Provocările anului 2020. Aleksandr Dînkin: Rusia s-a descurcat mai bine decât SUA și majoritatea țărilor europene

Președintele Institutului pentru Studierea Economiei Mondiale și a Relațiilor Internaționale ”E.M. Primakov” (IMEMO), Aleksandr Dînkin și Elena Teleghina, membru corespondent al Academiei de Științe a Rusiei, decanul Facultății pentru Afaceri Internaționale în Domeniul Energiei, au făcut bilanțul anului 2020. În martie anul trecut, cei doi experți au realizat o amplă analiză a eventualelor consecințe ale pandemiei de coronavirus.

– Acum, după mai bine de 9 luni de la izbucnirea pandemiei, cum considerați că au evoluat lucrurile, ce trebuie precizat în momentul de față, a fost principala întrebarea adresată celor două personalități de către agenția Interfax.

Globalizarea nu a intrat în colaps

Aleksandr Dînkin: – Organizația Mondială a Sănătății a declarat pandemia la 11 martie 2020. Iar astăzi, la mai bine de 9 luni și chiar după demararea amplei operațiuni de vaccinare pe scară largă, este riscant să faci estimări privind sfârșitul pandemiei.

Atunci spuneam că pandemia va ”accelera schimbările structurale deja conturate în societate, economie, în guvernarea globală, în politică”. Și este adevărat, pentru că pandemia a devenit catalizatorul schimbărilor, Am crezut că ”ar fi o nesăbuință să prezici un colaps total al globalizării”. Care, de altfel, nici nu s-a produs. Globalizarea a încetinit în domeniul comerțului de mărfuri, dar a prins viteză în cel al serviciilor, grație platformelor digitale, a economiei gig (sau economia ciubucurilor, apărută odată cu intrarea în forță pe piață a diferitelor platforme de sharing, presări servicii și freelancing, precum Uber, AirBNB, Deliveroo, n.r.), a serviciilor online. Migrația forței de muncă începuse să se restrângă, dar în vară, în ”pauza” dintre cele două valuri ale pandemiei, comerțul cu mărfuri s-a restabilit într-un mod exploziv.

Vorbeam, la începutul pandemiei, despre posibilitatea apariției în aeroporturi a controlului biomedical suplimentar la protocoalele de securitate deja existente în domeniul aviației. Acest lucru nu s-a întâmplat încă, dar este foarte posibil să se producă în perioada post-pandemică.

Deglobalizarea nu are cauze economice și tehnologice. Motoarele ei sunt politice și geopolitice. Până în mai 2020, volumul comerțului mondial s-a redus cu 17,6% comparativ cu valorile de bază din 2019, dar, în lunile de vară ale anului trecut, acest indice a început să crească vertiginos. Ca atare, până în august, această scădere a volumului comerțului mondial a fost de numai 4,4% în expresie anuală. Până în octombrie, volumul comerțului extern revenise la nivelul din ianuarie 2020, întrecând ritmul de creștere al PIB. Spre sfârșitul anului, o nouă încetinire. De aceea, îndrăznim să afirmăm că principalele cauze ale deglobalizării sunt de natură geopolitică. Deși, pandemia le slăbea. Din punct de vedere statistic, această teză arată cam așa: dacă în perioada din noiembrie 2019 și până în mai 2020, barierele reintroduse de țările G20 au avut un impact lunar asupra fluxurilor comerciale în valoare de 52,2 miliarde de dolari, în iunie-noiembrie 2020, lunar, incidența a fost numai 7,2 miliarde de dolari. Adică de 7 ori mai puțin. Șocul provocat de coronavirus a antrenat, în 2020, o scădere a PIB în majoritatea covârșitoare a țărilor lumii; potrivit estimărilor FMI (octombrie), pierderile PIB-ului mondial s-au ridicat deja la 3,7 trilioane de dolari. Aproape cât PIB-ul Germaniei, care este de 4 trilioane. Pierderile generate de al doilea val încă trebuie evaluate. În decembrie 2020, cele mai mari economii ale Europei au intrat într-un lockdown dur. Cu toate acestea, demararea vaccinării populației planetei nu doar va grăbi victoria asupra Covid-19, dar va demonstra necesitatea unificării eforturilor în lupta împotriva provocărilor globale, confirmând caracterul ireversibil al globalizării pieței internaționale a farmacologiei, în pofida intereselor concurențiale ale mediului privat.

