Discursul președintelui Vladimir Putin la ședința Clubului Internațional de Discuții ”Valdai”. Text integral

Președintele Rusiei a participat la eveniment în regim de videoconferință

Stimați participanți la cea de-a XVII-a sesiune plenară a Clubului ”Valdai”! Doamnelor si domnilor!

Permiteți-mi să salut prezența dumneavoastră la tradiționala noastră întâlnire anuală. De această dată, ea se desfășoară într-un format neobișnuit, în regim de videoconferință. Cu toate acestea, văd că în sală sunt oameni. Nu atât de mulți ca de obicei, dar sunt și în sală și, probabil, dialogul s-a desfășurat direct, ceea ce nu poate decât să mă bucure.

Firește că înțelegem situația, vedem cum pandemia de coronavirus a schimbat în mod serios viața socială, cea a afacerilor , viața internațională. Voi merge mai departe și voi spune că a schimbat viața de zi cu zi, viața obișnuită a fiecărui om.

Practic, în toate țările funcționează unele sau altele dintre măsurile restrictive, iar adunările de masă au fost, de regulă, anulate. Anul acesta a fost unul dificil și pentru clubul nostru. Însă, este important că voi continuați să vă vedeți de treabă, în mod activ. Atrageți experți noi care, cu ajutorul tehnologiilor moderne, de la distanță, împărtășesc din evaluările lor, prezintă opinii interesante, ieșite din tipare, ba, uneori, chiar opuse, despre ceea ce se întâmplă. O astfel de dezbatere este, fără îndoială, deosebit de utilă și necesară acum, când lumea se confruntă cu atâtea probleme complexe ce reclamă răspunsuri.

Astfel, noi încă mai trebuie să înțelegem cum a influențat și influențează această epidemie prezentul și viitorul omenirii. În confruntarea ei cu această periculoasă amenințare, comunitatea internațională încearcă să întreprindă unele acțiuni, să se mobilizeze. Și, împreună, face câte ceva. Dar trebuie să subliniez că suntem încă departe de ceea ce ar trebui și ar fi necesar să se facă în fața unei provocări comune, de o amploare colosală. Iar oportunitățile ratate reprezintă, de asemenea, un subiect pentru o dezbatere internațională deschisă.

De la bun început, noi am pus, în Rusia, mai presus de orice, cea mai importantă valoare – viața și securitatea oamenilor. A fost o alegere deliberată, dictată de cultura, de tradițiile spirituale ale poporului nostru, de istoria lui extrem de complexă și, uneori, dramatică. Dacă vă amintiți, știți ce pierderi demografice colosale am suferit în secolul al XX-lea: de fapt, nici nu am avut altă variantă decât să luptăm, să ne batem pentru fiecare om, pentru viitorul fiecărei familii ruse. De aceea, am făcut totul pentru a proteja sănătatea și viața cetățenilor, pentru a-i ajuta și pe părinți, și pe copii, și generațiile mai în vârstă, și pe cei care și-au pierdut locurile de muncă, pentru a păstra pe cât posibil ocuparea forței de muncă, pentru a reduce la minimum daunele provocate economiei, pentru a susține milioanele de antreprenori care-și conduc propriile business-uri sau afaceri de familie.

Ca noi toți, și voi urmăriți, probabil, informațiile zilnice privind evoluția pandemiei în lume. Din păcate, coronavirusul nu a cedat, ba continuă să reprezinte o serioasă amenințare. Și este posibil ca acest context alarmant să întărească în sufletele multora sentimentul că încep cu totul alte vremuri. Că nu suntem doar în pragul unor schimbări radicale, ci în pragul unei epoci a mișcărilor tectonice, și nu oricum, ci în toate sferele vieții.

Observăm cât de vertiginos, exponențial, prind viteză procesele discutate, nu o dată, la ședințele anterioare ale Clubului ”Valdai”. Spre exemplu, în urmă cu șase ani, în 2014, când s-a dezbătut tema ”Ordinea mondială: reguli noi sau un joc fără reguli?”. Atunci, am abordat această temă. Și ce se întâmplă acum? Din păcate, jocul fără reguli pare tot mai intimidant, uneori ca un fapt împlinit.

