Hot News
Mihail Deliaghin: În curând, lovește dezastrul. Cum se pregătește Rusia?
15/10
Cursa MH17. Rusia se retrage din consultările cu Australia și Olanda
16/10

Cazul Navalnîi. Kremlinul nu vede logica sancțiunilor împotriva Rusiei

Aleksei Navalnîi/ Foto: RBK

Prin noile sale sancțiuni, Uniunea Europeană a afectat negativ relațiile cu Rusia, a declarat secretarul de presă al Președintelui rus, Dmitri Peskov. Potrivit spuselor sale, Moscova va analiza cele întâmplate și ”va acționa conform  intereselor sale”, relatează RBK.

Noile sancțiuni introduse de Uniunea Europeană împotriva Rusiei, din cauza posibilei otrăviri a opozantului Aleksei Navalnîi, au fost interpretate la Kremlin drept ”un demers deliberat și neprietenos”, a spus Peskov.

Joi dimineață s-a aflat că noile sancțiuni vizează șase persoane fizice și Institutul de Cercetări Științifice în domeniul Chimiei Organice și al Tehnologiilor. Sub incidența restricțiilor au intrat, în special, directorul FSB (Serviciul Federal de Securitate al Rusiei, n.r.), Aleksandr Bortnikov, prim-adjunctul Administrației Prezidențiale, Serghei Kirienko, șeful Direcției de politică internă a Administrației prezidențiale, Andrei Iarin.

”Consiliul Uniunii Europene a făcut rău relațiilor noastre, cu acest pas. Moscova va analiza și va acționa pornind de la interesele sale”, a explicat Peskov.

Întrebat de ce sancțiunile au vizat aceste persoane, secretarul de presă  a declarat că autoritățile de la Kremlin nu văd nici o logică în acest demers. ”Partea tristă a problemei este că nu se întrevede nici o logică în această hotărâre, ceea ce constituie  o circumstanță agravantă în adoptarea unei asemenea decizii”, a spus Peskov.

RBK menționează că pe lista de sancțiuni a UE au fost incluși, de asemenea, reprezentantul special al președintelui pentru Districtul Federal Siberian, Serghei Meniailo și doi adjuncți ai ministrului Apărării, Pavel Popov și Aleksei Krivoruciko. Uniunea Europeană a explicat că restricțiile au fost introduse pentru încălcarea Convenției privind Interzicerea Armelor Chimice.

Navalnîi a ajuns la spitalul din Omsk la data de 20 august, unde a fost internat în stare gravă, la terapie intensivă. Două zile mai târziu, el a fost transferat la clinica Charite din Berlin, unde a ieșit din comă la 7 septembrie. La începutul lunii septembrie, autoritățile germane au declarat că opozantul rus a fost otrăvit cu o substanță din familia agenților toxici ”Noviciok”, versiune respinsă categoric de Rusia, la nivel politic, dar și medical. Moscova a cerut insistent dovezi ale acuzațiilor ce i se aduc, dar toate solicitările au rămas fără răspuns.

La rândul ei, Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice a anunțat că în analizele lui Navalnîi a fost depistată o substanță chimică, dar care nu intră pe lista agenților toxici interziși.

Medicii ruși au negat în repetate rânduri versiunea otrăvirii, iar Peskov a subliniat că medicii nu au găsit substanțe toxice în analizele lui Navalnîi, înainte de a fi trimis în Germania. După rapoartele despre un posibil atentat la viața politicianului, Procuratura Generală a Rusiei a solicitat de patru ori informații, de la Republica Federală Germania și de la OIAC, despre tratamentul lui Navalnîi, dar nici până astăzi nu le-a primit. Până când informațiile nu vor fi transmise, Moscova nu are niciun motiv să înceapă o investigație a ceea ce s-a întâmplat, a declarat Vasili Nebenzya, reprezentantul permanent al Rusiei la ONU.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875108