Principala locomotivă a economiei mondiale rămâne China

Aleksandr Dînkin: – Am scris, la începutul pandemiei, că ”principala locomotivă a economiei mondiale rămâne China”. Într-adevăr, singura economie al cărei PIB nu s-a redus în 2020, ba chiar a înregistrat o creștere, este cea chineză. Iar pentru 2021 se prognozează o creștere de peste 8% din PIB. Desfășurat la sfârșitul lunii octombrie 2020, plenul Comitetului Central al Partidului Comunist din China a confirmat principiile de bază ale celui de-al 14-lea plan de dezvoltare socială și economică pentru 2021-2025 și orientările pe termen lung, până în 2035. Președintele Xi Jinping a declarat că obiectivul stabilit până în 2035, de dublare a economiei și a venitului pe cap de locuitor, este ”pe deplin realizabil”.

În 2020, modelul de dezvoltare a Chinei s-a schimbat semnificativ. Acum, ideea fundamentală a devenit ”dubla circulație”. Conducerea chineză a fost nevoită să admită că situația internațională a devenit complexă și instabilă. Este un stimulent puternic pentru a reduce dependența de piețele externe, de a se concentra pe piața internă. Potrivit interpretării oficiale a dublei circulații, schimburile economice interne și externe vor coexista concomitent, dar poziția prioritară o va ocupa, acum, ”circulația internă”. ”Dubla circulație” devine arma Beijingului în lupta pentru independența științifică și tehnologică, comercială și economică. Prioritatea producției interne și a consumului intern se transformă în principala garanție a stabilității economice și a creșterii viitoare. Statistica oficială chineză afirmă că în clasa de mijloc se încadrează 400 de milioane de oameni, adică aproape o treime din populația țării. Programul de dublare a economiei are capacitatea de a spori rândurile lor la 800 de milioane până în 2035.

Implementarea acestui plan nu va fi o misiune ușoară. În mai 2020, premierul Li Keqiang a anunțat că 600 milioane de chinezi intră în categoria cetățenilor cu venituri medii și mici. Ei câștigă în jur de 1000 de yuani (circa 150 de dolari) pe lună, iar consecințele negative ale pandemiei le-au făcut viața și mai grea. Una dintre rețetele sporirii numărului de consumatori înstăriți o constituie continuarea urbanizării. De la 60%, cât reprezintă, în prezent, ponderea populației urbane în China, ar urma să se ajungă la cel puțin 75% până în anul 2035. Dar este insuficient. Autoritățile chineze trebuie să creeze un sistem de securitate socială care să funcționeze cu adevărat, capabil să insufle oamenilor încrederea în stabilitatea situației lor materiale și, astfel, să-i convingă să consume, nu să economisească pentru bătrânețe.

Plenara CC nu a precizat indicii de creștere anuală a PIB pentru următorii ani. Dar un simplu calcul arată că, pentru a îndeplini promisiunea de dublare a volumului economiei până în 2035 va fi nevoie de o creștere de circa 5% pe an. Cu o limită minimă de 4,7%. Numai așa, clasa de mijloc va depăși, numeric, jumătate din populația Chinei.

În 2020, PIB-ul chinezesc pe cap de locuitor a depășit 10.000 de dolari, apropiindu-se de pragul stabilit de Banca Mondială și anume 12.535 de dolari pentru țările cu un nivel ridicat de venit. Apropierea de această ștachetă neliniștește numeroși economiști chinezi. Ei se tem că, pe durata acestei tranziții, China ar putea nimeri în capcana ”nivelului venitului mediu”. Pentru a evita acest lucru, autoritățile vor trebui să acorde o mare atenție reformelor structurale din economie, să caute răspunsuri la provocările demografice – populația Chinei începe să  îmbătrânească, iar peste un deceniu și jumătate va începe să scadă. Problemele legate de asigurările sociale, de sănătate și de creștere a veniturilor devin pentru China o serioasă provocare, de mare urgență.

