Hot News
Corneliu Vlad: Sinergii geopolitice și economice în spațiul postsovietic
19/01
Putin a participat la scăldatul Epifaniei
19/01

Viaceslav Volodin, despre pioritățile legislative ale Dumei de Stat și sfârșitul mitului democrației americane

Speakerul Camerei Inferioare a Parlamentului Rus/ Foto: duma.gov.ru

Discursul președintelui Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, la deschiderea sesiunii de primăvară a Dumei de Stat. Text integral

 „Începem cea de-a 10-a sesiune. Promite să fie încărcată. În prezent, Duma de Stat are în lucru 1.226 de proiecte de lege, dintre care 266 au fost adoptate în prima lectură, două, în a doua.

Cea mai importantă prioritate a activității noastre este punerea în aplicare a Mesajului Președintelui, adresat Adunării Federale. Un document care schițează agenda noastră nu numai pentru anul în curs, dar și pentru viitor.

Planul de asigurare legislativă pentru implementarea Mesajului din ultimul an a fost îndeplinit în proporție de 85% – au fost realizate 34 de puncte din 40. În primă lectură se află în dezbatere alte trei proiecte de lege, două sunt în curs de examinare în comisiile de specialitate.

Mesajului adresat Adunării Federale i se acordă o atenție deosebită. Bunăstarea cetățenilor noștri și creșterea nivelului de trai depind de implementarea acestuia. Solicit comitetelor de specialitate să pregătească și să prezinte cu prioritate proiectele de lege rămase spre dezbatere.

Provocările legate de pandemie au antrenat schimbări majore nu numai în agenda noastră, ci și în formatele de lucru. În paralel cu luarea deciziilor, astăzi trebuie să ajutăm populația și sectoarele economiei care se confruntă cu problemele cauzate de infecția cu coronavirus, să analizăm practicile de aplicare a legilor adoptate în acest domeniu. Au fost 37. În acest sens, propun ca de această chestiune să se ocupe Comitetul pentru Control și Regulament al Dumei de Stat.

O altă prioritate o reprezintă elaborarea proiectelor de legi privind punerea în aplicare a amendamentelor la Constituție. Anul trecut am adoptat 21 de legi. Mai avem în dezbatere încă patru inițiative legislative. Astăzi, în a doua lectură, vom dezbate proiectul de lege ce protejează drepturile și interesele legitime ale familiilor rusești. Mâine, în prima lectură, se preconizează analizarea celor două proiecte de lege ce interzic cetățenia străină pentru funcționarii de stat și cei municipali. Modificările la Constituție adoptate protejează suveranitatea țării noastre, drepturile și libertățile cetățenilor.

Colegi, în septembrie vor avea loc alegerile pentru Duma de Stat. Este important pentru noi ca acestea să se desfășoare în mod deschis, competitiv și legitim, în strictă conformitate cu legislația națională. În același timp, trebuie făcut totul pentru a preveni orice amestec străin în campania noastră electorală. Având în vedere alegerilor trecute și situația actuală, înțelegem că vor interveni, ca și până acum. Și în fruntea acestor procese se află Statele Unite ale Americii și aliații lor din NATO.

Dar astăzi se ridică o întrebare. Aș dori să abordeze subiectul în deschiderea sesiunii și să intru în detalii. Dacă ieri intervenția lor în campaniile electorale din țara noastră și din alte țări a fost acoperită de necesitatea introducerii unor standarde ridicate de democrație, pe baza propriei experiențe, astăzi a devenit evident pentru toată lumea că Statele Unite ale Americii însele nu au asemenea standarde.

Sistemul lor electoral este arhaic. Nu are deschidere. Este dincolo de controlul societății. Nu există o instituție unică și eficientă a observatorilor electorali internaționali de monitorizare a alegerilor. Am vorbit despre asta de numărate ori. Votul prin poștă este sub orice critică. Transmiterea în evantai a buletinelor de vot către alegători este incontrolabilă. Este imposibil de verificat cine și când a votat cu aceste buletine.

La ultimele alegeri din SUA, 65 de milioane de oameni au votat prin poștă. Adică 40,6% dintre cei care au participat la vot. 35 de milioane de cetățeni (21,9%), s-au prezentat la secțiile de votare în perioada votului anticipat, care în diferite state, subliniez, a variat de la patru la 45 de zile.