Pandemia ne-a amintit cât de fragilă este viața omului. Greu de imaginat că în secolul al XXI-lea, atât de avansat tehnologic, chiar și în cele mai prospere și înstărite țări, omul poate rămâne lipsit de apărare în fața unei infecții – aparent, nu atât de fatală, a unei amenințări – aparent, nu atât de îngrozitoare. Dar viața a demonstrat că nu totul se rezumă la nivelul de dezvoltare a științei medicale, cu realizările ei uneori fantastice. S-a constatat că nu mai puțin importantă, ba poate mult mai importantă este organizarea și accesibilitatea sistemului public de sănătate. Valorile ce-i unesc pe oameni, precum întrajutorarea, dedicarea și sacrificiul de sine, iată ce s-a dovedit important. Responsabilitatea, concentrarea și onestitatea autorităților, disponibilitatea de a accepta dezideratele societății și, în același timp, de a explica în mod coerent, argumentat, logica și succesiunea măsurilor adoptate, pentru a nu permite fricii să pună stăpânire și să dezbine societatea, ba dimpotrivă, să sporească încrederea că, indiferent de greutăți, împreună vom depăși toate încercările.

Bătălia împotriva amenințării coronavirusului a arătat că doar un stat capabil poate acționa în mod eficient într-o situație de criză. Iar asta în pofida argumentelor celor care au afirmat și susțin că rolul statului într-o lume globală se reduce, iar în viitor va fi, în general, înlocuit cu alte forme de organizare socială. Într-adevăr, este posibil ca, într-un viitor îndepărtat, totul să se schimbe. Totul curge, se schimbă. Astăzi însă, rolul și importanța statului sunt esențiale.

Întotdeauna am considerat că un stat puternic reprezintă condiția de bază a dezvoltării Rusiei. Ne-am convins, din nou, că am acționat corect, când ne-am apucat să refacem minuțios și să consolidăm instituțiile statului după declinul – ba putem spune chiar distrugerea lor totală, din anii ’90.

Firește, se pune întrebarea: ce înseamnă un stat puternic?  În ce constă forța lui? Desigur că nu în controlul total sau în agresivitatea organelor de ordine. Nu în respingerea inițiativei private sau în restricționarea activităților civice. Nici chiar în puterea forțelor armate și a potențialului de apărare. Deși, cred că înțelegeți cât de importantă este această componentă pentru Rusia, ținând cont de geografia ei, de un întreg complex de provocări geopolitice și, desigur, de responsabilitatea noastră istorică în calitate de membru permanent al Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite pentru asigurarea stabilității globale.

Cu toate acestea, sunt convins că forța statului rezidă, în primul rând, în încrederea cetățenilor lui. Aceasta este puterea unui stat. Oamenii sunt, după cum se știe, o sursă a puterii. Expresia presupune nu doar să te prezinți la secția de vot și să votezi, ci înseamnă disponibilitatea de a delega puterii alese prerogative extinse, de a vedea în stat, în structurile lui, în angajații lui pe reprezentanții tăi, pe cei cărora le-a fost încredințată misiunea de a lua decizii, dar care trebuie, în același timp, să fie întrebați despre cum își îndeplinesc atribuțiile.

Iar acest stat poate avea orice construcție, după cum doriți. Spun în mod convențional ”cum doriți”. Pentru că nu contează ce nume poartă orânduire  politică. Fiecare țară are propria cultură politică, propriile tradiții, propria viziune asupra dezvoltării ei. A încerca să copiezi orbește pe cineva este absolut inutil și  nociv. Esențial este ca statul și societatea să fie în armonie.

Și, desigur, încrederea este cea mai solidă bază pentru o activitate constructivă a statului și a societății.  Numai laolaltă, toate acestea au capacitatea de a stabili un echilibru optim între libertatea de acțiune și garanțiile de securitate.