– Anul 2021 va fi unul mai previzibil? Ce noi provocări ar putea el aduce?

Aleksandr Dînkin: – Considerăm că, în prima jumătate a secolului al XXI-lea, importanța cauzelor ”externale” (externe) ale crizelor economice a crescut radical. Dintre acestea, vedem trei principale amenințări: 1) viitoarele pandemii; 2) crizele geopolitice, conflictele regionale; 3) schimbările climatice. Iar țările responsabile încep să se pregătească pentru ele.

Rețete magice pentru ridicarea întregii economii ruse nu există!

– Numeroși analiști economici scriu despre o stagnare de durată a economiei ruse. Care este părerea dumneavoastră în acest sens? Ce ”verigă” trebuie activată pentru a trage întregul lanț?

Aleksandr Dînkin: – Într-adevăr, traiectoria de redresare a economiei ruse după criză nu este pe deplin conturată.

Spațiul fiscal de reducere a ratei dobânzii a Băncii Centrale aproape s-a epuizat. Riscurile promovării și pe mai departe a unei politici super-indulgente sunt evidente: transmutarea depozitelor bancare pe piața de capital și bula ipotecară. În arsenalul Băncii Centrale rămâne relaxarea reglementărilor bancare. Ceea ce se și întâmplă. Au fost deja restructurate credite în valoare de 6,6 trilioane de ruble. În plus, trecerea activelor din ruble în valută este contracarată cu intervenții valutare și în aur. Este dinamica actuală.

Dar economia se confruntă cu probleme fundamentale. Principala provocare constă în creșterea nivelului de trai, a veniturilor populației. Vorbind la modul general, există două căi interconectate: creștere economică și econommie inovatoare. Din păcate, însă, aici nu există ”acea verigă, cu ajutorul căreia ar putea fi tras întregul lanț”. Nu există o rețetă magică. Mulți au impresia că, tipărind bani, pot fi stimulate investițiile, cu aluzie la experiența străină de relaxare cantitativă. Dacă anul acesta, reducerea ritmului de creștere se va situa, undeva, în jurul valorii de 4%, atunci, în deceniul 2011-2020, ritmul nostru mediu anual de creștere este, practic, sub 0,9%. Ce înseamnă acest lucru din punctul de vedere al comparațiilor internaționale? Mulți dintre analiștii noștri economici comentează insistent faptul că, după Paritatea Puterii de Cumpărare (PPS), China a depășit PIB-ul Statelor Unite. Este o importantă realizare a Beijingului, iar americanii s-au împăcat cu ideea. Și au mutat accentul concurențial în sfera tehnologiei: inteligență artificială, calculatoare cuantice, programare în cloud, tehnologii financiare și așa mai departe. Dar aceiași analiști au trecut cu vederea un eveniment nu mai puțin important și deloc plăcut pentru noi: în 2020 (potrivit estimărilor FMI la prețurile curente), chinezii au întrecut Rusia la Produsul Intern Brut pe cap de locuitor (10.582 dolari față de 9.972 dolari). Desigur, este vorba și despre diferențele de curs valutar, dar alarma a sunat deja. La acest indice, încă în anul 2020, noi întreceam China de 2,5 ori. Iată ce înseamnă ritmuri ridicate de schimbări tehnologice și de creștere economică.

”Spargerea pușculiței” nu va ajuta!