Procedura de vot a mai mult de 62% din numărul total al celor care au votat la alegerile prezidențiale din SUA a fost închisă pentru public. Acest lucru nu corespunde nici regulilor care s-au afirmat în țările democratice și nici cerințelor pe care le-am definit ca standard. Un stat cu un astfel de proces electoral netransparent nu are dreptul să impună nimic altor țări, darămite să intervină în campaniile lor electorale.

Nu le vom permite celor care au provocat degradarea sistemului politic și de partid, al cărui rezultat a devenit un atentat asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, să discute cu noi pe un ton de mentorat. Astăzi ar fi corect să se procedeze nu doar la o evaluare a ceea ce s-a întâmplat, ci și la o analiză a situației actuale.

Cauzele acesteia rezidă într-o profundă scindare internă a societății americane, bazată pe o dușmănie întreținută, în toată țara. Timp de mulți ani, elita politică americană i-a pus pe americani unul împotriva celuilalt, în funcție de rasă, religie, sex și preferințe politice. Pe durata alegerilor prezidențiale, acest lucru a devenit extrem de acut și periculos pentru ambele părți.

Utilizarea acestor instrumente de către una dintre forțele politice nu putea să ducă decât la radicalizarea susținătorilor celeilalte părți. În cazul de față, susținătorii Președintelui care este pe cale de plecare.

Am fost întotdeauna împotriva unor astfel de lucruri. Și credem că sunt inacceptabile. Lupta pentru putere, care s-a desfășurat între cele două partide lidere din Statele Unite, a dus la asaltul Parlamentului și la pierderi de vieți omenești.

Întotdeauna, ca și astăzi, vreau să subliniez acest lucru, că ne-am opus acțiunilor neconstituționale violente. Statele Unite ale Americii, dimpotrivă, au încurajat și au susținut asemenea procese în multe țări ale lumii, amestecându-se în treburile lor suverane: în Europa, în spațiul post-sovietic, în Orientul Mijlociu, în Asia, Africa și în America Latină.

Și peste tot, participanții la acțiuni politice neautorizate au fost definiți de Washington drept luptători pentru libertate și democrație. Când același lucru s-a întâmplat chiar în Statele Unite, acești oameni au fost declarați teroriști interni, ce riscă acum 15-20 de ani de închisoare.

Iar aceștia vor fi adevărați prizonieri politici. Să spunem lucrurilor pe nume. Washingtonul va trebui să recunoască: ori este o politică cu standarde duble, ori au oameni care au suferit pentru opiniile lor politice.

Astăzi a devenit evident pentru toată lumea că țara care predă întregii lumi lecții despre standardele democrației le-a șters singură. Le-a șters singură. Colegi, gândiți-vă la ce s-a întâmplat. Președintele în exercițiu, pentru care aproape 75 de milioane de americani și-au exprimat votul și susținătorii săi au fost privați de dreptul fundamental – dreptul la libera exprimare. Le-a fost blocat accesul la comunicații cu alegătorii prin intermediul marilor rețele sociale.

Prin decizia cui s-a întâmplat așa ceva? Poate printr-o hotărâre judecătorească? Nu. Deși ar fi fost nevoie de o hotărâre judecătorească. În spatele acestei decizii stau opozanții politici ai Președintelui care este pe cale de plecare.

Iar asta nu este altceva decât un atentat direct asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor americani. Încălcarea de către Statele Unite ale Americii, subliniez, a obligațiilor internaționale asumate, în domeniul schimbului liber și al accesului la informații. Suntem împotriva atentatelor asupra libertății de exprimare. Dar, în cele din urmă, aceasta este treaba lor internă. Și, s-ar părea că ar trebui să-i lăsăm să facă ce vor. Dar lucrurile nu stau așa de simplu. Platformele informaționale americane și companiile IT au un caracter global, internațional și, în esență, dețin monopolul.

Dacă se comportă atât de nerușinat și fără fasoane în propria țară, atunci cum se comportă și cum se vor comporta în raport cu alte țări? Mai ales având în vedere ideea închipuitului excepționalism american pe care îl promovează. Și ținând cont de aroganța, dar deja nu închipuită, ci evidentă. Trebuie să facem totul, astfel încât companiile internaționale de tehnologie din Rusia să funcționeze numai în cadrul legislației noastre naționale.