Din nou, în cele mai grele momente ale evoluției pandemiei, am trăit și, sincer vă spun, trăiesc un sentiment de mândrie pentru Rusia, pentru cetățenii ei, pentru disponibilitatea lor de a face tot posibilul unul pentru celălalt. Firește, și pentru medicii noștri, pentru asistenții medicali, pentru lucrătorii de la urgențe  – pentru toți aceia care, fără excepție, susțin sistemul nostru de sănătate.

Consider că, în viitor, societatea civilă va juca un rol cheie în dezvoltarea Rusiei. De aceea, ne străduim ca vocea cetățenilor noștri să fie decisivă, iar propunerile constructive și așteptările ce vin din partea diferitelor forțe ale societății să fie realizate.

O întrebare firească: cum se formează o astfel de așteptare? De a cărui voce trebuie, de fapt, să asculte statul? Cum recunoști dacă este, cu adevărat, vocea poporului sau sunt niște voci din culise care nu au, în general, nici o legătură cu poporul nostru, niște strigăte zgomotoase ce se transformă, uneori, în isterie?

Trebuie să ne confruntăm cu faptul că, uneori, se încearcă înlocuirea adevăratelor aspirații ale societății cu interesul unui grup social restrâns. Ba chiar al unor forțe externe, ca să spunem lucrurilor pe nume. Democrația reală și societatea civilă nu pot fi ”importate”. Am vorbit de multe ori despre asta. Ele nu sunt produsul activității unor ”binevoitori” străini, chiar dacă ar susține că ”doresc cum e mai bine”. Poate că, teoretic, este posibil. Dar, cinstit vorbind, eu chiar nu am întâlnit așa ceva și nu prea cred în așa ceva. Vedem cum funcționează astfel de modele de democrație ”aduse din afară”. Este doar un înveliș, o ficțiune, iar ficțiunile, de regulă, sunt lipsite de conținut, chiar de genul suveranității. Acolo unde se pun în practică asemenea scheme, în mod real, poporul nu este consultat deloc. Iar liderii nu sunt altceva decât niște vasali. Și, după cum se știe, pentru vasali, totul este decis de stăpân. De aceea, repet încă o dată: numai cetățenii propriei tale țări au dreptul de a stabili care este interesul lor civic.

O lungă perioadă de timp, fondurile străine au reprezentat, în Rusia, aproape singura sursă de creare și finanțare a organizațiilor neguvernamentale. Nu toate au nutrit, desigur, intenții egoiste sau de rea credință, nu toate au încercat să destabilizeze situația din țara noastră, să se amestece în treburile noastre, să influențeze politica internă, ba uneori chiar și pe cea externă, în propriile lor interese. Firește că nu.

Printre organizații civice independente – mai sunt și din astea, există – au fost și entuziaști sinceri, cărora, desigur, le suntem recunoscători. Dar chiar și în aceste cazuri, ele au rămas, de regulă, străine, neadaptate și, într-un final, au reflectat punctul de vedere și interesele administratorilor lor străini și nu pe cele ale cetățenilor Rusiei. Într-un cuvânt, au servit drept instrument în mâinile altora. Cu toate consecințele ce decurg de aici.

Prin definiție, o societate civilă independentă este suverană și are orientare națională. Ea se naște din vâltoarea vieții unui popor și poate avea forme și direcții diferite. Dar este un fenomen al culturii, al  tradițiilor unei țări anume, nu este produsul unei ”minți transnaționale” abstracte, în spatele căreia sunt ascunse interesele altora.

Datoria statului este să sprijine inițiativele civice, deschizând pentru ele noi oportunități. Exact asta facem. Și consider această problemă printre cele mai importante de pe agenda de lucru a guvernului, pentru deceniile următoare – indiferent de cine și ce funcții ocupă. În aceasta constă chezășia unei dezvoltări suverane, progresive a Rusiei, a continuității autentice în mersul ei înainte și a capacității noastre de a răspunde provocărilor globale.