Este greu să fii de acord cu numeroasele apeluri de a ”deschide pușculița” sau de a tipări bani, pentru ca, astfel, să fie stimulate investițiile, după modelul experienței occidentale de relaxare cantitativă. Aceste chestiuni au fost dezbătute și chiar testate în repetate rânduri. Să ne amintim de ”accelerare pe bază de construcție de mașini-unelte”. Mai simplu spus, dacă Banca Centrală a Rusiei ar putea să emită dolari sau euro, valute care se cer la nivel global, nu ar fi fost probleme. Dar cu rubla nu este așa. Președintele Rusiei nu obosește să sublinieze importanța ”sănătății macroeconomice a economiei”. Știința economică a evaluat de mult ”prejudiciul moral” al politicii industriale. Problema este că, din punct de vedere macroeconomic, politica industrială marchează naționalizarea pierderilor și privatizarea profitului. Suntem constrânși să ne folosim de acest instrument. Și aduce rezultate – în agricultură, în industria alimentară. Așteptăm de mult efecte în construcția de avioane civile. Atâta timp cât, la noi, stabilitatea mediului de afaceri, profunzimea piețelor financiare și concurența nu sunt mari, nu putem renunța la acest instrument. Dar ar fi o amăgire să îl consideri drept o rețetă universală.

Economie inovatoare. Desigur, ea trebuie să rezolve problemele legate de capacitatea de apărare și de securitatea națională a țării. Iar aici ne descurcăm binișor. Dar lecțiile URSS-ului ne obligă să ne concentrăm constant și asupra parametrilor non-militari ai securității. Iar acești parametri se apropie de limite. Calculele noastre pentru 15 țări – lideri mondiali la cheltuieli militare, arată că raportul dintre cheltuielile federale pe 2018 pentru sănătate și educație (fără știință și cultură), pe de o parte, și cele militare, pe de alta, este de 2,3 ori. Valoarea medie pentru cele 15 state analizate: 7,3 (Franța) și 15 în Japonia. Simultaneitatea sancțiunilor și amenințarea unei noi curse a înarmării pot crea un efect multiplicator.

Tirajarea inovațiilor desemnează capacitatea de a crea, spre exemplu, pe propriul teritoriu vamal o valoare adăugată ridicată. Dacă acest lucru se întâmplă, înseamnă că ponderea forței de muncă înalt calificate crește în economia națională și, în consecință, crește și remunerarea ei și nivelul de trai.

– Ce resurse ar putea fi folosite?

Aleksandr Dînkin: – În țările care conduc pe palierul inovației, ponderea proprietății de stat este de 5-10%. China demonstrează strălucite realizări pe linie de inovație, în condițiile în care ponderea întreprinderilor de stat în PIB este de circa 30%. La noi, potrivit unor estimări modeste, proprietatea statului atinge 45-50%. Astfel, noi limităm instituțional spațiul concurenței inovatoare în economie. Acolo unde există concurență (telefonie mobilă, platforme digitale, sector bancar), situația este mai bună. Să zicem că Rusia ocupă locul doi în lume după volumul plăților online pe cap de locuitor.

Să vinzi perspective reprezintă o parte inevitabilă a naturii activității inovatoare, de dragul atragerii de investitori. Dar vine un moment când trebuie să prezinți realitatea. Iar la acest capitol nu stăm prea bine. Cu alte cuvinte, sunt mulți activiști de creștere al propriului bagaj de cunoștințe științifice prin promisiunea unor progrese inovatoare. Dar când vine vremea să oferim rezultatele activității științifice, de multe ori nu e nimic de arătat. Bine că s-au păstrat centrele clasice de medicină și biologie. În caz contrar, am fi putut rămâne fără vaccinuri autohtone. Cred că această situație este parte la răspunsul privind cauzele recentei reforme a instituțiilor de dezvoltare (lichidarea unora și comasarea altora – n.r.). Dacă este să privim mai în profunzime, nu se poate să nu vedem în strategiile de inovare o veșnică orientare spre un rezultat tehnocrat și nu spre necesitățile societății sau cererea de solvabilitate, vulnerabilitatea instituțiilor de protecție a proprietății intelectuale, riscurile ridicate ale investițiilor de capital cu grad ridicat de risc, folosirea modelelor inovatoare liniare, integrate pe verticală. În timp ce restul lumii a trecut de mult la structuri plate, neliniare.

Cred că în reglementarea economiei noastre trebuie să se țină cont de aceste circumstanțe.

Relațiile dintre Rusia și SUA depind de procesele interne din America

– Ce ne așteaptă pe plan internațional? Cum influențează pandemia schimbarea arhitecturii ordinii mondiale?

