS, totul a fost desființat, interzis. După moartea lui Stalin, a fost închis un laborator secret condus de Mairanovski (Grigori Mairanovski, 1898-1964, biochimist sovietic și dezvoltator de substanțe otrăvitoare; a fost, între anii 1937-1951, șeful laboratorului de toxicologie al NKVD-NKGB-MGB, n.r.) care făcea cercetări în domeniul substanțelor toxice și al otrăvurilor.

– Guvernul Germaniei a anunțat că în organismul lui Navalnîi s-a găsit otravă. Autoritățile ruse afirmă că nu văd în acest incident semnele unei acțiuni premeditate. Nu este ceva suspect?

Mihail Liubimov: – Dacă ar fi făcut statul rus, ar fi fost o politică sinucigașă. După părerea mea, Fundația Anticorupție a lui Navalnîi este foarte utilă. Ea demască personajele prea însetate de bogăție. Acele groaznice miliarde fără număr ale vreunui guvernator trezesc furia populației. E adevărat, acest lucru nu ridică prestigiul președintelui, nici al anturajului acestuia. Acum e mare tam-tam. Întrebarea centrală este: cine-i autorul? Cred că Angela Merkel are dreptate când spune că se impune o investigație, chiar dacă este politizată. Este misiunea organelor securității noastre, inclusiv a serviciilor de spionaj și de contraspionaj, să găsească vinovatul și să-i dovedească vinovăția. Pentru că, acest caz de otrăvire nu este nici primul și nici ultimul. Și acum nutresc convingerea că a existat o mânărie ticăloasă în cazul asasinării lui Litvinenko (Aleksandr Litvinenko, fost ofițer FSB specializat în crimă organizată, decedat la Londra în 2006, după ce a fost otrăvit cu poloniu, n.r.). Ce fel de spionaj este acela când doi cretini aleargă, prin toată Londra, cu poloniu asupra lor?

Este o poveste întunecată. La fel și cu cei doi Skripal (Serghei Skripal, fost agent dublu și fiica lui, Iulia, otrăviți cu ”Noviciok”, în Marea Britanie, în 2018, n.r.), eu nu am nici o îndoială că acei doi eroi, Bașirov și Petrov (Ruslan Bașirov și Aleksandr Petrov, considerați de poliția britanică drept suspecți în cazul Skripal, n.r.), există și că aparțin de GRU (Direcția Principală de Informații a Armatei, n.r.). Dar nu sunt absolut deloc convins că ei sunt cei care, într-un mod atât de idiot, au mânjit clanțele ușilor.

Cu atât mai mult cu cât englezii s-au dovedit a fi mincinoși. Tony Blair a declarat oficial că Saddam Hussein deține armament chimic periculos. I-a susținut pe americani și a izbucnit războiul care a transformat întreg Orientul Mijlociu. Nu știu de ce, dar, la noi, toți cred în Occident. Însă, Occidentul minte de îngheață apele când are nevoie. Spre deosebire de urlători, pentru profesioniști, aceste otrăviri sunt o totală absurditate.

– Cine credeți că l-a otrăvit pe Navalnîi?

Mihail Liubimov: – Eu nu cred absolut deloc că Navalnîi a fost otrăvit de serviciile speciale rusești. Este o prostie. S-ar fi putut întâmpla, numai dacă s-ar fi scrântit la cap. Pentru ce să-l otrăvească? De dragul președintelui, al democrației, a lui Merkel? Tot timpul ne-au fost imputate atentate, dar nimic nu s-a confirmat. Ne-a fost imputată și otrăvirea lui Voinovici (Vladimir Voinovici, 1932-2018, scriitor și disident sovietic, constrâns să emigreze în 1980. A plecat în Germania, până în 1990, când Mihail Gorbaciov i-a redat cetățenia sovietică, n.r.) și a lui Soljenițîn. Chiar nu este KGB-ul în stare să distrugă pe cineva în țara lui? Doar gândindu-te și te apucă râsul – statul nu este în stare să presare niște otravă, operațiunea eșuează. O absurditate. Apoi, a venit, în 1990, noua putere, care a scos la suprafață toată mizeria  despre Uniunea Sovietică. Putea, într-un fel sau altul, să profite de ocazie și să demonstreze toată ticăloșia regimului comunist, așa-i? Apropo, nici americanii nu ne-au arătat nimic. În toți anii cât am lucrat, tot timpul am fost acuzați de ceva: ba că am încercat să-l lichidăm pe Papa de la Roma, ba pe nu mai știu cine. După care, chiar CIA a recunoscut că a fost o făcătură. Galici (Aleksandr Galici, 1918-1977, poet, scenarist, dramaturg, prozator, autor și interpretul propriilor cântece, decedat în mod misterios, la Paris, după ce a introdus cablul de antenă în televizor, n.r.) a băgat mâna și a murit electrocutat – ar fi fost tot misiunea KGB. În general, nu știu vreun caz când vreun mort renumit să nu-i fie imputat KGB-ului.