Stimați colegi! Știți foarte bine că s-au acumulat probleme și contradicții acute în viața internațională modernă, dacă nu chiar foarte multe. Din momentul în care modelul de relații – într-un fel, stabil și previzibil – din timpul Războiului Rece a început să se modifice – să nu credeți că mi-e dor de acesta, în niciun caz – lumea s-a schimbat, de mai multe ori de-atunci. Totul se petrecea atât de repede, încât cei care sunt numiți, de obicei, elite politice, pur și simplu, nu aveau timp sau, poate, dorința sau capacitatea de a analiza ceea ce se întâmpla cu adevărat.

Unele țări se grăbeau să “împartă plăcinta” – de regulă, în favoarea lor, desigur, pentru a profita de beneficiile obținute ca urmare a sfârșitului “confruntării reci”. Alții căutau frenetic o modalitate de adaptare la schimbări,  cu orice preț. Și unii – aici ne putem aminti propria noastră, sincer vorbind, nefericită experiență – au luptat, așa cum se spune, pentru supraviețuire, pentru a rămâne într-o singură țară, pentru a rămâne un subiect al politicii mondiale.

Cu toate acestea, timpul ridică, din ce în ce mai insistent, întrebarea cu privire la ceea ce urmează pentru omenire, cum ar trebui construită ordinea mondială sau cel puțin aparența ei, dacă vom merge înainte în mod conștient, coordonându-ne pașii sau ne vom mișca orbește, bazându-ne fiecare pe el însuși.

Ultimul raport al Clubului ”Valdai”, clubul dvs., spune: “Într-un mediu internațional fundamental schimbat, instituțiile devin nu o garanție a stabilității și a posibilității de control a lumii, ci un obstacol în calea construirii unui sistem de relații corespunzător noii ere”. Autorii cred că ne așteaptă o lume în care statele individuale sau grupurile de state vor acționa mult mai independent, iar organizațiile internaționale obișnuite își vor pierde semnificația.

Ce aș vrea să spun în această privință. Desigur, este clar pe ce se bazează această poziție. De fapt, ordinea mondială postbelică a fost creată de trei puteri învingătoare: Uniunea Sovietică, SUA și Marea Britanie. Rolul Marii Britanii s-a schimbat de atunci, URSS nu mai există deloc, iar în ceea ce privește Rusia, cineva a încercat s-o scoată, cu totul, din joc.

Vă asigur, dragi prieteni, că ne evaluăm în mod obiectiv capacitățile: intelectuale, teritoriale, economice și militare. Atât oportunitățile de astăzi, cât și potențialul nostru. Și, consolidându-ne țara, privind la ceea ce se întâmplă în lume, în alte țări, vreau să le spun celor care încă mai așteaptă ca, treptat, Rusia să-și dea duhul că, în cazul de față, pe noi un singur lucru ne neliniștește: să nu ne prindă răceala la înmormântarea voastră.

În calitate de șef de stat, care lucrează direct în mediul pe care dumneavoastră și colegii dumneavoastră îl descrieți din punctul de vedere al experților, nu pot fi de acord cu faptul că structurile internaționale existente trebuie să fie total reconstruite sau chiar respinse complet, ca fiind depășite și eliminate. Dimpotrivă, este important să fie păstrate toate mecanismele de bază, pentru menținerea securității internaționale, care și-au dovedit eficacitatea. Acestea sunt ONU, Consiliul de Securitate și dreptul de veto al  membrilor săi permanenți. Am vorbit recent despre acest lucru, la Adunarea  Generală aniversară a ONU. Și, din câte știu, această poziție – păstrarea bazelor ordinii internaționale, care au fost create ca urmare a celui de-al Doilea Război Mondial – se bucură de un sprijin larg în lume.

Dar ideea însăși de a corecta structura instituțională a politicii mondiale este cel puțin demnă de discuție. Doar datorită faptului că raportul forțelor, capacităților, pozițiilor statelor, după cum am mai spus, s-a schimbat serios. Mai ales, în ultimii 30-40 de ani.