Aleksandr Dînkin: – După părerea noastră, nu credem că există perspective de îmbunătățire a relațiilor bilaterale cu SUA. Alegerea lui Biden mai degrabă le va îndepărta de așteptări nejustificate și de retorică goală, aducându-le într-o stare de ”normalitate”. Ceea ce presupune găsirea de compromisuri în privința controlului armelor, a stabilității strategice. Dar în același timp, înseamnă și sporirea presiunii de sancțiuni, informațională și ideologică, asupra Moscovei, din partea Washingtonului. În noiembrie 2019, am discutat acest aspect cu Henry Kissinger. În opinia lui, despre relațiile ruso-americane se va putea vorbi la modul serios după ce, și îl citez, ”ne vom lămuri aici, noi între noi”. Deocamdată, însă, mai este mult până acolo și vectorul este îndreptat în direcție opusă – spre adâncirea fracturii din societatea și elitele americane. Iar colaborarea dintre Rusia și SUA rămâne, deocamdată, doar la cea dintre Roskosmos și NASA, în privința Stației Spațiale Internaționale. Se pare că maximul pentru care merită să ne străduim este de a evita un război ”din greșeală” – pentru că s-a stricat un computer sau din cauza factorului uman.

Dacă privim la modul real, fără ochelari roz, relațiile noastre cu UE, devine clar faptul că Europa se întinde astăzi de la Lisabona la Tallinn. Este o realitate care le convine multora, mulți valorificând acest lucru. În Europa s-au format state ”pe linia frontului”, cărora le place statutul lor anti-rusesc. Este vorba de cordonul de la București la Tallinn. Pentru asta, ei primesc investiții financiare, politice, militare și de altă natură. Potrivit datelor Eurostat, în 2018, donațiile anuale acordate pentru Lituania, din bugetul UE, s-au ridicat la 4,4% din PIB, pentru Letonia, la 3,9%, Estonia, la 2,8% și pentru Polonia, la 3,16%. Nu este rău.

Pentru ei și pentru atlantiștii europeni, conflictul din Donbass a devenit un fel de mediu nutritiv. Cu cât devine mai sărac, cu atât mai bine pentru noi, și pentru ucraineni, și pentru acea parte a țărilor europene a căror statalitate numără cel puțin 120 de ani. A-i priva de acest mediu se poate prin găsirea de compromisuri în privința Donbassului. Fără criza ucraineană, acești ”euroadolescenți” se vor trezi în vacuum. Este de înțeles acum de ce ”acordurile de la Minsk” au rămas atârnate undeva în aer și s-au transformat într-un ”perpetuum mobile” – când neîndeplinirea, de către Kiev, a obligațiunilor sale creează pretext pentru prelungirea anuală a sancțiunilor anti-rusești. Iar această situație durează, deja, de aproape șapte ani. Agenda mondială nu așteaptă, conflictul dramatic din Nagornîi Karabah a fost înghețat de Rusia, în absența ”strălucitoare” a Uniunii Europene, în pofida tuturor ”parteneriatelor estice”.

Gazoductul ”Nord Stream-2” nu va extinde piața europeană a gazelor naturale. Câtă cerere de gaze va exista pe această piață, atâtea gaze vom livra. De aceea, ”Nord Stream-2” va crește fiabilitatea și ritmicitatea livrărilor. Dar nu poate spori volumul lor. Din punct de vedere comercial, putem supraviețui fără această conductă, împărțind cu firmele europene pierderile, în cazul apariției lor.

La 10 decembrie, Serghei Lavrov (ministrul rus al Afacerilor Externe, n.r.) declara: ”astăzi, unul dintre obiectivele Washingtonului este cel de a face în așa fel, încât Uniunea Europeană să-și piardă independența strategică și să revină în barca unității euroatlantice”. Astfel, dacă UE își pierde identitatea suverană, devenind protectorat în sfera securității – va fi încă un pas în direcția bipolarității secolului al XXI-lea.

– Ordinea mondială post-criză, cum arată ea acum?

