Hot News
Aleksander Rahr: De ce vizita lui Lavrov a speriat Germania
21/09
MAE rus cere SUA să nu mai vorbească în numele Consiliului de Securitate al ONU
21/09

Avioanele Tu-160 au stabilit un record mondial

Bombardierul strategic Tu-160/ Foto: RIA Novosti

Două bombardiere strategice supersonice rusești, Tu-160, au stabilit un nou record mondial la distanța de zbor, a anunțat comandantul aviației cu rază lungă de acțiune a Forțelor Aerospațiale ale Rusiei, general-locotenentul Serghei Kobîlaș, transmite agenția TASS.

”Un nou record la durata și distanța de zbor a fost stabilit de două echipaje ale aviației cu rază lungă de acțiune, care au pilotat două Tu-160, purtătoare strategice de rachete”, a declarat generalul.

Potrivit precizărilor sale, piloții au parcurs peste 20.000 de kilometri și s-au aflat în aer mai mult de 25 de ore. Nimeni nu a zburat mai departe cu avioane din această categorie, a adăugat Kobîlaș.

Venind în completare, ministrul Apărării, Serghei Șoigu, a menționat că avioanele au decolat de pe aerodromul Enghels (Volga de Jos – n.r.) și au aterizat tot acolo. Zborul celor două bombardiere comandate de general-maiorul Oleg Pcela și de locotenent-colonelul Serghei Volkovițki s-a desfășurat deasupra apelor teritoriale și a zonei centrale a Oceanului Înghețat, deasupra Oceanului Pacific, a Mărilor Kara, Laptev, precum și deasupra Mării Siberiene de Est, dar și a mărilor Ciukoțkoie și Barenț.

Recordul anterior la distanța de zbor datează din 2010 și aparține tot avioanelor Tu-160. Atunci, piloții au petrecut în aer 24 de ore și 24 de minute, menționează Lenta.ru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875209