Da, URSS nu mai există. Dar există Rusia. După ponderea sa economică și influența politică, China se îndreaptă activ spre statutul de superputere. În aceeași direcție înaintează și Germania, Republica Federală Germania devenind un participant din ce în ce mai important în cooperarea internațională. În același timp, s-a transformat considerabil rolul Marii Britanii și a Franței în afacerile internaționale. În ceea ce privește Statele Unite, care, la un moment dat, au dominat total, nu prea mai pot pretinde exclusivitatea. Și, în general, oare au nevoie Statele Unite de această exclusivitate? Și, desigur, puterile, precum Brazilia, Africa de Sud și o serie de alte țări, s-au consolidat serios.

Da, nu toate organizațiile internaționale își îndeplinesc efectiv misiunile și sarcinile. Chemați să fie arbitri imparțiali, aceștia acționează adesea pe baza prejudecăților ideologice, cad sub influența puternică a altor state și devin un instrument în mâinile lor. Jongleria cu procedurile, manipularea cu prerogativele și împuternicirile, părtinirea, mai ales atunci când vine vorba de conflicte care implică puteri rivale sau grupuri de state, au devenit, din păcate, o practică larg răspândită.

Și este cu totul deprimant, când structurile internaționale solide, fiind motivate de interesele egoiste ale cuiva, sunt atrase în campanii politizate, împotriva unor lideri și a unor țări anume. O asemenea practică nu face decât să discrediteze astfel de instituții, duce la declinul acestora, agravează criza ordinii mondiale.

Și, în schimb, există exemplele pozitive ale grupurilor de state interesate, ce-și unesc eforturile pentru rezolvarea unor probleme  concrete. Mă refer, spre exemplu, la activitatea Organizației de Cooperare de la Shanghai, care, de mai bine de două decenii, contribuie la rezolvarea disputelor teritoriale și la consolidarea stabilității în Eurasia Centrală, constituind, în această parte a lumii, un spirit unic de parteneriat. Sau, spre exemplu, formatul de la Astana, grație căruia s-a reușit depășirea unui impas profund, cel în care s-a aflat procesul politic și diplomatic privind Siria. Să amintim aici și OPEC+ – un instrument eficient, chiar dacă foarte complicat, pentru stabilitatea piețelor petroliere mondiale.

În condițiile unei lumi fragmentate, o asemenea abordare este de multe ori, cu adevărat, mai productivă. Dar ce este, aici, important: o astfel de abordare nu numai că permite rezolvarea unor probleme concrete, dar are și darul de a insufla  o viață nouă diplomației multilaterale. Asta este important. Dar este evident, de asemenea, și faptul că, fără carcasa universală, comună, a vieții internaționale, indiferent ce grupuri, uniuni, alianțe conjuncturale de interese ar apărea acum și în viitor, nu se poate; noi, în orice caz, nu ne vom putea lipsi de această carcasă comună.

Pur și simplu, multilateralitatea trebuie înțeleasă nu ca universalitate atotcuprinzătoare, ci ca necesitatea de a atrage, pentru rezolvarea problemelor, acei actori care sunt interesați de găsirea unor soluții. Și, bineînțeles, nimic bun nu rezultă atunci când, într-un proces care afectează un anumit cerc de jucători, care sunt cu adevărat capabili să ajungă la un acord între ei intervin, uneori grosolan și nerușinat, forțele exterioare. Și fac acest lucru numai pentru a-și demonstra ambițiile, puterea și influența. Pentru “a-și rezerva locul”, pentru a face pagube tuturor și nu pentru a aduce o contribuție pozitivă la soluționarea problemei.

Repet, cu toată fragmentarea și fărâmițarea actuală a vieții internaționale, există sarcini pentru soluționarea cărora nu este suficient să unim potențialul unui număr de state, chiar dacă sunt foarte influente. Probleme de un asemenea nivel, care necesită atenția globală, există.

Desigur, acestea sunt stabilitatea internațională, securitatea, combaterea terorismului și soluționarea conflictelor regionale acute. Este vorba despre asigurarea dezvoltării economice globale și combaterea sărăciei, extinderea cooperării în domeniul sănătății, la urma urmei. Astăzi, toate acestea sunt de o mare actualitate.