– Dacă tot timpul ni se impută ceva, înseamnă că există motive?

Mihail Liubimov: – Motive poate avea oricine, dacă vrea Și, într-adevăr, motive ar fi, dacă ne uităm la trecutul lui Stalin. Eu am intrat în 1959, pe fondul celor mai înverșunate critici la adresa lui Stalin și pe fondul epurărilor din KGB. Despre Stalin se vorbea doar negativ. De la tribună, un general a vorbit despre ”revenirea la nobilele tradiții ale cekiștilor (membru al CEKA, fosta poliție secretă a Rusiei Sovietice, predecesoare a NKVD și KGB – n.r.). Imediat ce a trântit vorbele astea, a fost șicanat și a dispărut. De la congresul (Congresul al XX-lea, 1956, n.r.) revelator al lui Hrușciov, KGB a lucrat sub steagul antistalinist. Pe timpul lui, nu că au fost otrăviri, au fost tot felul de asasinate – pot alcătui chiar o listă, îi știu pe toți. Mulți dintre agenții noștri au defectat; sub Stalin, spionajul nostru a fost distrus în proporție de aproape 80%. Sunt chestiuni cunoscute, despre care am scris de o grămadă de ori. Mai devreme sau mai târziu, adevărul iese la iveală. S-a aflat despre aproape toate relele făcute de KGB în timpul lui Stalin.

– Este corect ca FSB-ul să fie considerat urmașul KGB-ului?

Mihail Liubimov: – FSB (Serviciul Federal de Securitate, n.r.) este urmașul nu doar al KGB-ului, dar și al jandarmeriei. Pentru că este o organizație menită să apere legea, să lupte împotriva spionilor, de exemplu. Vă plac spionii? Dar hoții, bandiții? Împotriva lor luptă organele de ordine. Și este absolut firesc să fie nepopulari în rândul populației, pentru că, în popor sunt destui potlogari și pungași.

– În iulie, FSB l-a reținut pe jurnalistul Ivan Safronov, care scria pe teme militare. A fost acuzat de spionaj, dar acuzația a fost secretizată chiar și pentru el însuși. Această secretomanie sporește încrederea în organele de ordine?

Mihail Liubimov: – O să vă spun că jurnaliștii sunt excelenți spioni, aveți în vedere acest lucru. Așa că aveți un viitor în față. Jurnaliștii-spioni reprezintă o problemă în toate țările. Analistul militar Pavel Felgengauer a recunoscut, recent, că se întâlnea cu ministrul Apărării, Pavel Graciov și că, la timpul respectiv, le povestea britanicilor despre aceste întrevederi. Pentru asta, primea bani de la englezi. Este o mare și foarte serioasă problemă, cine este vinovat aici – Graciov sau Felgengauer? Generalul care trăncănea sau jurnalistul, a cărui misiune este de a culege informații și, mai departe, de a face ceva cu ele. Ca idee, spionajul este treaba voastră, a jurnaliștilor, voi sunteți un fel de spioni. Va fi un proces. Vom vedea dacă FSB-ul va putea dovedi. Eu cred că nu.

–  Acum apărați onoarea uniformei ofițerilor de informații?

Mihail Liubimov – Dar, același KGB m-a criticat de o mie de ori, nu mă suportă. Și nu s-a întâmplat nimic, sunt în viață. Deocamdată, nu m-au otrăvit.

– Pentru ce v-au criticat?

Mihail Liubimov: – Pentru un roman de spionaj pe care nu l-ați citit. A fost tipărit în anii ’90.

– ”Și au lăsat iadul în urma lor”?

Mihail Liubimov: – Vedeți că știți? Romanul a apărut în revista ”Ogoniok”. Au urmat, apoi, declarații oficiale, una făcută chiar de șeful adjunct al serviciilor de informații, Kirpicenko. L-a revoltat imaginea satirică a spionului.

– Adică nu ați dezvăluit secrete de spionaj?

Mihail Liubimov: – M-ar fi închis de mult. Eu păstrez secretele și, pentru că veni vorba, le-am uitat aproape pe toate, nu mai reprezint interes pentru otravă.