Hot News
Rușii au dat năvală în magazine din cauza Covid-19
30/10
Ungaria, amenințată de UE pentru că vrea vaccinul anti-Covid rusesc
30/10

Putin a admis ca raioanele din zona Karabah, ocupate de Armenia, să fie retrocedate Azerbaidjanului

Foto: newsfactory.su

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a admis posibilitatea ca șapte raioane din zona Nagornîi Karabah, ocupate de Armenia, să fie predate Azerbaidjanului, informează Lenta.ru.

”Poziția noastră este absolut deschisă. De la bun început, am pornit de la faptul că trebuie să vorbim despre posibilitatea de a preda Azerbaidjanului cinci plus două raioane, cu asigurarea unui regim anume pentru zona Karabahului, în cooperare cu Armenia”, a spus Putin la ședința plenară a forumului de investiții ”Rusia cheamă!”, organizat de ”VTB Kapital”.

Președintele a amintit că acest conflict a izbucnit din rațiuni etnice, iar conducerea Uniunii Sovietice nu a întreprins nici o măsură eficientă pentru a asigura securitatea oamenilor.

Putin a declarat, de asemenea, că ”armenii înșiși au pus mâna pe arme”. Potrivit afirmațiilor sale, argumentul inițial pentru acțiunile lor au fost ”evenimente negative de natură etnică”. Ulterior însă, toată regiunea Nagornîi Karabah, dar și șapte raioane ale Azerbaidjanului ”s-au trezit sub controlul Armeniei”. ”Aceste teritorii au fost dintotdeauna azere. Azerbaidjanul spune: ”Avem dreptul să recuperăm aceste teritorii”. Fiecare are dreptatea lui. Nu există, în cazul de față, soluții simple, pentru că nodul este legat foarte complicat”, a concluzionat Președintele.

În diferite sectoare ale frontului din Nagornîi Karabah au continuat, joi, intense acțiuni armate. La 26 octombrie, în Nagornîi Karabah a intrat în vigoare un regim de încetare a focului. Acorduri în acest sens au fost obținute de Azerbaidjan și Armenia, cu medierea Statelor Unite. Al treilea armistițiu a început la 8,00, ora locală, dar, curând, părțile s-au acuzat reciproc de încălcarea armistițiului și au continuat luptele.

În 1991, Nagornîi Karabah, a cărui populație este formată, în mare majoritate, de armeni, și-a proclamat independența față de Azerbaidjan. Baku a încercat să recupereze regiunea cu forța și a izbucnit războiul. În 1994, Azerbaidjanul, Armenia și Republica Nagornîi Karabah au încheiat un armistițiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875048