Am vorbit în detaliu despre aceste probleme, acum o lună, la Adunarea Generală aniversară a ONU. Și pentru soluționarea lor, desigur, avem nevoie de o lucrare comună sistematică, concepută pe termen lung.

Dar există considerații de natură și mai generală, care afectează, literalmente, fiecare om, asupra cărora aș dori să mă opresc mai amănunțit.

Mulți au citit ”Micul prinț” al lui Antoine de Saint-Exupéry în copilărie și își amintesc preceptul personajului principal: “Există o asemenea regulă fermă… M-am sculat dimineața, m-am spălat, m-am pus în ordine – și pune-ți, imediat, în ordine planeta… Aceasta este o muncă foarte plictisitoare, dar deloc dificilă”.

Sunt convins că trebuie să ne preocupăm în mod constant de această “treabă plictisitoare”, dacă vrem să ne păstrăm casa comună pentru generațiile viitoare. Trebuie să punem în ordine  planeta noastră.

Subiectul protecției mediului a intrat de mult și ferm pe agenda globală. Dar aș extinde discuția și aș aborda, de asemenea, o problemă atât de importantă precum renunțarea la consumului excesiv, nerestricționat, în favoarea unei suficiențe prudente și rezonabile. Când trăiești nu numai pentru astăzi, ci te gândești și la ce se va întâmpla mâine.

Spunem, adesea, că natura este extrem de vulnerabilă la activitatea umană. Mai ales, pe măsură ce exploatarea resurselor terestre devine din ce în ce mai mare, la nivel global. Dar, ca și înainte, nici omul nu este protejat de dezastrele naturale, dintre care multe sunt generate tocmai de interferența antropogenă. Apropo, potrivit unui număr de oameni de știință, izbucnirea bolilor periculoase reprezintă, de asemenea, un răspuns la o astfel de invazie. De aceea este atât de important să construim o relație armonioasă între om și natură.

Tensiunea critică s-a acumulat, deja, aici. Putem vedea acest lucru din schimbările climatice. Această problemă necesită acțiuni reale și mult mai multă atenție. A încetat de mult să fie o sferă de interese științifice abstracte și afectează aproape fiecare locuitor al Pământului. Încălzirea globală micșorează calotele polare și topește permafrostul. Mai mult, potrivit experților, în următoarele decenii, frecvența și intensitatea acestui proces nu vor înceta să crească.

Aceasta este o provocare serioasă pentru întreaga lume, pentru întreaga omenire și, desigur, pentru noi, pentru Rusia, unde permafrostul ocupă 65% din teritoriu. Astfel de schimbări pot provoca daune ireparabile biodiversității, pot avea un impact extrem de negativ asupra economiei și infrastructurii și pot crea riscuri directe pentru oameni.

Să știți că acest lucru este foarte important pentru noi. El privește sistemele de conducte, complexele rezidențiale din zona de permafrost și așa mai departe. Dacă aproximativ 25 la sută din straturile de suprafață de permafrost – iar aici este vorba de adâncimea de 3-4 metri – se vor topi până în 2100, atunci o vom simți foarte mult. În acest caz, situația poate evolua, după cum se spune, în creștere. În același timp, este posibilă o reacție în lanț sui generis, deoarece topirea permafrostului stimulează eliberarea de metan în atmosferă, care, prin efectului său de seră – atenție! – este de 28 de ori mai puternic decât bioxidul de carbon. În consecință, temperatura de pe planetă va continua să crească, permafrostul se va topi mai departe și mai repede și se va elibera din ce în ce mai mult metan. Și tot așa, într-o spirală. Doar nu vrem ca întreg climatul de pe Pământ să se apropie de condițiile lui Venus, cu suprafața sa lipsită de viață, arsă. Permiteți-mi să vă reamintesc că aici, pe Pământ, sunt aproximativ 14 grade Celsius, pe Venus – 462 ° C.