Pentru noi, această discuție este foarte importantă, pentru ca o astfel de fărădelege – altfel nu poate fi numită – din partea rețelelor sociale americane să nu se repete pe teritoriul Federației Ruse.

Este absolut evident că cele întâmplate reclamă o evaluare din partea organizațiilor internaționale. Tăcerea lor indică nu doar slăbiciune, dar și standarde duble. Tace inclusiv Parlamentul European, care a ieșit imediat cu tot felul de declarații în privința Rusiei, a situației din Ucraina, din Venezuela, Republica Belarus, Hong Kong. Iar lista poate continua.

Același lucru se observă în declarațiile lor referitoare la persoana trimisă la noi din Germania. În acest caz, vedem o acțiune dinainte coordonată.

Iar Uniunea Europeană ar trebui să înceapă cu sine. Încetați să mai trageți în oameni cu gloanțe de cauciuc, să-i otrăviți cu gaze, iar iarna să-i udați cu apă. În general, toate astea amintesc de torturile din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Și redați, în sfârșit, legalitatea drepturilor omului în țările voastre, dacă doriți să fiți auziți. Dacă vreți să păstrați ordinea și stabilitatea internațională.

Revenind la alegerile din Statele Unite, haideți să solicităm Comitetului Dumei de Stat pentru Afaceri Internaționale să elaboreze propuneri pentru ca organizațiile internaționale să analizeze situația creată în privința libertății de exprimare și să decidă soluții care să nu mai permită așa ceva pe viitor. Ajunge, renunțați la poziția struțului, ca și cum nimic nu se întâmplă. Trebuie să inițiem aceste eforturi și să încercăm să facem totul pentru ca organizațiile internaționale să se trezească, în sfârșit, din hibernare.

De două decenii, sistemul nostru politic și de partid, criticat de multe ori în străinătate, care nu este pe placul unora – se dovedește eficace. Asta nu place. În 2008, am rezistat în dificila situație creată de criza mondială financiară, iar sistemul nostru politic și de partid și-a arătat eficacitatea. În 2014 și în anii următori, pe fondul sancțiunilor, el și-a dovedit rezistența și eficiența în lupta de contracarare și de rezolvare a problemelor legate de protecția cetățenilor noștri.

În Duma de Stat, cetățenii Rusiei sunt reprezentați de patru grupuri politice, care, pe parcursul anului trecut, în pofida diferențelor ideologice de partid, au adoptat împreună și subliniez, împreună, legi pentru a acorda ajutor oamenilor în perioada de pandemie.

Ce și câte partide vor fi în următoarea Dumă de Stat – vor decide cetățenii țării noastre, care au dreptul de a alege și de a fi aleși.

Este obligația noastră de a apăra acest drept de orice atac din partea statelor străine, oricât de mult și-ar dori ele să-și împingă reprezentanții în organele noastre ale puterii.

Cetățenii Federației Rusie vor alege în mod liber și fără presiuni din afară. Vă mulțumesc”.

 

 

2 Comments

  1. În opinia mea, mitul democrației americane a fost spulberat magistral de inegalabilul Aleksandr Soljenițîn în discursul său de la Harvard din 1978. Planisfera nu avea nevoie de circul alegerilor prezidențiale dintre Trump și Biden, ca să reușească să înțeleagă ceea ce s-a observat deslușit și lămurit o dată cu declanșarea crizei din Ucraina: că Washingtonul dorea sânge. Apoi crimele conduse de SUA, împotriva poporului sirian, sunt cele care au determinat Rusia să-și dea seama că nu are de-a face cu oameni normali și rezonabili, că marea Americă nu reprezintă altceva decât o cabală de psihopați. Pe de altă parte, războiul din Siria a inaugurat, de asemenea, o nouă eră: asistăm la o schimbare seismică a modului în care se desfășoară relațiile internaționale. Rusia și Iran tocmai au dovedit că lupta împotriva agresorului funcționează.
    În mod firesc, dacă n-ar exista interese și șantaje printre politicienii lumii, atunci ar trebui ca toate națiunile să se alăture Rusiei în crearea unei noi ordini mondiale bazată pe suveranitatea statului și pe consensul internațional. Sper totuși că lumea va alege o ordine mondială post-occidentală, în care fiecare țară să fie definită de calitatea de a dispune liber de soarta sa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875091