Putin a efectuat în Karabah o strălucită operațiune specială

Elena PANINA, director al Institutului pentru Strategii Politice și Economice Internaționale (RUSSTRAT)

Acordul trilateral privind încheierea ostilităților din Karabah a devenit o adevărată operațiune specială – până la semnare, nu a existat nici o scurgere de informații în presă. Vestea a venit pe neașteptate, chiar dacă fusese prognozată, cu câteva zile înainte, de institutul RUSSTRAT. Iar momentul ales a fost cât se poate de favorabil: SUA sunt preocupate de haosul generat de alegeri, în Transcaucazia nici una dintre părți nu și-a atins obiectivele și este o singură oportunitate de a oferi părților șansa ”de a-și salva onoarea”.

De altfel, acesta a și fost principala condiție a acceptului părților de a semna declarația de încetare a focului în Karabah. Orice tergiversare ar fi însemnat posibilitatea ca SUA să intervină, o înfrângere militară a  Armeniei și intrarea Azerbaidjanului sub conducerea directă a Turciei, cu toate consecințele aferente – chiar până la o revoltă a generalilor, divizarea corpului de generali și înlăturarea președintelui Aliyev în favoarea unui protejat al clanului Pașaev, complet pro-turc.

În această situație, Rusia a făcut tot posibilul, dacă nu chiar mai mult. Iar după cum se știe, politica este arta posibilului. Azerbaidjanul sărbătorește victoria – cucerirea orașului Șușa. În același timp, până la 15 noiembrie, Armenia restituie raionul Kalbadjar, până la 20 noiembrie – raionul Adgam și până pe 1 decembrie, raionul Lacin. Armenia suspendă blocada orașului Nahicevan (o enclavă azeră din Armenia – n.r.). Nu este chiar Karabah, dar pentru Aliyev, obiectivul intermediar a fost atins. Acum el este într-o poziție puternică.

Nu este rău nici pentru Erdogan – nu a intrat printre învingători, dar a dat o mână de ajutor, astfel că statutul lui a crescut, chiar dacă nu la nivelul spre care tindea. Putin a acceptat propunerea lui Erdogan de a crea un grup de lucru pentru Karabah, de care, până la urmă, nu a mai fost nevoie. Turciei i se va propune un loc în Statul Major comun de monitorizare a modului în care este respectată încetarea focului, dar nu în Karabah, ci pe teritoriul Azerbaidjanului.

Pe ansamblu, Armenia a apărat Karabahul, a păstrat controlul asupra șoselei din Amenia la Stepanakert, via Lacin, susținând, totodată, că și Șușa a păstrat, total, căile de comunicare cu Armenia.

Rusia nu a permis intervenția NATO în Transcaucazia și o catastrofă geopolitică în Eurasia. Dar cel mai important este că Moscova nu a permis epurarea armenilor din Karabah. Rusia este garantul securității lor. În același timp, Rusia nu a constrâns pe nimeni, bazându-se exclusiv pe interesele părților, fapt care este, de fapt, arta diplomației – capacitatea de a da dovadă de reținere și de a face mutarea sigură, la momentul potrivit.

În cazul Karabah, Rusia s-a comportat ca un intermediar ideal, salvând, de fapt, toți participanții la conflict de consecințele situației pe care ei au creat-o.

În ultima clipă, practic, Aliyev a evitat acapararea de către ”fratele Erdogan” și dizolvarea în proiectul geopolitic al Turciei; și-a salvat suveranitatea, s-a salvat pe el însuși, și-a salvat puterea și politica sa multivectorială. Posibil, și-a salvat chiar propria familie. Pentru el, situația este una echilibrată: este dator Turciei pentru consolidarea poziției de negociere cu Armenia, dar este dator și Rusiei pentru păstrarea puterii și a suveranității.

A ieșit o mișcare clasică de judo, în stilul lui Putin. Într-un final, Erdogan a ajutat Rusia să-și întărească poziția în Transcaucazia, chiar dacă a încercat contrariul, din toate puterile. Este exact acea situație când forța adversarului este folosită împotriva lui însuși. Este puțin probabil ca Erdogan să fie mulțumit de cum au ieșit lucrurile, dar nu mai e nimic de făcut.

Erdogan va accepta situația, dar va continua să-și promoveze politica, pentru că alta nu are. De asemenea, el va încerca să prezinte totul opiniei publice din Turcia ca fiind propria lui victorie. Nu este exclus ca Turcia să încerce din nou să provoace o încălcare a încetării focului. Dar acest lucru ar însemna un război cu Rusia – acum, în regiune sunt trupe rusești de menținere a păcii, ceea ce schimbă situația.

Prezența militară a Rusiei în regiune este pe deplin legitimă. Pacificatorii ruși rămân în Nagornîi Karabah pentru o lungă perioadă de timp. De fapt, aceasta este o altă bază militară rusească din regiune.

Nici Erevanul, nici Baku nu pot veni cu pretenții la adresa Moscovei. Pacea din Karabah și dificilul proces de negocieri ce va urma are darul de a conduce la un compromis, ale cărui contururi și conținut se află, deocamdată, în faza de ajustare. Se creează condiții pentru întoarcerea refugiaților.

În același timp, influența Rusiei în Karabah va fi poate mai mare decât cea a Armeniei, care ar trebui să se gândească unde a adus-o protecția americanilor. În Azerbaidjan, poziția Rusiei nu se va înrăutăți, cel puțin. Dacă totul va ieși bine, victoria politică a Rusiei va fi dificil de supraevaluat.