O altă temă, complet diferită. Aș vrea să spun câteva cuvinte, despre un alt subiect. Să nu uităm că, pe Pământ, există deja nu numai simple continente geografice. Pe planetă se formează un spațiu digital aproape interminabil, iar oamenii îl stăpânesc din ce în ce mai repede, cu fiecare an ce trece.

Restricțiile forțate asociate cu epidemia de coronavirus au stimulat doar dezvoltarea tehnologiilor electronice la distanță. Astăzi, comunicațiile bazate pe internet s-au transformat într-o proprietate comună. Și trebuie să ne străduim și să ne asigurăm ca această infrastructură, tot spațiul cibernetic, să funcționeze fără rateuri și în siguranță.

De exemplu, munca la distanță nu este doar o măsură de precauție necesară în timpul unei pandemii. De fapt, vorbim despre noi forme de organizare a muncii, a ocupării forței de muncă, a interacțiunii sociale și, pur și simplu, a comunicării umane. Odată cu dezvoltarea progresului tehnologic, aceste schimbări sunt absolut inevitabile. O confluență de circumstanțe, care n-a făcut decât să accelereze aceste procese. Toată lumea a apreciat posibilitățile și facilitățile oferite de aceste tehnologii.

Dar, desigur, există și cealaltă parte a medaliei, un dezavantaj – amenințarea crescândă, pentru toate sistemele digitale. Da, spațiul cibernetic este un mediu fundamental nou, în care, de fapt, nu au existat niciodată reguli de comportament general acceptate. Tehnologiile au luat-o brusc înainte, rupându-se de practica juridică și de cea de legiferare. Și, în același timp, acesta este un domeniu foarte specific, în care problema încrederii este deosebit de acută.

Aici, mi se pare, merită să ne întoarcem la experiența noastră istorică. Ce vreau să spun? Permiteți-mi să vă reamintesc că, în timpul Războiului Rece, a existat un concept bine stabilit de “măsuri de consolidare a încrederii”. Se referea la relațiile dintre URSS și Statele Unite, la cele dintre Tratatul de la Varșovia și NATO, adică sfera militar-politică.

În același timp, aș dori să subliniez: acum, concurența este, de regulă, de natură “hibridă”, afectând toate sferele. Inclusiv cele emergente. Prin urmare, și încrederea trebuie întărită peste tot.

În acest sens, spațiul cibernetic poate servi ca o platformă pentru testarea acestor măsuri, la fel cum, la vremea respectivă, controlul armelor a croit calea spre creșterea încrederii, în lume, în ansamblu.

Este clar că este foarte dificil să se formeze “setul de măsuri” necesar în acest domeniu, în spațiul cibernetic. Cu toate acestea, această lucrare trebuie începută. Trebuie făcută, acum.

Vă reamintesc că Rusia promovează activ acordurile bilaterale și multilaterale în domeniul securității cibernetice. Am depus, la ONU, două proiecte de convenții pe această temă, am constituit un grup de lucru adecvat și cu o componență deschisă.

Recent, m-am adresat Statelor Unite cu o propunere de a începe o discuție cuprinzătoare asupra problemelor de securitate informațională internațională. Înțelegem că, din cauza campaniei electorale, politicienii din Statele Unite nu sunt disponibili pentru asemenea discuții, acum. Dar ne așteptăm ca, următoarea administrație, oricare ar fi aceasta, să răspundă invitației de a începe un dialog pe acest subiect. La fel ca și asupra altor puncte de pe agenda ruso-americană. Acestea sunt problemele securității globale, soarta Tratatului privind armele strategice ofensive și o serie de alte probleme.

De altfel, știți și dumneavoastră că există multe subiecte de actualitate pentru un dialog sincer și suntem pregătiți pentru discutarea lor, constructivă și egală.

Desigur, vremurile în care toate problemele internaționale cele mai importante au fost discutate și rezolvate, de fapt, între Moscova și Washington, s-au scufundat în uitare, au trecut demult. Dar vedem instituirea unui dialog bilateral, în cazul de față, pe agenda de securitate cibernetică, ca un pas important către o discuție mult mai largă, care implică multe alte țări și organizații. Ei bine, dacă Statele Unite nu vor dori să se implice în această activitate, ceea ce ar fi un fapt regretabil, totuși suntem gata să o desfășurăm cu toți partenerii interesați, care, sper că se vor găsi destui.

