Hot News
Comisia Electorală Centrală a prezentat rezultatele preliminare ale alegerilor
14/09
La Soci, a început întâlnirea tête-à-tête Putin-Lukașenko
14/09

Comandantul șef al Forțelor Aerospațiale: În acțiunile NATO din apropierea frontierelor rusești s-au produs schimbări (VIDEO)

Avionul rusesc Su-30 (în imagine, cel de sus) a ”ras” avionul-spion american în apropierea Crimeii/ Foto: Ministerul Apărării al Rusiei

Alianța Atlanticului de Nord și-a sporit activitatea avioanelor de luptă – și nu numai a celor de recunoaștere – în apropierea granițelor Rusiei, a declarat comandantul-șef al Forțelor Aerospațiale ruse, general-colonelul Serghei Surovikin, transmite RIA Novosti.

General-colonel Serghei Surovikin, commandant-șef al Forțelor Aerospațiale ale Rusiei/ Foto: TASS

Potrivit generalului, doar din 28 august până la 4 septembrie, bombardierele americane au efectuat 10 zboruri simple și de grup în spațiul aerian al Europei de Vest și de Est, precum și deasupra zonelor maritime adiacente.

“Anterior, am înregistrat, în principal, acțiunile avioanelor de recunoaștere, dar, în ultima vreme, a crescut numărul zborurilor avioanelor de luptă”, a spus el la un briefing pentru atașații militari ai statelor străine.

În general, a amintit Surovikin, în august, anul trecut, avioanele de recunoaștere ale țărilor NATO au început să apară cu 30% mai des la granițele Rusiei. Potrivit acestuia, în ultimul timp, ”intensitatea utilizării aeronavelor de recunoaștere a Alianței a crescut semnificativ”.

În august, aviația Forțelor Aerospațiale ruse a decolat de 27 de ori pentru a intercepta avioane străine de recunoaștere deasupra Mării  Baltice, a Mării Barents, a Mării Negre și a Mării Ohotsk, a menționat generalul.

Operațiunea NATO la Marea Neagră

Potrivit lui Surovikin, la 4 septembrie, avioanele de recunoaștere ale NATO au efectuat o operațiune fără precedent în zona Mării Negre.

“Acțiunile bombardierelor strategice au fost asigurate de către americani și britanici,  prin efectuarea operațiunii de recunoaștere, fără precedent, deasupra Mării Negre”, a spus Surovikin.

Potrivit comandantului-șef, cinci aeronave de recunoaștere și un aparat strategic de recunoaștere fără pilot se aflau simultan în aer. S-au apropiat de frontiera rusă, la 15 km și efectuau recunoașterea teritoriului Federației Ruse la o adâncime de până la 600 km.

În aceeași zi, trei bombardiere strategice americane B-52N s-au apropiat de granița rusă la 30 km, a spus comandantul-șef al Forțelor Aerospațiale. Militarii ruși consideră că, în acest mod, au fost practicate lovituri cu rachete de croazieră asupra țintelor situate pe teritoriul Districtului militar sudic al Rusiei.

“În plus, au fost exersate sarcinile de interacțiune ale B-52H cu aeronavele F-16C ale Forțelor Aeriene poloneze, precum și cu aeronavele Su-27 și MiG-29 ale Forțelor Aeriene ale Ucrainei”, a adăugat Surovikin.

Pentru a proteja frontiera aeriană a Rusiei, atunci au fost ridicate în aer opt avioane rusești din cadrul forțelor de serviciu – patru Su-30SM și patru Su-27, a spus el.

Video: Briefingul comandantului-șef al Forțelor Aerospațiale ruse, generalul-colonel Serghei Surovikin.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875082