Aleksandr Dînkin: – Degradarea relațiilor dintre SUA și China devine o constantă a ordinii mondiale post-criză. Păstrând un parteneriat strategic privilegiat cu China, pentru Rusia, important este să nu se implice prea profund în confruntarea americano-chineză. În orice caz, trebuie să rămânem la același nivel de implicare cu cel al susținerii Moscovei, de către China, în serioasele noastre divergențe cu Europa, din dosarul ucrainean.

De aceea, este extrem de importantă păstrarea policentrismului ordinii mondiale. Unul dintre cei mai influenți și independenți poli rămâne India. După Paritatea Puterii de Cumpărare, această țară este un gigant economic, a treia în lume după valoarea PIB-ului, în urma Chinei și a Statelor Unite. Indienii sunt un popor capabil, adaptabil, avansat din punct de vedere tehnologic. Directorii executivi ai Google, Microsoft, IBM, ministrul de Interne și cel al Finanțelor Marii Britanii sunt indieni. India este țara cu care Rusia a întreținut, de-a lungul veacurilor, relații stabile, bune. Poate pentru că nu există o graniță comună, poate pentru că generații de indianiști ruși, care au studiat în profunzime cultura, istoria și tradițiile Indiei au format o imagine pozitivă a acestei țări printre ruși.

În decembrie 1998, în timpul vizitei oficiale la New Delhi, președintele Guvernului Rusiei, Evgheni Primakov, a avansat ideea organică a triunghiului Rusia-India-China. Încă se mai așteaptă să fie transpusă plenar în practică. Evident că Rusia are relații mult mai bune cu două vârfuri ale acestui triunghi decât există între ele. În elita militară și politică a Indiei încă se păstrează o neîncredere în exces față de Beijing. Firește, acest lucru este alimentat și de absența unei linii de delimitare a frontierei în nordul Kashmirului și în statul Arunachal Pradesh, de ciocnirile armate din Himalaya. Am trecut deja prin asta, la sfârșitul anilor ’60 – începutul anilor ’70, până la delimitarea graniței ruso-chineze. Dificilul conflict regional cu Pakistanul, care a durat mai bine de 70 de ani, i-a revenit Indiei și după destrămarea Imperiului britanic. Iar chinezii sunt deosebit de activi în Pakistan. Destrămarea oricărui imperiu lasă mereu o moștenire sub forma conflictelor de frontieră.

Iar toate aceste temeri ale New Delhi-ului sunt activ întreținute de Statele Unite, care atrag India în patrulaterul anti-chinez, cu participarea Japoniei și a Australiei. Argumentul americanilor nu e ceva ieșit din comun: ei afirmă că Rusia ar fi tot mai mult atrasă pe orbita Chinei și, de aceea, New Delhi-ul nu trebuie să mizeze pe Moscova.

O problemă o constituie și relațiile noastre economice, care lasă de dorit. Pe lista partenerilor comerciali, potrivit datelor Ministerului Comerțului din India, Rusia ocupă locul 25, cu 8,5 miliarde de dolari. În timp ce primele două poziții le revin Statelor Unite și Chinei. Se pare că merită să fie radical intensificate relațiile ruso-indiene, pornind de la o profundă tradiție istorică. Dar și de la memoria instituțională referitoare la tradițiile indiene de nealiniere, caracteristice pentru țară după dobândirea independenței.

– Deci, la ce să ne așteptăm?

Aleksandr Dînkin: – O întrebare cu un răspuns scurt. În 2020, Rusia s-a descurcat mai bine decât SUA și majoritatea țărilor europene în fața provocărilor medicale și economice. Dar în 2021, ne așteaptă provocări și probleme nu mai puțin serioase.

Transformarea accelerată a lumii, extinderea comunicațiilor orizontale și cererea explozivă de servicii online, dezvoltarea vertiginoasă a inteligenței artificiale și creșterea tensiunii sociale ca urmare a izolării forțate, mutarea focalizării intereselor societății de la teme politice și economice la probleme ce țin de supraviețuire și securitate, conduc la necesitatea unei dezvoltări responsabile și asumate a fiecăruia în spațiul responsabilității personale și al comportamentului socio-responsabil al guvernelor în lumea secolului al XXI-lea, o lume interdependentă globală.