Aș dori să vă atrag atenția asupra unui alt aspect important. Trăim într-o eră de șocuri și crize internaționale sensibile. Desigur, ne-am obișnuit, după cum se spune, cu așa ceva. Mai ales oamenii din acele generații, care au prins Războiul Rece, ca să nu mai vorbim de cel de-al Doilea Război Mondial, pentru care nu este doar o amintire, ci o parte a vieții.

Și iată ce este interesant. Omenirea a atins un nivel tehnologic și socio-economic foarte ridicat. Și, în același timp, s-a confruntat cu pierderea, eroziunea valorilor morale, pierderea reperelor și a înțelegerii în ce anume constă sensul existenței, dacă doriți, misiunea omului pe planeta Pământ.

O astfel de criză nu se rezolvă prin negocieri diplomatice sau chiar prin convocarea unei conferințe internaționale majore. Necesită o reevaluare a priorităților și o regândire a obiectivelor. Și trebuie să începi cu tine însuți – cu fiecare persoană, comunitate sau stat și abia după aceasta să lupți pentru ordinea mondială.

Pandemia de coronavirus, prin care trecem anul acesta, poate servi ca un fel de punct de plecare pentru o asemenea transformare. Iar de o reevaluare, tot va fi nevoie. Tot va fi nevoie de ea, de această reevaluare, credeți-mă, mai devreme sau mai târziu. Cu toții ne dăm seamă de necesitatea ei. Prin urmare, sunt de acord cu cei care spun că este mai bine dacă acest proces începe acum.

Și nu întâmplător mi-am amintit despre istorie, despre generațiile mai în vârstă, care trecuseră prin toate vicisitudinile secolului trecut. De toate acestea, despre care s-a discutat astăzi, vor trebui să se ocupe tinerii. De toate problemele despre care am vorbit, despre care ați discutat dumneavoastră, vor trebui să se ocupe tinerii. Adică cetățenii, dacă vorbim despre țara noastră, ai Rusiei, care cresc, câștigă experiență deja, în secolul al XXI-lea. Aceștia sunt, tocmai ei, cei care vor trebui să facă față unor provocări noi, poate mult mai complexe.

Ei privesc trecutul, prezentul și viitorul în felul lor. Dar cred că principalul lucru va rămâne neschimbat; principalul lucru sunt cele mai bune calități ale poporului nostru. Aceasta sunt patriotismul, voința, creativitatea și puterea de muncă, asistența reciprocă, capacitatea de a surprinde lumea în rezolvarea celor mai dificile probleme, aparent insolubile.

Stimați prieteni! Stimați colegi!

Am vorbit astăzi despre cele mai diverse probleme. Și, desigur, vreau să cred că, în ciuda tuturor acestor dificultăți, lumea va fi capabilă să se consolideze și să înceapă să lupte, în comun, nu cu amenințări închipuite, ci cu cele reale și să le confrunte cu succes. Că ea va putea renunța, până la urmă, la egoism, lăcomie, la consum necugetat și la risipă. Desigur, se pune întrebarea: dacă toate acestea nu sunt decât o utopie; sunt dorințe bune, dar goale.

E adevărat, când privești acțiunile și auzi declarațiile unor reprezentanți ai rasei umane, se strecoară o îndoială – dacă acest lucru este, în general, posibil. Dar cred cu tărie, sper, în orice caz, în rațiune și înțelegere reciprocă. Trebuie doar să deschizi ochii, să te uiți în jur și să înțelegi: pământul, aerul, apa sunt ale noastre, moștenirea noastră comună, sunt lucruri date de sus și trebuie să învățăm să avem grijă de ele. La fel ca și valoarea fiecărei vieți umane. Nu există altă cale, în această lume complexă și minunată. Chiar aș vrea, foarte mult, ca greșelile din trecut să nu se repete!

Mulțumesc foarte mult pentru atenție!